07:15:02 01.04.2026
Stiri

Celor peste 200 de țărani de la Drepcăuți li s-ar putea face DREPTATE: Dosar penal, după ce două firme le-au luat terenurile

Anticorupție 02.10.2019 17:30 Vizualizări2035
Celor peste 200 de țărani de la Drepcăuți li s-ar putea face DREPTATE: Dosar penal, după ce două firme le-au luat terenurile

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a demarat urmărirea penală în cazul prelucrării de către două companii a terenurilor de pământ, proprietate a peste 200 de locuitori din satul Drepcăuți, Briceni.

Oamenii nu-și pot prelucra pământurile și au avut prejudicii de peste 6 000 000 de lei în ultimii ani.

Reprezentanții firmelor sunt cercetați penal pentru samovolnicie, fiindcă nu le-au permis proprietarilor să-și prelucreze pământurile, deși aceștia și-au exprimat dezacordul cu acțiunile agenților economici.

Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele implicate riscă închisoare de până la 8 ani.

Anterior, locuitorii satului Drepcăuți, raionul Briceni, au anunțat că nu-și mai pot prelucra terenurile agricole din anul 2015, după ce acestea au fost „acaparate” de un agent economic local, protejat de structurile de forță de la nordul R. Moldova și un deputat.

CITIȚI și Sute de locuitori ai unui sat din R. Moldova nu au acces la terenurile lor agricole, deși au tot dreptul: Gruparea care îi lipsește de proprietate, protejată de un deputat

În total este vorba de 600 de hectare de terenuri agricole.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
31.03.2026 08:15 736 Horoscopul zilei 31.03.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.28 1 USD 17.70 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte