Cetățenii R. Moldova au călătorit de peste nouă MILIOANE de ori în spațiul Schengen după intrarea în vigoare a regimului FĂRĂ VIZE cu UE
3542
Cetățenii R. Moldova au călătorit, în ultimii șapte ani, de 9 121 544 de ori în statele Uniunii Europene.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, în total 2 376 731 de cetățeni ai R. Moldova au beneficiat de regimul liberalizat de vize cu UE, lansat în primăvara anului 2014.
Aceștia au putut merge în spațiul Schengen doar în baza pașapoartelor biometrice.
Recent, Comisia Europeană a publicat cel de-al patrulea raport privind Mecanismul Uniunii Europene de suspendare a regimului fără vize, în care a constatat că Republica Moldova continuă să îndeplinească criteriile aferente regimului fără vize cu Uniunea Europeană.
Printre recomandările adresate Chișinăului de către Comisia Europeană se numără aprobarea strategiei și planului de acțiuni pentru reforma justiției, adoptarea modificărilor aferente justiției în Constituția Republicii Moldova în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția, asigurarea selectării transparente și bazate pe merit a candidaților pentru pozițiile din cadrul sistemului judecătoresc, continuarea depunerii eforturilor pentru prevenirea și combaterea corupției, în special prin implementarea eficientă față de persoanele de rang înalt a sistemului de declarare a averiii și intereselor, prin divizarea efectivă a competențelor instituțiilor de prevenire și combatere a corupției și prin concentrarea atenției Procuraturii anticorupție asupra cazurilor de corupție la nivel înalt.
De asemenea, autoritățile europene ne recomandă consolidarea eforturilor de prevenire și combatere a spălării banilor prin adoptarea actelor normative de punere în aplicare a legii privind sancțiunile pentru încălcările în domeniul prevenirii spălării banilor, actualizarea strategiei de recuperare a activelor fraudate în rezultatul fraudei bancare din 2014.
Totodată, Comisia Europeană a lansat îndemnul de a ne alinia politicile în domeniul vizelor la Lista țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene, în special în ceea ce ține de țările terțe, care prezintă risc de migrație ilegală sau risc de securitate pentru Uniunea Europeană.
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















