Chișinăul ar fi fost la un pas să-și asume datoria de OPT MILIARDE de dolari pentru gazele consumate de Transnistria. Grosu arată cu degetul spre Dodon, Chicu și „instrumentul” Perju: „Ne-ar fi vândut pe 30 de ani înainte pentru datoriile altcuiva”
7708
Ex-președintele Igor Dodon, ex-premierul Ion Chicu și fostul ministru al Agriculturii, Ion Perju, ar fi admis ideea ca R. Moldova să-și asume datoria pentru gaze acumulată de Transnistria. În total ar fi vorba de suma de opt miliarde de dolari, iar dacă Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) era la putere acum, atunci lucrurile erau foarte grave, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Potrivit lui Grosu, partea stânga a Nistrului trebuie să se învețe să plătească pentru gazele consumate, exact așa cum o fac semenii lor de pe partea dreaptă, pentru a nu rămâne într-o zi fără gaze.
„Pentru început, să se învețe a plăti. Pentru că partea dreaptă 30 de ani a plătit exemplar, partea stângă în 30 de ani a acumulat opt miliarde de dolari datorii, despre care până în 2020 nimeni nu și-a permis nici să adie vorba sau să admită teoretic analiza sau discutarea preluării datoriei de malul drept. Iată că în 2020 s-a găsit un „trio” – Dodon, Chicu și Perju, care prin instrumentul numit Perju au semnat un protocol (așa-numita comisie interguvernamentală), prin care au admis ideea că părțile s-ar putea așeza… ca noi să luăm în calcul preluarea datoriei. Până atunci nimeni nu și-a permis, numai acești trei indivizi au avut tupeul atunci să facă acest lucru. Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă, Doamne ferește, ei ar fi fost acum la putere. Eu cred că ar fi vândut totul și ne-ar fi vândut pe 30 de ani înainte pentru datoriile pe care le acumula altcineva”, a declarat Igor Grosu, într-un interviu pentru Vocea Basarabiei.
De asemenea, Grosu afirmă că Igor Dodon și unii reprezentanți ai opoziției trișează atunci când spun că Maia Sandu trebuie să se întâlnească cu Vladimir Putin și să obțină un preț mai bun pentru gaze.
„Opoziția e fățarnică. Acesta-i cinismul celor care spun: „Duceți-vă și discutați”. Ce să discuți? E clar lucru că o să apară întrebarea ca atunci să ieșim public și să susținem atrocitățile pe care le fac ei acolo. Atâta timp cât măcar unul din opoziția asta nu-i capabil să iasă în public și să spună: „Da, dlor, e o invazie din partea Federației Ruse împotriva Ucrainei; da, acolo e un război nejustificat”. Atâta timp cât măcar unul nu are curajul din toți câți sunt acolo, bandiți, mai puțin bandiți, nu mă interesează, dar politic să iasă să condamne, ei n-au niciun drept moral să dea sfaturi. Am văzut un singur deputat, care a avut curajul să scrie cerere și să-și dea demisia… Are o afinitate, s-a născut acolo, părinții locuiesc în Ucraina (Alla Dolință de la PSRM a renunțat la mandat din cauza războiului declanșat de Putin în statul vecin n.r.). În rest, strategia struțului și a fricosului politic”, a adăugat Grosu.
În același context, spicherul Grosu a dezvăluit ce ar fi trebuit să facă autoritățile de la Chișinău pentru a avea un preț mai bun la gaze.
„E coloana a cincea pe care o am eu în Parlament. Dacă am fi recunoscut opt miliarde de dolari datorii pentru Transnistria, dacă am fi recunoscut, probabil, un statut nou pentru Transnistria, dacă am fi aplaudat la toate atrocitățile care se întâmplă în Ucraina, probabil, dar nu sunt sigur. Pentru că gaz ieftin sau gaz pe degeaba e ca și cu cașcavalul ieftin din capcană. Nu există! Chiar și în aceste condiții noi o să facem tot posibilul să trecem cu bine această iarnă, o să fim mult mai bine pregătiți decât iarna trecută, când în octombrie vestita companie tam-nisam ne-a redus cu două treimi volumul livrat de gaz, fără a ne preîntâmpina”, a mai declarat Igor Grosu.
20.03.2026
11:22
0
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
98
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
363
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
549
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
571
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
578
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
589
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
616
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
578
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
658
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
20.03.2026
10:49
90
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
361
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
546
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
568
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
575
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
586
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
613
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
577
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
655
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
567
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
619
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
663
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
580
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
627
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
655
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
655
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
664
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
744
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
588
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
631
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
703
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
684
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
624
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
646
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
696
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














