Ciudata GAURĂ din apă! Nu este deloc o iluzie optică, CHIAR există cu adevărat!
2372
Atunci când Porțile Raiului se deschid în estul Văii Napa din California, se poate deschide și un portal către Iad. Dacă nivelul apei din rezervorul lacului Berryessa, din partea superioară a Barajului Monticello, se ridică prea mult, excesul de apă începe să formeze un mare vârtej și o uriașă gaură, încastrată cumva în suprafața lacului.
Cunoscută de localnici drept „Gaura Glorioasă”, gaura nu este de fapt un portal către Iad, cu toate că vârtejul face trimitere la o astfel de imagine. În fapt este un deversor construit de ingineri în jurul anilor 1950. Gaura este o alternativă la clasicul jgheab lateral, folosit pentru controlarea fluxului de apă dintr-un baraj sau chiuvetă.
Structura este cunoscută ca gura-clopot, ceea ce rimează oarecum cu gura iadului. În timpul anului 2017, bogat în precipitații, sute de oameni s-au adunat pe marginile de beton ale barajului pentru a se uita la spectacolul inedit oferit de vârtej, indică Science Alert, potrivit Descopera.ro.
În 2019, în urma unui alt sezon ploios, gaura a oferit din nou un spectacol, atrăgând de această dată mii de spectatori curioși. În același an, un cormoran a atras atenția atunci când a fost atras în gaură.
Din fericire, în zilele noastre, un asemenea accident nu ar putea implica un om. În primul rând, rezervorul este cumva izolat, iar înotul sau plimbările cu barca sunt interzise în zonă. În al doilea rând, majoritatea oamenilor ar putea înota cu ușurință împotriva curentului, chiar și atunci când acesta este la cea mai mare intensitate.
:format(webp):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/2022/04/gaura-lac-california-iad-shutterstock-descopera2-scaled.jpg)
Singura pierdere a unei vieți omenești a fost înregistrată în 1997 atunci când o femeie a înotat spre structura de ciment. Se pare că s-ar fi agățat de margine vreme de 20 de minute, dar salvarea a ajuns prea târziu.
În vreme ce vârtejul poate fi intimidant de deasupra, aceia care lucrează la el spun că viteza apei nu este atât de mare, doar că se scurge toată în același timp. În fiecare secundă, gaura mare de 22 de metri absoarbe undeva la 1360 de metri cubi de apă.
În prezent, construcția este protejată așa că nimeni nu se mai poate accidenta din greșeală. Atunci când plouă, turiștii se aliniază pe margine pentru a putea privi spectacolul.
În anii 1950, atunci când inginerii au construit structura, s-au gândit că va fi folosită o dată la 50 de ani în situații de urgență. Scopul pentru care a fost construită a trecut oarecum în uitare în detrimentul senzației pe care o provoacă – un alt motiv pentru a ne gândi la schimbările climatice prin care trece planeta noastră.
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















