Centrul Unic de Gestionare a Crizei REFUGIAȚILOR, reorganizat. Agențiile ONU au început implementarea a două programe de susținere financiară atât pentru refugiați, cât și pentru familiile care găzduiesc refugiații
1232
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis astăzi, 31 martie 2022, să reorganizeze Centrul Unic de Gestionare a Crizei (CUGC). Centrul rămâne în subordinea CSE, iar noul șef CUGC a fost desemnat colonelul Adrian Efros, șeful Direcției logistice de la Marele Stat Major al Armatei Naționale.
Decizia vine după ce mai mult de o lună de la începutul războiului în Ucraina. Centrul creat de CSE pe 28 februarie a asigurat ajutor imediat cetățenilor din Ucraina ajunși în R. Moldova.
Potrivit secretarului general al Guvernului, Dumitru Udrea, centrul a reușit să stabilească mecanisme și procese bine definite, care au consolidat reacția de răspuns a Executivului la criza provocată de războiul din Ucraina. Astfel, în această perioadă, circa 50 de mii de refugiați din Ucraina au fost cazați temporar în cele peste 100 de centre de plasament autorizate și adăposturi de urgență. De asemenea, începând cu astăzi, 31 martie, cheltuielile bugetare pentru alimentație în centrele de plasament, adăposturile de urgență și centrele de triere sunt asigurate în totalitate din surse externe.
„Din nefericire, războiul în Ucraina nu s-a terminat, iar R. Moldova simte deja consecințele sale, așa cum mai persistă consecințele inflaționiste, ale crizei energetice și ale celei provocate de pandemia COVID-19. În acest sens, în continuare, împreună cu echipa ne vom concentra pe măsuri și politici menite să atenueze impactul acestor crize asupra cetățenilor țării noastre și să transformăm aceste crize în oportunități de dezvoltare pentru țară”, a precizat Dumitru Udrea, în cadrul unei conferințe de presă.
La rândul său, colonelul Adrian Efros a menționat că scopul principal al centrului este de a eficientiza procesele interinstituționale. „Centrul își va mobiliza eforturile în continuare pe funcționarea centrelor de plasament autorizate, asigurarea transportului pe segmentul de frontieră moldo-ucrainean pentru refugiați, dar și transferarea acestora pe cale aeriană, feroviară și rutieră spre destinații din Uniunea Europeană. O prioritate rămâne în continuare colaborarea cu agențiile ONU”, a spus colonelul.
Autoritățile au mai declarat că, în ultima lună, peste 60 000 de refugiați au ajuns pe cale aeriană, terestră și feroviară în România și alte destinații, cum ar fi Lituania, Germania, Polonia, Israel, Austria, Turcia și Bulgaria.
Din 24 februarie și până acum, R. Moldova a recepționat ajutoare umanitare din câteva surse importante, cum ar fi mecanismul de protecție civilă al UE, contul unic trezorerial deschis de Ministerul Finanțelor la începutul crizei - donații de la persoane fizice și juridice din republică și de peste hotare, cât și donații bănești de la alte state - peste 58 de milioane de lei și aproape 300 de loturi de ajutoare umanitare.
În această perioadă, din depozitul de la Vatra au fost distribuite 82 de loturi de produse alimentare și nealimentare către centre de plasament și APL-uri de nivelul I. Iar în această săptămână, agențiile ONU au început implementarea a două programe de susținere financiară atât pentru refugiați, cât și pentru familiile din țara noastră care găzduiesc refugiații.
Totodată, 25 de instituții medico-sanitare publice au primit ajutoare medicale și peste 6 800 de refugiați au solicitat asistență medicală urgentă, primară și spitalicească. De asemenea, 15 lucrători medicali din Ucraina au primit permisiunea de a activa în cadrul instituțiilor medicale din R. Moldova pe perioada stării de urgență.
Ministerul Educației și Cercetării a elaborat cadrul de reglementare a modului de școlarizare a copiilor din familiile refugiate. În prezent, peste 2 000 de copii frecventează școlile și grădinițele din R. Moldova.
24.02.2026
03:17
338
Cercetătoare Meta AI, pusă în dificultate de agentul OpenClaw care i-a golit inboxul de emailuri
24.02.2026
01:58
444
SUA reduc prezenţa diplomatică la Beirut şi evacuează personalul neesenţial pe fondul tensiunilor dintre Israel, Hezbollah şi Iran
24.02.2026
00:28
443
Investitorii își împart pariurile între OpenAI și Anthropic: vechea „loialitate” din venture capital se destramă în cursa pentru inteligența artificială
24.02.2026
00:12
486
Ambasadorul SUA la Paris evitat pentru a doua oară convocarea la Quai d’Orsay, după criticile privind moartea activistului Quentin Deranque
23.02.2026
23:13
460
Explozie la o staţie dezafectată din Mîkolaiv: şapte poliţişti răniţi, anchetă privind un posibil atac terorist după incidentul mortal de la Liov
23.02.2026
22:52
419
Liderul Google Cloud AI explică cele trei frontiere esențiale ale modelelor de inteligență artificială
23.02.2026
22:19
449
Anthropic acuză trei laboratoare chineze de AI că au extras masiv capabilitățile lui Claude pe fondul disputelor SUA‑China privind exportul de cipuri
23.02.2026
22:17
412
Uber își lansează divizia de vehicule autonome pentru a deveni infrastructura-cheie a erei robotaxiurilor și livrărilor fără șofer
23.02.2026
21:59
449
Americanii distrug camerele de supraveghere Flock folosite pentru urmărirea imigranților
23.02.2026
21:23
579
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
24.02.2026
03:17
334
Cercetătoare Meta AI, pusă în dificultate de agentul OpenClaw care i-a golit inboxul de emailuri
24.02.2026
01:58
438
SUA reduc prezenţa diplomatică la Beirut şi evacuează personalul neesenţial pe fondul tensiunilor dintre Israel, Hezbollah şi Iran
24.02.2026
00:28
438
Investitorii își împart pariurile între OpenAI și Anthropic: vechea „loialitate” din venture capital se destramă în cursa pentru inteligența artificială
24.02.2026
00:12
482
Ambasadorul SUA la Paris evitat pentru a doua oară convocarea la Quai d’Orsay, după criticile privind moartea activistului Quentin Deranque
23.02.2026
23:13
457
Explozie la o staţie dezafectată din Mîkolaiv: şapte poliţişti răniţi, anchetă privind un posibil atac terorist după incidentul mortal de la Liov
23.02.2026
22:52
417
Liderul Google Cloud AI explică cele trei frontiere esențiale ale modelelor de inteligență artificială
23.02.2026
22:19
448
Anthropic acuză trei laboratoare chineze de AI că au extras masiv capabilitățile lui Claude pe fondul disputelor SUA‑China privind exportul de cipuri
23.02.2026
22:17
411
Uber își lansează divizia de vehicule autonome pentru a deveni infrastructura-cheie a erei robotaxiurilor și livrărilor fără șofer
23.02.2026
21:59
447
Americanii distrug camerele de supraveghere Flock folosite pentru urmărirea imigranților
23.02.2026
21:23
577
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
23.02.2026
21:05
464
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
23.02.2026
20:49
374
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
23.02.2026
20:47
457
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
440
Fanii Xbox, în furtună după plecarea lui Phil Spencer și instalarea unei șefe cu profil de AI în fruntea diviziei de gaming
23.02.2026
20:23
462
Veto-ul Ungariei blochează al 20-lea pachet de sancţiuni UE contra Rusiei, în timp ce Kaja Kallas limitează diplomaţii ruşi la Bruxelles şi vizele pentru ruşii care au luptat în Ucraina
23.02.2026
19:33
427
Aplicația de știri Particle integrează AI pentru a extrage automat clipuri relevante din podcasturi și a le atașa articolelor din feed
23.02.2026
19:26
487
Unicornul cuantic finlandez IQM se pregătește de listare la bursă printr-un SPAC, la o evaluare de 1,8 miliarde de dolari
23.02.2026
19:24
418
Spotify lansează în Marea Britanie și alte piețe playlisturi create cu ajutorul inteligenței artificiale pe baza comenzilor text
23.02.2026
18:36
547
Hackeri chinezi au exploatat breșe VPN pentru a accesa rețelele a peste o sută de clienți Ivanti, inclusiv contractori militari
23.02.2026
18:02
490
Negocieri de pace Ucraina–Rusia, mediate de SUA, ar putea avea loc la sfârșitul săptămânii, anunță șeful de cabinet al lui Zelenski
23.02.2026
18:02
533
Atac ucrainean asupra conductei Drujba tensionează relaţiile cu Ungaria, care ameninţă să blocheze sancţiunile UE şi împrumutul pentru Kiev
23.02.2026
17:52
438
Nisporeni, desemnată Capitala Sportului 2026: investiții de 2 milioane de lei și zeci de evenimente pentru toate vârstele
23.02.2026
17:29
564
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu o delegație daneză privind sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE
23.02.2026
17:20
597
Reconstrucţia Ucrainei după război va costa 588 de miliarde de dolari în zece ani, de trei ori PIB-ul estimat pentru 2025, locuinţele, transporturile şi energia fiind cele mai afectate sectoare
492
Insularii din Jersey, avertizați asupra pericolelor imaginilor generate de inteligența artificială
Cercetătoare Meta AI, pusă în dificultate de agentul OpenClaw care i-a golit inboxul de emailuri
SUA reduc prezenţa diplomatică la Beirut şi evacuează personalul neesenţial pe fondul tensiunilor dintre Israel, Hezbollah şi Iran
Investitorii își împart pariurile între OpenAI și Anthropic: vechea „loialitate” din venture capital se destramă în cursa pentru inteligența artificială
Ambasadorul SUA la Paris evitat pentru a doua oară convocarea la Quai d’Orsay, după criticile privind moartea activistului Quentin Deranque
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














