CNA // Dosare penale pe numele a 62 de angajați ai primăriilor din R. Moldova, inclusiv primari: Corupere pasivă, abuz de putere sau fals în acte publice
2605
Ofițerii Centrului Național Aticorupție (CNA) documentează în prezent 62 de cauze penale pentru fapte de corupție, intentate de la începutul anului curent, care vizează primari, preşedinţi de raion, secretari ai consiliilor locale, şefi ai direcţiilor în competenţa cărora intră domeniul arhitectural-urbanistic şi de construcţii capitale, ingineri funciari etc.
Șefa adjunctă a CNA, Lidia Chireoglo, a raportat astăzi în cadrul audierilor privind progresele și impedimentele în prevenirea și combaterea corupției în administraţia publică locală, organizate de Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică, că pentru corupere pasivă au fost deschise 15 cauze penale, pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu – 14, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu – 16, traficul de influenţă – 3 cauze penale, falsul în acte publice – 9, falsul în declaraţii – o cauză penală, delapidarea averii străine – 2 cauze penale.
Cel mai des, acțiunile reprezentanților administrației publice locale care duc la prejudicierea bugetului de stat și intereselor publice vizează atribuirea terenurilor în arendă fără licitaţii publice, stabilirea prețurilor de arendă sau de vânzare a terenurilor ce nu corespund celui reglementat de stat, perfectarea certificatelor de urbanism și a autorizaţiilor de construire în lipsa documentelor obligatorii, perfectarea autorizaţiilor de schimbare a destinaţiilor construcţiilor şi încăperilor în lipsa studiilor de fezabilitate.
De asemenea, în dosarele de la CNA este vorba și de privatizarea încăperilor nelocative la preţ diminuat celui de piaţă, trucarea licitaţiilor publice privind achiziţia de bunuri şi servicii, delapidarea mijloacelor financiare în procesul realizării lucrărilor de construcţii şi reparaţii, necontestarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate, repartizarea ajutoarelor materiale persoanelor care nu deţin acest drept etc.
Reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova, prezenți la audieri, au ținut să menționeze cadrul legal imperfect existent în R. Moldova, care lasă loc de interpretări, întrucât nu clarifică „ce este legal și ce nu”, controalele excesive organizate în cadrul APL și pornirea unor anchete pe numele primarilor selectiv, semn că „este ceva la mijloc”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















