Stiri

FOTO // Când au realizat ce se află printre oasele acestei păsări vechi de peste 100.000 ani, cercetătorii au avut parte de o mare SURPRIZĂ. Este INCREDIBIL ce înghiţise aceasta înainte să moară

Știri 14.10.2018 10:00 Vizualizări1512
FOTO // Când au realizat ce se află printre oasele acestei păsări vechi de peste 100.000 ani, cercetătorii au avut parte de o mare SURPRIZĂ. Este INCREDIBIL ce înghiţise aceasta înainte să moară

O echipă de cercetători din Polonia a descoperit, în urmă cu câţiva ani, cele mai vechi oase umane găsite vreodată această ţară, transmite CNN.

Cele două mici falange au fost descoperite printre oasele unei păsări în Peştera Ciemna. Rămăşiţele au aparţinut unui copil neanderthalian de 5-7 ani, care a trăit acum aproximativ 115.000 ani, potrivit cercetătorilor.

Oasele umane erau acoperite cu zeci de mici găuri, provocate cel mai probabil de acidul din stomacul păsării de mari dimensiuni ale cărei rămăşiţe au fost descoperite în acelaşi loc.

Nu se ştie dacă pasărea l-a atacat pe copil când acesta trăia sau a consumat o parte din trupul lui după ce acesta a murit din alte cauze. Din păcate, oasele s-au conservat prost, ceea ce înseamnă că nu pot fi folosite pentru analize ADN.

Omul de Neanderthal, o rudă apropiată a homo sapiens, a dispărut din Europa acum aproximativ 40.000 de ani.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 16.10.2026 16.10.2026 13:23 441 Horoscopul zilei 16.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.92 1 RON 3.77 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 16.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri