09:42:03 10.04.2026
Stiri

Chilipir pe seama copiilor cu deficiențe mintale: Au furat bani donați de italieni pentru construcția unui centru de reabilitare la Hâncești

Anticorupție 19.04.2017 14:12 Vizualizări10683
Chilipir pe seama copiilor cu deficiențe mintale: Au furat bani donați de italieni pentru construcția unui centru de reabilitare la Hâncești

O asociație italiană de caritate a donat, în ultimii ani, sute de mii de euro pentru construcţia unui Centru de reabilitare cu sală sportivă şi bazin pentru Casa-internat pentru copiii cu deficienţe mintale din Hânceşti.

Deși a transferat suficienți bani, firma angajată pentru construcția acestui obiectiv a întârziat lucrările cu aproape patru ani, susținând că mijloacele financiare nu ar fi de-ajuns, fapt care a determinat preşedintele Asociaţiei „Aktiv Hilfe Fur Kinder” să apeleze la oamenii legii din R. Moldova.

Recent, vicedirectorul şi administratorul firmei de construcţii din oraşul Hânceşti au fost arestaţi pentru 30 de zile, fiind învinuiţi de escrocherii în proporţii deosebit de mari.

Procurorii au stabilit că, în perioada anilor 2011 - 2012, administratorii firmei de construcţie, tatăl şi fiul acestuia, au încheiat cu fundaţia italiană de caritate două contracte prin care urmau să execute lucrările de construcţie până pe 1 august 2013.

Cu toate acestea, cei doi prezentau finanţatorului date denaturate privind costurile lucrărilor efectuate şi cheltuielile suportate și spuneau vă nu ajung bani. În total, fundația italiană a transferat firmei de la Hâncești suma de 230 de mii de euro. În realitate, însă, firma respectivă a executat lucrări de construcţie în sumă de 177 408 euro. Restul de 52 592 de euro sunt banii pe care cei doi administratori i-au însuşit în scopuri personale și nu au mai terminat construcția centrului de reabilitare nici acum.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă până la 15 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate de până la cinci ani.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
10.04.2026 08:16 255 Horoscopul zilei 10.04.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte