LEGE // Cine poate fi viitorul PROCUROR GENERAL al R. Moldova
3211
Parlamentul a adoptat astăzi, în lectura a doua, proiectul de lege, care prevede modificarea procedurii de accedere în funcția de procuror general sau procuror-șef al procuraturilor specializate. Documentul a fost susținut cu votul a 55 de deputați.
Proiectul prevede modificări la Legea cu privire la Procuratură. Astfel, la funcția de procuror general sau de șef al procuraturilor specializate vor putea candida persoane care au o experiență profesională de zece ani în domeniul dreptului, acumulată atât în republică, cât și peste hotare.
De asemenea, proiectul de lege prevede instituirea unei comisii independente, formată din persoane din afara sistemului, care să fie implicată în procedura de numire a procurorului-șef din cadrul procuraturilor specializate. Această Comisie va fi constituită din cinci membri – unul desemnat de Ministerul Justiției, unul de Președintele R. Moldova și trei membri desemnați de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).
Potrivit procedurii, Comisia specială va organiza interviuri, va verifica integritatea candidaților și va transmite lista integrală a candidaților, cu punctajul și rezultatele evaluării, către CSP.
La fel, CSP este în drept să-și facă propria evaluare a dosarelor și, respectiv, să selecteze candidatul care urmează a fi înaintat procurorului general spre numire. Astfel, CSP este în drept să selecteze orice candidat admis la concurs, chiar dacă acesta nu a fost desemnat învingătorul concursului de către Comisia specială.
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















