Chișinăul cere Tiraspolului acces la fondurile de arhivă a actelor de stare civilă emise până în anul 1945, stocate în raioanele de est
1264
Autoritățile de la Chișinău solicită așa-zisei administrații de la Tiraspol să asigure accesul specialiștilor Agenției Servicii Publice (ASP) la fondurile de arhivă a actelor de stare civilă constituite până în anul 1945, stocate în raioanele de est ale R. Moldova.
Starea acestor fonduri de arhivă a fost pusă în discuție în săptămâna curentă de către membrii grupurilor de lucru pentru actele de stare civilă și documentarea populației din partea Chișinăului și Tiraspolului, în cadrul unei ședințe online, organizate cu suportul tehnic al Misiunii OSCE în Republica Moldova.
Specialiștii au discutat, la aproape doi ani distanță de la ultimul dialog în acest format, despre documentarea cetățenilor cu acte de stare civilă și de identitate de model național, inclusiv serviciile prestate de către subdiviziunile teritoriale ale ASP ce deservesc locuitorii din localitățile din stânga Nistrului și municipiul Tighina, „care manifestă un interes sporit și solicită în permanență o gamă largă de servicii”, potrivit Biroului Politici de Reintegrare.
Totodată, experții au reabordat tema protecției datelor cu caracter personal în procesul prelucrării acestora, fiind reiterată necesitatea ca procesările și transferurile de informații să corespundă rigorilor legislației naționale în vigoare.
Menționăm că în Registrul de stat al populației erau luați la evidență, pe 30 iunie curent, 369 183 de locuitori domiciliați în regiunea transnistreană, dintre care 360 215 dețin cetățenia R. Moldova, mai mulți cu 29 677 sau cu 8,2% în comparație cu anul 2020.
Dintre aceștia, 339 377 aveau pașapoarte ale cetățeanului R. Moldova, cu 33 971 sau cu 10% mai mult decât în 2020, iar 303 708 - buletine de identitate, cu 29 510 sau cu 9,7% mai mulți decât acum patru ani.
10.02.2026
22:14
459
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
10.02.2026
21:56
1313
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
10.02.2026
21:07
556
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
10.02.2026
20:44
520
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
10.02.2026
20:20
474
Ocupaţia rusă acuză Kievul de avarierea unei linii electrice la Centrala Zaporojie, dar susţine că riscul radiologic este sub control
10.02.2026
18:45
527
Kenya acuză Rusia că transformă tinerii kenyeni în „carne de tun” pe frontul din Ucraina, după ce îi ademenește cu joburi bine plătite
10.02.2026
18:11
551
Macron cere o reluare controlată a dialogului cu Putin, sub mandat european unitar și cu puțini interlocutori
10.02.2026
18:09
516
„Școala fără tutun și nicotină”, lansată în cinci instituții pilot din Republica Moldova pentru protejarea sănătății elevilor
10.02.2026
17:07
561
Fostă șefă interimară a Postului vamal Chișinău, condamnată pentru trafic de influență și corupere activă la 2 ani cu suspendare, amendă de 400 000 lei și interdicție de a ocupa funcții publice
10.02.2026
16:48
567
România cade pe locul 70 în clasamentul global al corupţiei, cu scor în scădere şi la egalitate cu două state africane
10.02.2026
22:14
456
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
10.02.2026
21:56
1290
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
10.02.2026
21:07
552
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
10.02.2026
20:44
517
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
10.02.2026
20:20
471
Ocupaţia rusă acuză Kievul de avarierea unei linii electrice la Centrala Zaporojie, dar susţine că riscul radiologic este sub control
10.02.2026
18:45
526
Kenya acuză Rusia că transformă tinerii kenyeni în „carne de tun” pe frontul din Ucraina, după ce îi ademenește cu joburi bine plătite
10.02.2026
18:11
550
Macron cere o reluare controlată a dialogului cu Putin, sub mandat european unitar și cu puțini interlocutori
10.02.2026
18:09
515
„Școala fără tutun și nicotină”, lansată în cinci instituții pilot din Republica Moldova pentru protejarea sănătății elevilor
10.02.2026
17:07
560
Fostă șefă interimară a Postului vamal Chișinău, condamnată pentru trafic de influență și corupere activă la 2 ani cu suspendare, amendă de 400 000 lei și interdicție de a ocupa funcții publice
10.02.2026
16:48
566
România cade pe locul 70 în clasamentul global al corupţiei, cu scor în scădere şi la egalitate cu două state africane
10.02.2026
16:38
527
Republica Moldova și Ucraina își sincronizează parcursul de aderare la UE și întăresc cooperarea pentru pace și reconstrucție
10.02.2026
16:04
522
Ministerul Educației definitivează noul regulament pentru școli primare și secundare și cheamă părinții și profesorii la consultări
10.02.2026
15:35
536
CIO îi interzice lui Vladislav Heraskevich casca în memoria sportivilor uciși, dar îi permite o banderolă neagră în proba de skeleton
10.02.2026
14:38
791
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
13:35
626
Aproape 150.000 de ruși au sesizat FSB în 2025, ducând la zeci de dosare pentru „terorism” și „sabotaj”
10.02.2026
13:25
786
Rusia mai PIERDE un partener strategic, după ce a invadat Ucraina. Kazahstanul consideră URSS regim de OCUPAȚIE și renunță la moștenirea sovietică și rusă
10.02.2026
12:51
692
Gospodarii din Republica Moldova pot vinde surplusul de produse animale, cu respectarea normelor sanitar-veterinare
10.02.2026
11:53
1059
Propagandă nucleară de la Moscova: „experți” ruși inventează scenarii cu trupe NATO în Transnistria și amenință România cu distrugerea Bucureștiului
10.02.2026
11:00
590
Universitățile din Moldova pot accesa 9,5 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de cercetare
10.02.2026
10:59
683
Amnesty: adolescenți nord-coreeni executați și trimiși în lagăre pentru vizionarea serialului „Squid Game” și a conținutului K‑Pop
10.02.2026
10:47
587
Doi procurori din Bălți și Edineț, trimiși în judecată pentru 20 000 de euro ceruți la „soluționarea” unui dosar de migrație ilegală
10.02.2026
10:04
619
Maia Sandu lansează un dialog național pentru protejarea copiilor și tinerilor din Republica Moldova în mediul online
10.02.2026
09:40
622
Investitori turci interesați de proiecte digitale, producție de apă și consultanță guvernamentală în Republica Moldova
10.02.2026
09:38
755
Cască omagială interzisă la Jocurile Olimpice: mesajul sportivului ucrainean pentru atleţii ucişi în război şi reacţia lui Zelenski
10.02.2026
09:22
572
MAIA lansează primul studiu național privind riscurile agricole, realizat cu sprijin moldo-german
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.90
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














