Cine a fost Boris Nemţov, CRITICUL înverşunat al lui Putin împuşcat mortal la Moscova
1561
reuters
Boris Nemţov, care a fost împuşcat mortal la Moscova la vârsta de 55 de ani, a fost o figură carismatică a politicii ruse, un reformator liberator care s-a remarcat în timpul lui Boris Elţîn şi care a devenit un critic înverşunat al preşedintelui Vladimir Putin, relatează BBC News Online.
El era, de asemenea, cercetător domeniul nuclear, un ecologist şi tatăl a patru copii.
Nemţov a fondat numeroase mişcări de opoziţie după ce a părăsit Parlamentul rus în 2003 şi a fost copreşedintele Partidului Republican - Partidul Libertăţii Poporului din 2012.
El a fost un critic vocal şi proeminent al lui Putin, denunţându-l pentru participarea Rusiei la criza din Ucraina, pentru deteriorarea situaţiei economice şi pentru corupţia care a înconjurat pregătirea Jocurilor Olimpice de la Soci din 2014.
Nemţov era un membru de seamă al mişcării liberale Solidarnost.
Alături de alte figuri de opoziţie, Aleksei Navalnîi şi Gary Kasparov (fost campion la şah), Nemţov a jucat un rol proeminent în marşurile opoziţiei din Moscova după alegerile controversate din 2011. El a fost arestat pentru participarea la aceste proteste şi a fost deţinut în 2011 timp de 15 zile.
În pofida faptului că era un membru proeminent al opoziţiei, el nu era mereu de acord cu opoziţia liberală fracturată a Rusiei. În 2011, potrivit unor înregistrări, el îi numea pe susţinătorii opoziţiei "hamsteri" şi "pinguini speriaţi", dar aceste afirmaţii ale sale nu au provocat scindări masive.
Nemţov a candidat pentru prima dată în 1989, fără succes, înainte de a fi ales în Parlamentul rus în 1990. El i-a fost alături lui Boris Elţîn atunci când preşedinţia acestuia era vizată de critici în 1991, iar Elţîn l-a recompensat pentru loialitatea lui cu un post de guvernator regional la Nijnîi Novgorod. Nemţov era tânăr şi elocvent, vorbea fluent engleza şi ştia cum să se descurce în faţa presei, iar Nijnîi Novgorod a devenit un model pentru investitorii străini în Rusia.
Nemţov a devenit rapid unul dintre cei mai proeminenţi politicieni din Rusia şi observatorii speculau că Elţîn îl vede drept succesorul său. În 1997, Elţîn l-a numit vicepremier pentru reforma economică, dar Nemţov a ajuns să regrete numirea, pentru că aceasta prevestea începutul declinului său politic.
Orice ambiţii prezidenţiale pe care le avea au fost subminate de criza economică din august 1998, care l-a costat postul în Guvern.
În 1999, Nemţov a fondat Uniunea Forţelor de Dreapta (SPS), alături de câţiva liberali ca Anatoli Ciubais şi Igor Gaidar. Iniţial, partidul părea să aibă un succes moderat, obţinând aproximativ 10 la sută din voturi la alegerile din decembrie şi formând o facţiune influentă în Parlamentul rus. Dar în următorii ani, atitudinea SPS faţă de noul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, a evoluat de la sprijinul condiţionat la opoziţie deschisă, iar partidul şi-a pierdut susţinătorii.
În alegerile din 2003, SPS nu a mai reuşit să obţină 5 la sută din voturi pentru a intra în Parlament. Nemţov a demisionat din funcţia de lider al SPS şi a urmat o carieră în afaceri, încercând zadarnic să reunească liberalii ruşi, dezorganizaţi total după catastrofa din alegeri.
El a devenit o figură proeminentă a opoziţie încă o dată în 2011, dar a ieşit din luminile reflectoarelor în ultimii ani. Cu toate acestea, deşi nu mai este considerat o parte a politicii de prim-plan a Rusiei, uciderea lui a şocat multe persoane în ţară.
Un miting al opoziţiei planificat pentru duminică va avea loc, dar moartea lui Nemţov este văzută în mod indubitabil drept o avertizare de către criticii lui Putin.
Kasparov a declarat că vărsarea de sânge era inevitabilă în "atmosfera de ură şi violenţă" creată de preşedintele Putin. Mesajul este clar, a adăugat el: "Opune-i-te lui Putin şi viaţa ta valoarează mult prea puţin".
16.07.2017
09:30
2149
Propaganda rusă: Fidget spinner-ele îi fac pe copii să se REVOLTE împotriva Kremlinului
19.12.2016
08:30
2094
GALERIE FOTO // E haos în Polonia: Politicienii au fost scoşi de poliţie din Parlament
18.11.2013
15:47
1668
Sturza vorbește despre incapacitatea opoziției de a guverna R. Moldova
14.11.2013
13:33
1562
Liberalii și comuniștii fac front comun
17.06.2013
10:07
1262
Încă un șef la Primăria capitalei
20.12.2025
08:36
299
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
420
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
518
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
786
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
575
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
614
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
564
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
20.12.2025
08:36
230
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
372
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
501
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
771
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
558
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
596
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
551
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
623
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
920
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
644
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
538
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
602
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
755
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
675
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
621
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
654
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
640
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
813
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
726
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
632
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
656
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
610
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
651
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
643
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
699
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














