CENTENAR // Președintele Academiei Române, discurs EMOȚIONANT despre identitatea românilor de „la Dunăre și la Carpați, pe Olt și pe Mureș, pe Siret și pe Nistru”

Președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, a făcut o analiză amănunțită a situației din România în cadrul unui interviu oferit număruluidin mai al revistei Familia Ortodoxă.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj spune că românii se unesc astăzi „adesea prin declarații bombastice”, iar mulți dintre compatrioții noștri aleg să-și pună valoarea în slujba altor țări.

„Poate că suntem mai uniți decât acum un secol, dar adesea doar prin declarații bombastice, uitând de unirea
cotidiană, de binele zilnic pe care se cuvine să-l facem în numele unirii, de credință, de adevăr și de dreptate. Mulți dintre noi, în loc să facem binele aici, la noi, prin profesionalism, prin zbateri continue, prin luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experiența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”. În concluzie, Centenarul nu ne găsește așezați și mulțumiți și nici țara nu o găsește întreagă, așa cum au făcut-o liderii luminați în 1918…”, a spus Pop.

Vedeți mai jos câteva teze ale președintelui Academiei Române despre identitatea românească:

„De mii de ani trăiesc oameni la Dunăre și la Carpați, pe Olt și pe Mureș, pe Siret și pe Nistru, și asemenea oameni, chiar dacă s-au perindat mereu, nu au lăsat vreodată acest pământ nelocuit și nechivernisit.

De peste o mie de ani, românii s-au aflat, alături de alții, între truditorii gliei de pe aceste locuri.

Nu este de prisos să le cunoaștem originile, taina limbii vorbite, credințele, dorurile și jalea, nuntirile și prohodurile, trecerile și petrecerile.

Așa, vom înțelege mai bine, poate, de ce „lacul codrilor albastru” este încărcat de „nuferi galbeni”, sau cum au reușit arhitecții de la 1500 să facă minunea de Mănăstire a Argeșului, înveșnicită, în credința populară, prin sacrificiul Anei și al Meșterului Manole, sau cum ajunge un om matur ca Ion al Glanetașului să se închine și să sărute pământul reavăn, descoperindu-se ca la rugăciunea de dinaintea icoanei.

Gesturi similare fac toți oamenii, de oriunde și de oricând, dar aura care le însoțește pe cele mai sus evocate se-arată numai la acest popor și numai pe acest pământ, semn că românii și România au un fel al lor de a fi.

Secolul trecut de la Marea Unire este un bun prilej de a-i face și pe alții – prieteni, neprieteni sau indiferenți – să ne vadă, să ne cunoască și să ne înțeleagă, cu identitatea noastră de români.

Simplu spus, identitatea românească este felul de a te simți român, iar această simțire vine prin limbă, credință, origine, nume, tradiție, obicei, strai, pământ și cer etc.

Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui.

La unele popoare, naționalitatea se confundă cu cetățenia și nu te poți bucura de nimic pe lumea asta dacă nu ai identitate națională”, a continuat el.

Președintele Academiei deplânge faptul că românii se critică pe ei înșiși așa cum nu o face nimeni.

„Am întâlnit mereu intelectuali străini care să vorbească despre identitatea proprie, care să critice „naționalismul” altora, dar nu am întâlnit niciodată polonezi, unguri, americani, francezi ori germani care să se critice pe sine în felul în care o fac românii.

În rest, identitatea popoarelor este o realitate foarte puternică astăzi, chiar și atunci când acest lucru este negat sau nu este recunoscut pe față”, a mai declarat el.

Marele istoric deplânge faptul că oamenii în general, dar românii în mod special, s-au îndepărtat unii de alții și au uitat să comunice față către față.

Ioan-Aurel Pop consideră că în ziua de astăzi se citește foarte puțin și dacă nu se iau măsuri, oamenii vor deveni numai buni de manipulat de către cei care controlează comunicarea.

„„Satul global”, despre care scria McLuhan, ne-a apropiat, dar ne-a și îndepărtat unii de alții în același timp.

Suntem mai vecini și mai străini concomitent, mai aproape și mai departe…

Ne ducem să ne vedem rudele și prietenii în Australia sau în America, dar nu ne vedem cu vecinii de scară și nu vorbim cu colegii de grupă.

Sau vorbim – dar pe net, prin Facebook!

Românii sunt și ei prinși în acest vârtej.

Generația mea, care a prins și alte vremuri, încearcă să redeștepte anumite cutume, anumite valori ale tradiției, dar se lovește uneori de un zid dur.

Dacă, de exemplu, încerc să le explic adolescenților, tinerilor, taina muncii tăcute la câmp, la seceră și la coasă, a țăranilor de odinioară, horele din sat, doina și jalea, nuntitul și prohoditul etc. îmi dau seama că ei nu au cum să înțeleagă toate astea.

Motivele sunt legate, firește, de globalizare, de accelerarea ritmului Planetei, de modernizare. Sunt însă și motive mai profunde.

Generația mea, chiar dacă nu a fost toată rurală, a avut șansa să mai miroasă pământul reavăn, să simtă fânul proaspăt cosit, să vadă curgând sudoarea muncii fizice, sub soare dogoritor ori sub vânt și viscol.

În plus, a mai avut o șansă, anume aceea de a se împărtăși din toată experiența universală prin lecturi solide și prin dascăli de excepție, dăruiți școlii și națiunii.

Azi toate acestea s-au pierdut. Zestrea omenirii zace în cărți, pe care nu le mai citește nimeni. Necazul este că nu se citesc integral nici e-book-urile sau cărțile electronice. Prin urmare, dacă nu luăm măsuri, riscăm să devenim toți otova, cu mințile odihnite și goale, instrumente bune de manipulat de către forțe malefice, care stăpânesc comunicarea și care au puterea să ne îndrepte pe calea dorită de ele”, a afirmat el.

Profesorul de la Babeș - Bolyai a afirmat că sentimentul apartenenței la familie, la o țară este „primejdios pentru globaliști”. A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, mai spune Pop.

„Sentimentul despre care vorbiți este rezultatul acelorași manipulări. Legarea solidă de țară, sentimentul apartenenței la familie, la comunitate, la națiune și la credința oamenilor țării este primejdios pentru globaliști, pentru că îi face pe oameni profunzi, critici, circumspecți, fideli.

Românii sunt un popor deschis și primitor și s-au lăsat ușor antrenați în acest proces dirijat, de „deschidere” fără limite.

Pe de altă parte, noi am trecut prin mai bine de patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe bună dreptate și care ne-a făcut să ne simțim vinovați, înjosiți, victime etc.

Nu-i vorbă, nici în trecut nu am dus-o foarte bine, aici, ca „enclavă latină la porțile Orientului”, bântuită de inamici, jefuită de regate și imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și teritorii.

Țara nu a prea fost a noastră, pentru că ne-o luaseră alții demult și ne-am refăcut-o cu greu.

Pentru că nu am fost în rând cu marile puteri și nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lăsat ușor amăgiți și ne-am dezgustat de noi înșine.

A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, pentru că ce este țara fără oameni, fără români?

Or, noi nu găsim nimic mai bun să facem decât să hulim România așa de mult cum nici un inamic străin nu reușește!

Firește, ne apucă uneori remușcările și dorul, ne ceartă parcă părinții și bunicii deveniți țărână, ne mustră icoanele din „casa dinainte” sau de pe tâmpla bisericii, dar ne „revenim” repede și nu facem nimic ca să îndreptăm situația.

Dimpotrivă, în loc să ne purtăm crucea și să spunem străinilor cine suntem și de ce vorbim românește, de ce credem în Dumnezeu colindând și de ce mai strângem fânul doinind, ne declarăm altceva decât români și trecem mai departe.

Sunt neamuri mult mai oropsite și mai umilite de soartă decât al nostru, dar nu-și declină identitatea, originea, tradiția”, a continuat Președintele Academiei.

Acesta mai adaugă faptul că nivelul educației în România este scăzut, tinerilor spunându-li-se să nu mai acumuleze cunoștințe, să nu învețe istoria și limba Românilor.

În schimb, se introduc materii care îi transformă pe tineri în roboței adaptați.

„Zi de zi se predică tinerilor să-și trăiască clipa, să nu mai memoreze nimic, să nu mai acumuleze cunoștințe, să învețe numai aspectele practice ale vieții, să-i critice pe dascăli, să intervină în planurile de învățământ și în structura materiei, să fie protagoniștii prezentului și nu figuranți pe scena vieții.

Unde să mai aibă loc, în acest vacarm de lozinci ale vremurilor noi, meditația, interesul pentru înaintași, pentru literatură, pentru muzică, pentru artele frumoase?...

Revenind la români: dacă neamul românesc este demn de milă, atunci de ce să ne interesăm de soarta lui istorică? Pe cine să mai intereseze cum s-au format românii ca popor, cum au rezistat ei aici, ce au făcut Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Alexandru Cuza?

Și apoi, dacă am reuși să-i interesăm pe elevi de istoria românilor, ar apărea „pericolul” formării unor sentimente patriotice, de mândrie față de popor și de țară, ceea ce ar fi primejdios!

Românii trebuie să rămână aluat moale, ușor de modelat, mai ales când vecinii lor polonezi, unguri, cehi sau slovaci se dovedesc „nuci tari” pentru conducerea de la Bruxelles și nu cedează nimic din identitatea - altfel spus, suveranitatea lor.

Acolo însă, istoria și limba națională se studiază încă în școli cu mare seriozitate, pe când la noi disciplina „Istoria Românilor” s-a scos aproape cu desăvârșire.

Nu aș vrea să se înțeleagă că totul este un complot universal îndreptat împotriva românilor și al României.

Există și mulți intelectuali români care cred că așa e bine, că nu avem nimic de arătat lumii, că nu am făcut nimic important în istorie, că limba ne este bună numai de înjurături și că tot trecutul ne este presărat de mituri naționaliste.

Efectele pe termen lung ar putea duce spre anihilarea poporului român - și nu spun vorbe mari.

Sunt exemple de multe popoare care au dispărut așa, topindu-se în masa altor neamuri. Există pericolul să ne pierdem seva și vâna națională și să ne lăsăm complet pe mâna altora, care au alte limbi, alte idealuri, alte obiective.

Natural, acest pericol este ipotetic, virtual și îndepărtat. Dar el există.

Educația se face cu trudă multă, iar educația este acum în declin.

A învăța la școală alfabetul cu chiu cu vai, a putea lucra la computer, a avea telefon inteligent, a ști jocuri electronice și a expedia SMS-uri cu frânturi de cuvinte nu înseamnă educație.

Aud că azi se introduc în școală materii ca Nutriție, Educație Sexuală, Circulație Rutieră, Bussines, etc, dar cu acestea nu se vor crea oameni culți și educați, ci, eventual, oameni adaptați misiunii lor de roboți.

Școala trebuie să insufle idealuri de viață, credințe și convingeri de viață, misiunea de a duce viața familiei tale mai departe, cu demnitate”.

Profesorul Pop încheie afirmând că românii au nevoie de conducători buni ( De unde???) pentru a-și păstra dăinuirea.

„Oare de ce ne iubim mama? O iubim pentru că ne-a adus, chinuindu-se, pe lume dar și neamul ne-a adus pe lume ca grup, ne-a făcut cunoscuți ca ființă colectivă.

Eminescu, acela care este chintesența sufletului nostru românesc, a scris că „rămâne stânca, deși moare valul”.

„Valul” suntem noi, trecătorii prin viață, iar „stânca” este națiunea aceasta.

Ca să fie „stâncă”, neamul are nevoie de demnitate și de onoare, de adevăr și de dreptate și peste toate, de bunătate și înțelegere.

Nu am griji prea mari pentru poporul român, cu o condiție: să aibă conducători buni!

Dacă liderii vor fi buni, poporul nu se va rătăci!”.