CINA DICTATORILOR. Mâncarea pe care Ceauşescu o lua cu el în vizitele externe şi secretul culinar al lui Hitler

Preferinţele culinare ale unora dintre cei mai mari dictatori ai secolului al XX-lea sunt analizate de autorii cărţii "Dictators' Dinners", care scriu că fostul lider nord-coreean Kim Il-sung cerea ca orezul să îi fie ales bob cu bob, iar Ceauşescu bea suc de legume doar cu paiul, potrivit bbc.com.

Suntem ceea ce mâncăm, dar, de asemenea, cum şi cu cine mâncăm, iar mâncarea poate influenţa starea de spirit, tractul intestinal şi vederea asupra lumii, scriu Victoria Clark şi Melissa Scott, autoarele cărţii "Dictators' Dinners: A Bad Taste Guide to Entertaining Tyrants" ("Cina dictatorilor: Un ghid de prost gust pentru distrarea tiranilor", n.r.).

În această epocă în care foarte mulţi sunt atenţi la ce şi cum mănâncă, a gurmanzilor şi a bucătăriei moleculare, autoarele au abordat dintr-un nou unghi istoria secolului al XX-lea, analizând preferinţele culinare ale unora dintre cei mai faimoşi, dar şi urâţi dictatori, fără a încerca să explice sau să diminueze gravitatea crimelor acestor figuri istorice umanizându-le. Linia dintre om şi monstru poate fi foarte fină, scrie BBC.

Autoarele au fost forţate să concluzioneze că înfăptuirea răului şi delirul de grandoare nu pot fi atribuite consumului unui anumit aliment sau unei anumite constituţii fizice, dar indicii privind anumite modele au apărut în urma analizării obiceiurilor culinare ale tiranilor.

Pe măsură ce îmbătrâneau, cei mai mulţi dictatori au devenit din ce în ce mai obsedaţi de puritatea hranei. Kim Il-sung, care a condus Coreea de Nord din 1948 până în 1994, când a murit, cerea ca fiecare bob de orez care îi era servit să fie ales individual şi crease un întreg institut al cărui singur scop era dezvoltarea de modalităţi pentru a-i prelungi viaţa.

Liderul Partidului Comunist Român şi fost preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu îi irita la culme pe liderii străini pe care îi vizita aducându-şi toată hrana cu el. Josip Broz Tito, şeful statului vecin Iugoslavia, a fost şocat de insistenţa lui Ceauşescu de a bea suc de legume crude cu un pai, evitând orice formă de hrană solidă.

Cei mai mulţi dictatori au provenit din clasa ţăranilor săraci, ceea ce înseamnă că mâncărurile lor favorite tindeau să fie orice altceva, dar nu "cordon bleu" (fel de mâncare de origine elveţiană care constă din carne de pui sau vită care înveleşte o bucată de brânză, dată prin pesmet cu ou şi prăjită, n.r.), notează BBC.

Deşi era extrem de ospitalier cu diferite figuri regale şi staruri de cinema, Tito prefera să mănânce o bucată de şuncă de porc, puţin prăjită, în timp ce Ceauşescu, când se afla acasă, avea o slăbiciune pentru o tocană făcută dintr-o găină întreagă, cu tot cu cap şi gheare.

Dictatorul portughez Antonio Salazar iubea sardinele, un peşte foarte popular şi în prezent în Portugalia, care îi amintea de copilăria sa săracă. Salazar a povestit la un moment dat cum a fost nevoit să împartă o sardină cu un frate.

Unele dintre cele mai josnice figuri - Adolf Hitler, Mao Zedong şi Benito Mussolini - au descoperit că stresul reposabilităţilor uriaşe pe care şi le-au arogat şi-au pus amprenta extrem de negativ asupra sistemelor lor digestive.

Flatulenţa cronică de care suferea Hitler ar putea fi unul dintre motivele pentru care a devenit vegetarian şi pentru care a permis unui vraci, pe nume Theodore Morrell, să-l trateze cu nu mai puţin de 28 de substanţe, incluisv una făcută din extract din fecalele ţăranilor bulgari.

Pe de altă parte, Muammar Gaddafi, care suferea de asemenea de flatulenţă, nu a părut să fie deranjat de această afecţiune.

Pe la mijlocul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mussolini, al cărui regim se prăbuşea, a fost examinat de un doctor nazist care l-a diagnosticat ca fiind periculos de constipat.

Chinezul Mao Zedong, un carnivor avid, a fost întreaga viaţă un martir al sistemului său digestiv. "Mânânc mult şi defechez mult", a scris viitorul dictator al Chinei într-o scrisoare către un tovarăş comunist, în tinereţe.

Mult mai târziu, în timpul unei vizite în Uniunea Sovietică pentru a-l întâlni pe Stalin, Zedong va descoperi cu furie că nu putea să folosească deloc o toaletă - wc-ul turcesc cu care era obişnuit nu era disponibil la Moscova.

Iosif Vissarionovici Stalin avea probabil o constituţie fizică de invidiat. Mesele uriaşe, încărcate cu delicatese georgiene, organizate la reşedinţa sa din Kuntsevo, erau un prilej de hărţuire a celor mai slabi. Aceste festinuri durau cinci sau şase ore, de la 11 noaptea la cinci dimineaţa, de exemplu, şi deveniseră o formă rafinată de tortură din cauza participării obligatorii la concursuri de băut alcool, cântat în grup şi dans.

Băutul exagerat, frica aproape paralizantă şi tachinarea cu cruzime l-au transformat, la un moment dat, pe Nichita Hrusciov într-o epavă atinsă de incontinenţă. Tovarăşul Tito din Iugoslavia a putut continua festinul doar pentru că vomita în mâneca sacoului.

Ferdinand şi Imelda Marcos, cuplul care a condus statul Filipine în perioada 1965 -1986, par să se fi bucurat în faţa unor forme mai puţin brutale decât jocurile de putere ale lui Stalin. Imelda a cerut, la un moment dat, tuturor ofiţerilor din armata filipineză să se costumeze în femei pentru una dintre petrecerile ocazionate de ziua de naştere a soţului său.

Vegetarian extrem de convins, Hitler discuta, la mesele luate alături de ofiţerii săi, despre ce se întâmpla în abatoarele ucrainene, un subiect care îi punea adeseori pe comeseni în situaţia să nu-şi poată termina mâncarea.

Este greu de imaginat că figuri sumbre precum Jean Bedel Bokassa, lider al Republicii Centrafricane, Idi Amin, dictator al Ugandei, şi Francisco Nguema, preşedinte al Guineei Ecuatoriale, toţi suspectaţi că ar fi fost adepţi ai canibalismului, ar fi avut cea mai mică problemă să participe la o asemenea discuţie cu Hitler.

Bucătarul lui Bokassa a publicat la un moment dat o reţetă de preparare a unui cadavru uman, umplut cu orez şi flambat în gin. Bucătarul nu a putut să-şi amintească sexul cadavrului pe care susţinea că Bokassa i-a cerut să-l gătească.

Degustătorii erau, în mod evident, ceruţi şi apreciaţi de către cei mai cruzi şi paranoici dintre dictatorii ale căror obiceiuri culinare au fost cercetate. Hitler avea o echipă de 15 femei care degustau mâncarea în timpul războiului. Nimic nu era pus pe farfuria lui Hitler până ce fetele care îl asistau nu supravieţuiau 45 de minute după ce degustaseră mâncarea.

Uday, unul dintre fiii lui Saddam Hussein, a fost bătut şi încarcerat după ce l-a ucis pe unul dintre degustătorii tatălui său.

Nicolae Ceauşescu era însoţit întotdeauna, în călătoriile sale, de un ofiţer de Securitate cu rang înalt, care era şi chimist, echipat cu un laborator mobil pentru testarea mâncării.

Desigur, în cele din urmă, toţi degustătorii, chimiştii, asistenţii şi cererile extravagante nu i-au putut salva pe aceşti oameni. Toţi au decedat, iar mulţi au avut o moarte violentă.

Sursa: gandul.info