Circa 6 900 de elevi din R. Moldova participă la testarea internațională PISA 2022, desfășurată în premieră la calculator
1768
Circa 6 900 de elevi din 270 de instituții de învățământ din toate raioanele și municipiile Republicii Moldova participă în aceste zile la testarea de bază PISA 2022 (Programme for International Student Assessment).
Ministerul Educației și Cercetării anunță că testarea PISA are loc în premieră la calculator.
Testarea PISA, organizată o dată la trei ani, este condusă de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și evaluează competențele elevilor, cu vârsta cuprinsă între 15 și 16 ani, la trei domenii de bază: Citire/Lectură, Matematică, Științe și la domeniul opțional: Gândire Creativă.
La testarea PISA accentul se pune pe competenţele necesare pentru viaţa personală, socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii, și nu are drept scop să determine nivelul de cunoaștere a curriculumului școlar.
În anul curent, peste 85 de state ale lumii participă la testarea de bază PISA 2022.
Republica Moldova este la a patra participare în cadrul testării PISA, precedentele participări fiind PISA 2009+, PISA 2015 și PISA 2018.
În 2018, de exemplu, Republica Moldova s-a situat pe locul 51 din 79 de țări în clasamentul PISA, înregistrând un punctaj mediu de 424 de puncte la citire/lectură, 421 de puncte la matematică și 428 de puncte la științe, comparativ cu media de 487 de puncte la citire/lectură și 489 de puncte la matematică și la științe.
Rezultatele ultimei testări au arătat că 43% de elevi din R. Moldova nu atingeau nivelul minim de competență la domeniile citire/lectură și la științe, iar 50% de elevi – la matematică.
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















