Cine va câștigat Balonul de Aur 2023. Presa din Spania știe câștigătorul
2091
Presa din Spania detonează bomba și anunță cine a câștigat Balonul de Aur 2023, care va fi acordat în mod oficial pe 30 octombrie la Paris, în mod tradițional, de către prestigioasa publicație „France Football”, pentru performanțele obținute de fotbaliști în sezonul trecut, 2022-2023.
Jurnaliștii de la sport.es susțin că și în acest an acest râvnit trofeu va fi cucerit tot de către Lionel Messi, care ar urma astfel să ajungă la 8 distincții de acest fel în cariera sa, un record absolut. Anul trecut, premiul i-a fost atribuit lui Karim Benzema.
Starul argentinian în vârstă de 36 de ani are marele avantaj că în stagiunea precedentă a câștigat Cupa Mondială din Qatar alături de naționala țării sale și, în plus, a avut o prestație de senzație din punct de vedere individual la turneul final, trăgând practic echipa după el cu assisturi și goluri decisive.
De asemenea, Messi și-a trecut în palmares titlul în Ligue 1 alături de Paris Saint-Germain, chiar înainte de a pleca liber de contract la Inter Miami, și a avut în Franța un sezon mult mai bun din punct de vedere individual, comparativ cu primul petrecut de el în Hexagon.
Pe de altă parte, există multe voci care susțineau că Erling Haaland ar trebui să primească Balonul de Aur pentru sezonul precedent, întrucât a reușit să câștige tripla Premier League – Liga Campionilor – FA Cup alături de Manchester City și, în plus, a marcat nu mai puțin de 52 de goluri în cele 53 de meciuri jucate în toate competițiile în stagiunea precedentă.
Rămâne acum de văzut dacă anunțul jurnaliștilor catalani în acest sens va deveni realitatea la gala Balonului de Aur de la finalul acestei luni. Aceeași publicație a anunțat și că marele premiu la secțiunea feminină va fi câștigat de către Aitana Bonmati, care de asemenea legitimată la Barcelona, asemenea precedentei câștigătoare, Alexia Putellas.
Informațiile oferite de către jurnaliștii catalani au fost preluate extrem de rapid de toate publicațiile importante din lume, dar și de cunoscutul jurnalist italian Fabrizio Romano, cel care a ținut însă să menționeze că nu este vorba încă despre nimic oficial.
„Lionel Messi a câștigat al 8-a Balon de Aur”, a informat ziarul Sport. „Nu există încă o confirmare oficială sau neoficială, dar este un semn clar din partea celor din media spaniolă. Gala Balonului de Aur se va desfășura pe 30 octombrie la Paris, Messi este așteptat să fie prezent alături de apropiații săi”, a scris el pe Facebook.
10.04.2026
01:39
294
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
403
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
359
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
389
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
380
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
465
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
546
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
573
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
508
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
470
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
10.04.2026
01:39
285
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
394
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
350
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
381
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
372
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
460
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
542
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
568
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
503
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
463
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
488
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
535
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
536
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
534
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
475
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
562
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
508
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
519
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
789
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
532
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
608
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
701
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
918
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
722
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
670
Horoscopul zilei 09.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














