Cine este Ines de Ramon. Iubita lui Brad Pitt a fost căsătorită cu un cunoscut actor de la Hollywood
2241
Brad Pitt și-a făcut debutul pe covorul roșu alături de iubita sa cu 29 de ani mai tânără, la cea de-a 81-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția. Dar cine este mai exact Ines de Ramon?
Ines (31 de ani) și vedeta din „Fight Club”, în vârstă de 60 de ani, sunt împreună de la sfârșitul anului 2022.
Brad nu este însă primul actor cunoscut din viața ei sentimentală. S-a despărțit de starul din „Vampire Diaries”, Paul Wesley, chiar cu câteva luni înainte să înceapă relația cu Pitt, potrivit Daily Mail.
Ines și Paul (42 de ani) s-au căsătorit într-o ceremonie intimă în 2019 și s-au ferit de lumina reflectoarelor pe parcursul scurtei lor căsnicii.
Un reprezentant al cuplului a confirmat în septembrie 2022 că aceștia nu mai sunt împreună și că trăiau deja separat de câteva luni. Divorțul lor a fost finalizat la începutul acestui an.
„Decizia de separare a fost reciprocă”, a mai dezvăluit sursa citată mai sus, la vremea respectivă.
Ines este din New Jersey și a absolvit Universitatea din Geneva în 2013 cu o diplomă de licență în administrarea afacerilor.
Potrivit LinkedIn, din 2020 ea este directoarea unui important departament la Anita Ko Jewelry, care are clienți celebri, inclusiv pe Kourtney Kardashian și Hailey Bieber, scrie filmnow.ro.
Nu este primul său job în domeniul bijuteriilor și al modei. Ea a mai lucrat la Christie's și la de Grisogono.
Ines este poliglotă. Vorbește engleză, spaniolă, franceză și germană.
Este pasionată și de wellness, ea fiind și un cunoscut health coach certificat în Nutriție Integrativă.
Ines și Brad au fost fotografiați pentru prima dată împreună la concertul lui Bono din Los Angeles în noiembrie 2022.
De Ramon s-a mutat cu Pitt la Los Angeles în februarie anul acesta. Este prima relație serioasă a lui Brad de la divorțul lui de Angelina Jolie. El și Ines au petrecut vara la Chateau Miraval, proprietatea pe care actorul a deținut-o cândva cu fosta soție Angelina.
Starul american și Jolie se luptă de ani de zile în tribunal pentru proprietățile pe care le-au dețint, dar și pentru custodia copiilor. În plus, asupra lui au planat și acuzații de violență aduse de actrița din „Turistul”.
08.04.2026
11:48
115
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
69
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
126
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
290
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
280
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
251
Noi reguli pentru înființarea plantațiilor pomicole și strategia horticolă 2030, discutate cu asociațiile de profil la Chișinău
08.04.2026
09:31
356
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
302
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
466
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
815
Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
08.04.2026
11:48
5
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
2
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
107
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
267
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
271
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
241
Noi reguli pentru înființarea plantațiilor pomicole și strategia horticolă 2030, discutate cu asociațiile de profil la Chișinău
08.04.2026
09:31
348
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
294
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
459
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
807
Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
573
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
536
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
560
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
700
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
592
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
712
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
686
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
520
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
475
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
476
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
653
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
589
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
531
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
506
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
574
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














