Stiri

Cine a închis NOUĂ maternități din R. Moldova

Actualitate 28.01.2022 10:31 Vizualizări2433
Cine a închis NOUĂ maternități din R. Moldova

În R. Moldova au fost închise, începând cu anul 2018, nouă maternități care funcționau în cadrul mai multor spitale raionale.

Medicul popular pe rețelele de socializare, Mihai Stratulat, acuză actuala conducere a Ministerului Sănătății că ar fi închis cinci maternități din nordul R. Moldova, deși ar exista soluții pentru menținerea activității acestora.

Stratulat, anterior candidat la alegeri pe lista Partidului Democrat și apoi pe cea a Partidului Puterea Oamenilor, face trimitere la „munca tatălui său”, regretatul Petru Stratulat, care a reorganizat și regionalizat sistemul perinatal din Republica Moldova.

„Ce ține despre cele cinci maternități închise din nordul republicii (Briceni, Ocnița, Dondușeni, Glodeni, Fălești), situatia demografică a republicii (migrația internă și externă) și lipsa de doctori neonatologi și/sau obstetricieni-ginecologi ne impune să luăm măsuri legate de aceste entități medicale - fie găsim solutii, fie le închidem. Și aici, oricine ar fi manager al sistemului medical din republică (a se citi ministra/ul Sănătății), apare întrebarea: ce facem, cum facem și care ar fi soluția? Pentru un manager incompetent, cea mai buna soluție, cea care nu implică multă silință și capacitate intelectuală, este de a închide aceste maternități și de a da vina pe tot ce doriți: „nu-s medici, nu-s nașteri”... Scuze, dar cum evoluează lucrurile, peste 1-2 ani, peste tot în R. Moldova nu vor fi medici și nu vor fi nașteri! Și ce facem, închidem tot? Ultimul stinge lumina? Dar să găsim soluții, măcar pe o perioadă scurtă, soluții provizorii până soluționăm problema major?”, a întrebat Stratulat pe Facebook.

În replică, ministra Sănătății Ala Nemerneco i-a oferit lui Mihai Stratulat o lecție de management, afirmând că doar două maternități din cele nouă au fost închise în mandatul său, iar atele - inclusiv pe timpul partidului din care făcea parte.

Nemerenco a amintit că fiecare spital raional are în calitate de fondator Consiliul raional și numai acesta poate face modificări în structura entității medicale.

„Ministerul nu are atribuția și nu poate închide sau crea noi secții, cu excepția spitalelor republicane, unde are calitatea de fondator.

Din 2015 până în 2020, s-au născut cu 7 880 de copii mai puțin (doar 30 730 de copii).

Pe parcursul ultimilor patru ani, ani și-au sistat activitatea următoarele maternități:

Leova - în martie 2018;

Basarabeasca - la 22.11.2019 (în 2019 raportase 69 de nașteri!)

Ocnița - la 12.06.2020 (în jumătate de an 2020 - 47 de nașteri!)

Briceni - la 15.12.2020 (în 2020 - 145 de nașteri)

Taraclia - la 01.01.2021 (nicio naștere)

Șoldănești - la 01.02.2021 (în 2020 - 165 de nașteri)

Dondușeni - la 05.03.2021 (în 2020 - 219 nașteri)

Glodeni - la 01.12.2021 (în 2021 - 145 nașteri)

și recent Fălești - în 2021 - 209 nașteri, de asemenea toți medicii s-au concediat - unii s-au pensionat, alții au plecat.

Din câte vedem, doar ultimele două și-au întrerupt activitatea recent, în mandatul meu. Niciun ministru al Sănătății, indiferent care guvernare ar fi reprezentat, nu are nicio contribuție la sistarea activității acestor maternități. Spitalele raionale au renunțat la activitatea maternităților singure, nesilite de nimeni, în urma unor circumstanțe concrete și cu acordul fondatorului”, a explicat ministra Sănătății.

Ala Nemerenco a făcut, de asemenea, trimitere la Oorganizația Mondială a Sănătății, care spune că maternitățile cu un număr de nașteri mai mic decât 300 pe an devin periculoase atât pentru mamă, cât și pentru copil, deoarece personalul medical care asistă o naștere la 3 zile sau o dată în săptămână își pierde calificarea.

Aceeași sursă a precizat ă în R. Moldova există maternități cu o capacitate destul de înaltă, precum cele din Hâncești cu cca 800 de nașteri pe an), Edineț - 900 pe an, Orhei - peste o mie, Ungheni - 800, Ceadâr-Lunga - 750 , Institutul Mamei și Copilului - cca 5 000 de nașteri, SCM „Gh. Paladi” - 7 000, Bălți - 2 500 de nașteri.

„Anume ele, dar și altele vor deveni cu adevărat niște maternități moderne”, a încheiat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.99 1 USD 17.09 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri