Cine l-a AJUTAT pe Ilan Șor să PĂRĂSEASCĂ R. Moldova, fără ca să treacă controlul vamal și de FRONTIERĂ. Procuratura a pornit două cauze penale, după ce deputatul a fost lăsat să urce într-o cursă charter
4045
deschide.md Deputatul Ilan Șor a părăsit R. Moldova prin punctul de trecere al Aeroportului Internațional Chișinău, însă fără să treacă controlul vamal și cel de frontieră. Șor nu ar fi singurul care a traversat ilegal frontiera de stat prin segmentul de trecere al Aeroportului Internaţional Chişinău, în calitate de pasageri ai unor curse charter, eludând controlul vamal şi cel de frontieră.
Potrivit procurorilor, acest lucru a avut loc prin zonele de acces limitat ale Aeroportului şi a fost posibil din cauza „atitudinii neglijente” faţă de obligaţiunile de serviciu ale angajaţilor Serviciului Vamal şi ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, care activează pe teritoriul Aeroportului.
De asemenea, ar fi implicați și angajaţii companiei „Avia Invest”, care deţine în concesiune Aeroportul şi asigură serviciile de transport şi trafic aerian, realizează măsuri de securitate aeronautică pe teritoriul aerodromului de unde au decolat respectivele aeronave pe curse charter.
În acest sens, Procuratura capitalei a declanşat, astăzi, două cauze penale pe faptul neglijenţei în serviciu, admisă de către angajaţii Serviciului Vamal şi ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Chişinău, dar și abuzului de serviciu, comis de către factori de decizie ai Companiei „Avia Invest” SRL.
Procuratura precizează că va continua acţiunile de urmărire penală în dosarul pornit pentru trecerea ilegală, în perioada 14 – 17 iunie 2019, a frontierei de stat de către mai multe persoane, printre care un deputat în Parlamentul R. Moldova, Ilan Șor, acuzat într-un dosar de escrocherie şi spălare de bani.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
28.09.2026
01:17
28.09.2026
00:12
27.09.2026
23:22
27.09.2026
23:19
27.09.2026
22:45
27.09.2026
22:17
27.09.2026
22:14
27.09.2026
21:46
27.09.2026
21:11
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:35
27.09.2026
20:34
27.09.2026
20:20
27.09.2026
20:06
27.09.2026
19:34
27.09.2026
18:09
27.09.2026
17:41
27.09.2026
16:46
27.09.2026
15:52
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”

















