18:41:36 02.01.2026
Stiri

Cine CUMPĂRĂ produse moldovenești: Peste 67% din exporturi ajung pe piața UE și numai 15% în CSI. România, cel mai important partener comercial al R. Moldova

Actualitate 18.01.2021 13:53 Vizualizări1162
Cine CUMPĂRĂ produse moldovenești: Peste 67% din exporturi ajung pe piața UE și numai 15% în CSI. România, cel mai important partener comercial al R. Moldova

R. Moldova a exportat, în parioada ianuarie - noiembrie 2020, mărfuri în valoare de peste 2,267 de miliarde de dolari, mai puțin cu 11,5% decât în aceeași perioadă din 2019.

Datele Biroului Național de Statistică (BNS) arată că cele mai multe produse moldovenești au ajuns pe piața UE - 67,1%, ceea ce corespunde unei valori de peste 1,52 de miliarde de dolari.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI au avut o valoare de 340 de milioane de dolari, cu 15,9% mai puțin față de ianuarie-noiembrie 2019, care echivalează cu o cotă de 15% în totalul exporturilor.

Potrivit BNS, principalul partener comercial al R. Moldova rămâne România. Peste Prut au ajuns 28,4% dintre mărfurile moldovenești exportate în ianuarie-noiembrie 2020.

În top urmează Germania - 9,2%, Federația Rusă - 8,7%, Italia - 8,6%, Turcia - 6,6%, Polonia - 4,4%, Republica Cehă - 3,3%, Belarus - 2,7%, Ucraina - 2,6%, Elveția - 2,4%, Bulgaria - 2,4%, Olanda - 2,3% etc.



Menționăm că, în perioada ianuarie-noiembrie 2020, R. Moldova a importat de două ori mai mult decât a vândut pe piețele externe. Astfel, importurile de mărfuri au constituit peste 4,848 de miliarde de dolari, cu 8,6% mai puțin decât în ianuarie - noiembrie 2019.

Din UE am cumpărat produse în sumă de peste 2,22 de miliarde de dolari, iar din CSI - de aproape 1,183 de miliarde de dolari.

Topul țărilor de origine a importurilor de mărfuri include China - 11,8% din totalul importurilor, România - 11,7%, Federația Rusă - 10,9%, Ucraina - 9,9%, Germania - 8,4%, Turcia - 7%, Italia - 6,4%, Polonia - 4%, Franța - 2,2%, Belarus - 2,1% etc.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
02.01.2026 08:18 529 Horoscopul zilei 02.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.76 1 USD 16.82 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte