Cetățenii R. Moldova care muncesc în Franța, MOMIȚI să revină acasă. Iată ce li se promite
3527
Cetățenii Republicii Moldova care au locuit și au muncit în Franța vor primi suport de reintegrare la întoarcerea în țară.
Aceștia ar urma să beneficieze de ajutoare materiale și financiare pentru dezvoltarea unei afaceri, încadrarea în câmpul muncii, precum și facilități de incluziune socială.
Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș, a semnat, astăzi, cu directorul general al Oficiului Francez pentru Imigrație și Integrare, Diedier Leschi, o declarație comună privind cooperarea moldo-franceză în acordarea ajutorului pentru reintegrare a cetățenilor reîntorși în țară.
Prin această declarație, părțile și-au asumat obligația de a elabora un Acord de colaborare care va propune candidaților moldoveni, în funcție de situația lor socială, individuală sau familială, un parcurs de reintegrare aprofundat. Aceștia vor beneficia de ajutoare materiale și financiare pentru a se reintegra atât social, cât și economic.
„Obiectivul întrunirii de astăzi este unul remarcabil, deoarece se încadrează direct în acțiunile dedicate cetățenilor reveniți de peste hotare, incluse în Programul de activitate al Guvernului. Acordul va stimula reîntoarcerea voluntară a cetățenilor noștri și va contribui la promovarea unor practici similare cu alte state de destinații, Franța devenind un exemplu în acest sens”, a declarat ministra, citată de un comunicat de presă al ministerului pe care îl conduce.
„Acest acord are pentru partea franceză o dublă importanță. În primul rând, va susține cetățenii Republicii Moldova care prin activitatea lor au contribuit la bunăstarea țării noastre pe plan economic și social, iar pe de altă parte va consolida relațiile moldo-franceze prin inițierea unor proiecte comune datorită experiența lor. Aveți toată susținerea noastră în implementarea acestei inițiative care va aduce doar beneficii cetățenilor reîntorși în țară”, a spus și Diedier Leschi.
Menționăm că, începând cu anul 2003, Oficiul Francez pentru Imigrație și Integrare a susținut o mie de proiecte privind reintegrarea cetățenilor moldoveni care se reîntorc din Franța.
15.05.2020
07:30
06.05.2020
18:39
24.04.2020
12:59
15.04.2020
13:59
10.04.2020
14:23
04.04.2020
19:07
03.04.2020
12:09
03.04.2020
08:00
30.03.2020
16:36
23.03.2020
16:31
21.09.2026
00:35
21.09.2026
00:32
21.09.2026
00:01
20.09.2026
23:55
20.09.2026
23:26
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
20.09.2026
19:36
20.09.2026
18:41
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















