Cine a fost arhitectul financiar al Marii Uniri. Și-a ipotecat toată averea pentru soldele militarilor

Într-una din cele numai 5 fotografii de la Adunarea Naţională de la Alba Iulia apare Aurel Vlad, unul dintre cei 1.228 de delegaţi care au votat Unirea. Aurel Vlad este arhitectul financiar al zilei de 1 Decembrie 1918. Între altele, şi-a ipotecat toată averea pentru a plăti soldele militarilor din gărzile naţionale româneşti.

Fotografia făcută de Samuil Mârza îl înfăţişează pe Aurel Vlad vorbind românilor veniţi la Alba-Iulia. Era un om cu o reputaţie impecabilă, directorul generos al Băncii „Ardeleana", şi orator excepţional.

Ca şi alte mii de oficiali ai României unite, Aurel Vlad va fi închis de comunişti aduşi la putere de sovietici şi va muri în temniţă. Locuinţa sa din Orăştie are nevoie de restaurare, iar costurile depăşesc cu mult posibilităţile moştenitorilor.

Mihai Căstăian, istoric: „Trebuie găsit un scop. Adică să devină o casă memorială în condiţiile în care proprietatea este privată. Fie la înţelegere cu aparţinătorii, accesarea unui proiect, fie o fundaţie şi intrăm în domeniul organizaţiilor non-guvernamentale, fie o iniţiativă a comunităţii, e vorba de municipalitate.”

Pasionat de matematici şi latină, Aurel Vlad a avut o copilărie grevată de dificultăţi. Mama, Aurelia, fiica marelui paşoptist Gheorghe Bariţiu, a rămas în 1878 văduvă cu 4 copii. Cu sprijinul tatălui ei şi al cumnatului, a reuşit să le ofere o educaţie temeinică.

Totuşi, Aurel nu şi-a urmat iniţial vocaţia sa pentru cifre. Politicile discriminatorii din Imperiul Austro-Ungar nu încurajau astfel de cariere. Elita naţională a excelat în profesii liberale. Aşa că Aurel Vlad şi-a făcut studiile în Drept la Budapesta, şocând cu inteligenţa sa ieşită din comun cei mai exigenţi profesori. Întors în Transilvania îşi deschide un cabinet de avocatură la Deva. Finanţează burse, ziare, cercuri literare şi muzicale, afaceri menite să le ofere românilor bunăstare. Finanţează şi inovaţii, transmite digi24.ro.

În toamna lui 1901, câştigă concursul pentru conducerea Băncii Ardeleana de unde dr. Ioan Mihu, un alt mare politician filantrop, decisese să se retragă.

Mihai Căstăian, istoric: „În 1903 rămâne vacant postul de deputat în plasa Dobra, se organizează alegeri şi Aurel Vlad de pe poziţia sa de director al Ardelenei reuşeşte să câştige în dauna candidatului guvernamental (maghiar, n.r.). Şi este primul, primul politician român intrat în Parlamentul de la Budapesta cu program naţional”.

În perioada primului-război mondial, liderii comunităţilor româneşti sunt supuşi unor serii întregi de constrângeri. Preoţi, învăţători, jurnalişti români au fost trimişi în lagărul de la Şopron, la graniţa austriacă. Multor notabili li s-au cerut declaraţii de fidelitate faţă de statul austro-ungar. Unii se adăpostesc în România, mulţi îşi reduc activitatea publică.

Mihai Căstăian, istoric: „Se retrage la proprietatea sa de la Bobâlna, Ana Iancu născută Adamovici, provine din zona auriferă a Munţilor Apuseni, aveau o mare avere constând în aur. Au cumpărat această proprietate de la Bobâlna, locul de linişte şi de gândire al lui Aurel Vlad.”

În toamna lui 1918, politica se precipită. La 12 octombrie, la Arad, Aurel Vlad se află printre politicienii cu care s-a sfătuit medicul şi deputatul Alexandru Vaida-Voevod asupra textului pe care îl va citi la 18 octombrie 1918 în Parlamentul de la Budapesta. Documentul se numeşte "Declaraţia de Independenţă a Transilvaniei" şi însemna practic desprinderea de Ungaria.

Mircea Vaida Voevod, nepotul lui Alexandru Vaida Voevod: „Era să fie linşat în Parlamentul de la Budapesta. A citit Declaraţia de Autodeterminare. Până s-au deşteptat, s-au ridicat în picioare, au început să arunce cu obiecte în el, era pregătită uşa din spate, ieşirea şi la o uşă din spate a Parlamentului de la Budapesta îl aştepta o maşină. În aceeaşi noapte a plecat spre ţară.”

Urmează organizarea gărzilor naţionale româneşti subordonate Consiliului Naţional Român de la Arad. Şi Alexandru Vaida-Voevod, şi Aurel Vlad, cei mai bogaţi dintre politicienii ardeleni, iau împrumuturi substanţiale pentru care garantează cu propriile averi. Solda unui militar era de 5 coroane, iar a unui ofiţer de 20.

Fie numai pentru acest fapt că a fost ipotecată pentru finanţarea gărzilor naţionale - casa lui Aurel Vlad merită să fie loc de pelerinaj.

La 2 Decembrie 1918, ia fiinţă Consiliul Dirigent al Transilvaniei, guvernul provizoriu până la alipirea definitivă la România. În acest organism, Aurel Vlad deţine resortul finanţelor. După Tratatul de la Trianon/ Paris din 4 iunie 1920, Aurel Vlad a fost ministru al Cultelor şi parlamentar naţional-ţărănist.

Era preocupat de legislaţia financiară şi ca banii publici să fie cheltuiţi corect:

Mihai Căstăian, istoric: „Avea în momentele acela o fixaţie pentru cheltuielile Statului Major ale Armatei Române şi atât de mult gesticula încât uşierii de la Parlament îi căutau manşetele, ştiţi, cămăşile se schimbau la o săptămână, manşetele şi gulerele se schimbau în fiecare zi. Şi atât de pornit era încât Iorga o aminteşte în memoriile sale.”

Ocupaţia sovietică a spulberat toate dilemele, succesele şi controversele unei societăţi care continua în viteză occidentalizarea începută de revoluţionarii din 1848 deveniţi miniştrii ai lui Carol I. După valurile de arestări şi procese-mascaradă din 1946-1947 şi 1948, urmează arestarea demnitarilor din epoca Unirii, ajunşi la vârste venerabile.

Aurel Vlad a fost arestat în noaptea de 6-7 mai 1950 în baza unui decret privind Unităţile de Muncă, nu a unui proces. Era o vastă acţiune a Securităţii în care au fost ridicaţi de asemenea Gheorghe Brăianu, Gheorghe Tătărescu, Pan Halipa, Constantin Argetoianu. Majoritatea aveau peste 70 de ani, nu erau o ameninţare directă pentru regim, dar reprezentau resurse simbolice de care românii s-ar fi putut agăţa în faţa tăvălugului comunist. În august 1953, pedeapsa administrativă de la Sighet a lui Aurel Vlad este prelungită cu 60 de luni. Dar el murise deja cu o lună în urmă. Trist şi îngrijorat, cu gândul la fiul său, Mircea, arestat în 1947 în urma unei înscenări şi la soţia sa despre care nu mai ştia nimic. Ana Vlad, femeia care înfruntase odinioară autorităţile maghiare cu serbările ei în limba română, fusese consemnată în domiciliu forţat la Blaj. A trăit în mizerie, adăpostindu-se ca o cerşetoare, alături de alţi proscrişi în gara oraşului. A murit în 1955 după ce obţinuse în sfârşit permisiunea de a se întoarce la Orăştie.

Experţi în studiului comunismului spun că angajaţii Securităţii şi-au selectat victimele copiind numele din ediţiile Monitorului Oficial din anii 1930-'40. A fost o acţiune deliberată de exterminare a conducătorilor adevăraţi ai României.