Comisia Europeană accelerează planul de susținere a Ucrainei din profiturile generate de ACTIVELE ruse
901
Comisia Europeană intenționează să ofere Ucrainei, anul acesta, două-trei miliarde de euro din profiturile generate de activele ruse blocate prin sancțiuni, accelerând, dacă statele membre vor accepta, planul de finanțare a Kievului, în contextul blocajului din SUA, afirmă surse citate de cotidianul Financial Times.
Conform unor oficiali UE, care au preferat să mențină anonimatul, Comisia Europeană elaborează un plan care va implica preluarea profiturilor generate de activele ruse, prin tranzacții efectuate de grupul central de stocare a activelor, Euroclear.
După luni de dispute procedurale, prima tranșă a fondurilor ar putea fi furnizată Ucrainei în iulie, dacă Bruxellesul va obține aprobarea statelor membre în cadrul Consiliului UE. Propunerea va fi formulată înaintea summitului Consiliului European programat săptămâna viitoare.
Grupul Euroclear a imobilizat active ruse în valoare de 190 de miliarde de euro, generând, prin tranzacții, profituri de 3,85 de miliarde de euro. Anul acesta, Ucraina ar putea primi două-trei miliarde de euro din aceste profituri, iar suma totală ar putea ajunge la 20 de miliarde de euro până în 2027, conform unor oficiali europeni.
Comisia Europeană a accelerat planurile pentru ajutarea Ucrainei în contextul blocajului din Congresul SUA privind continuarea asistenței militare destinate Kievului.
Compania financiară multinațională Euroclear, cu sediul în Belgia, a avertizat în februarie că planul Grupului națiunilor puternic industrializate (G7) de utilizare a activelor ruse blocate prin sancțiuni pentru garantarea creditelor destinate Ucrainei riscă să afecteze stabilitatea financiară a Europei.
Lieve Mostrey, directorul companiei din Bruxelles specializată în stocarea activelor financiare, a declarat că planul G7 ”s-ar apropia de confiscarea indirectă” a activelor ruse, ceea ce ar expune grupul unor litigii.
„Folosirea activelor care nu îți aparțin ca garanții se apropie de o confiscare indirectă sau de un angajament de confiscare în viitor, ceea ce ar putea avea exact aceleași efecte pe piețe ca și confiscarea directă”, a atras atenția Lieve Mostrey, subliniind că o astfel de inițiativă ar expune Euroclear unor litigii.
Administrația SUA insistă să fie confiscate activele Rusiei pentru reconstrucția Ucrainei, dar Germania, Franța, Italia și Banca Centrală Europeană s-au opus, argumentând că activele străine beneficiază de imunitate în virtutea reglementărilor internaționale și avertizând că ar putea fi subminat sistemul monetar european, care ar putea începe să fie considerat nesigur.
Administrația de la Moscova a avertizat că va avea ”o reacție exemplară” la planurile Occidentului de blocare a activelor ruse. Conform unor oficiali de la Moscova, Rusia pregătește blocarea unor active occidentale în valoare de 288 de miliarde de dolari.
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
15:50
08.10.2026
15:27
08.10.2026
15:12
08.10.2026
15:00
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:16
08.10.2026
14:16
08.10.2026
13:40
08.10.2026
13:30
08.10.2026
12:02
08.10.2026
11:36
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















