Cele mai PROASTE filme din 2021, cu care nu ar trebui să îți pierzi timpul
3313
După o perioadă în care cinematografia a fost grav afectată de pandemie – ca orice alt domeniu, de altfel – am avut din nou ocazia să vizionăm pe marile ecrane sau pe platformele de streaming pelicule care de care mai interesante.
Există, bineînțeles, și reversul medaliei. Unele dintre cele mai așteptate pelicule au dezamăgit profund fanii și i-au determinat pe critici să se întrebe cum de aceste producții au ajuns să fie realizate. Iată care sunt top 15 cele mai proaste filme lansate în 2021, pelicule pe care nu ar trebui să le vizionezi pentru că sunt doar o pierdere de timp.
Escape Room: Tournament of Champions
Ideea unui film horror a cărui acțiune să se desfășoare într-un escape room este excelentă, însă pentru a avea succes și scenariul trebuie să fie excelent. Ceea ce nu se poate spune despre acest film. Încă de la început este evident că personajele nu au mari șanse de a scăpa cu viață din jocul mortal pus la cale de compania Minos, așa că rămâne să ne întrebăm de ce să ne consumăm timpul pentru a-l viziona.
Locked Down
Numeroase filme au fost create despre și în timpul pandemiei de coronavirus, însă puține au fost considerate un eșec răsunător, așa cum se poate spune despre Locked Down. S-a vrut o combinație între film de acțiune (protagoniștii pun la cale un jaf) și dramă romantică, însă nici farmecul sau talentul celor doi actori din rolurile principale – Anne Hathaway și Chiwetel Ejiofor – nu au reușit să încânte fanii sau criticii.
The Woman in the Window
A durat ceva timp până când acest film a ajuns să aibă premiera. Inițial, acest thriller cu Amy Adams trebuia să aibă premiera în cinematografe în 2019, dar la primele vizionări reacțiile spectatorilor au fost atât de neplăcute încât o parte din film a trebuit refilmat. Ulterior, din cauza pandemiei, filmul nu a mai ajuns pe marile ecrane, fiind difuzat de Netflix. Toate acestea au fost doar un prim indiciu al faptului că pelicula nu avea cum să se transforme într-un succes: scenariul schimbat de prea multe ori, interpretarea neinspirată a lui Adams și o imitație nereușită a iconicului film regizat de Alfred Hitchcock. La atât se rezumă acest film, nimic mai mult.
Crisis
Armie Hammer, Evangeline Lilly și Gary Oldman sunt actorii din rolurile principale și, deși Oldman face un rol foarte bun, tot nu a putut salva pelicula de la eșec. Filmul a pornit de la o idee destul de bună, o dramă a cărei acțiune prezintă lumea traficanților de droguri, însă execuția a lăsat foarte mult de dorit. Poveștile personajelor sunt greu de urmărit, scenariul pare incomplet iar interacțiunea actorilor este lipsită de orice urmă de chimie.
Bliss
Unul dintre cele mai dezamăgitoare filme ale anului, Bliss îi are în rolurile principale pe Owen Wilson și Salma Hayek. Fanii care au văzut trailerul se așteptau la un film SF, însă mare le-a fost surpriza să descopere că acest lucru era departe de adevăr. Chiar dacă interpretarea actorilor nu dezamăgește, scenariul este atât de încurcat și are atât de multe lacune încât este nevoie de minim două vizionări pentru a-l înțelege. Dar, totuși, de ce ai vedea de două ori un film prost?
Spiral: From the Book of Saw
Pe hârtie, filmul părea acea gură proaspătă de aer de care franciza Saw avea mare nevoie, mai ales că distribuția nu era deloc una neglijabilă: Chris Rock, Samuel L. Jackson, Marisol Nichols și Max Minghella. Rezultatul însă i-a dezamăgit pe fani care au considerat că filmul pare mai degrabă o imitație a celebrului Se7en decât o peliculă demnă de moștenirea Saw. Ca să nu mai vorbim despre faptul că încă de la jumătatea filmului este extrem de ușor de anticipat cine este the bad guy.
Chaos Walking
Scenariul acestui film a stat mulți ani pe rafturile studiourilor de producție și regizorul Doug Liman a fost nevoit să mai aștepte alți ani până când actorii din rolurile principale – Daisy Ridley și Tom Holland – au avut timp să refilmeze unele cadre (șefii de la studioul de producție Lionsgate au spus la prima vizionare că pelicula nu este demnă de a fi lansată). Și, probabil, cel mai bine ar fi fost să nu îl lanseze deloc. Fanii romanelor fantasy YA – filmul are la bază această serie de mare succes – au fost extrem de dezamăgiți de ecranizare și au criticat dur atât scenariul cât și interpretarea actorilor.
Space Jam: A New Legacy
Criticii nu au fost încântați nici în 1996 atunci când originalul Space Jam a fost lansat însă, datorită lui Bill Murray, a devenit un adevărat film cult printre millenians. Din păcate, în filmul de anul acesta, nu există Bill Murray, și nici Michael Jordan. Rolul principal este interpretat de celebrul LeBron James și are alături o grămadă de personaje animate. Nici referințele mai mult sau mai puțin subtile de la producții precum „Games of Thrones”, „The Matrix”, sau „Mad Max” nu i-au convins pe fanii care au declarat aproape la unison că au pierdut 115 minute din viața lor urmărind un film prost.
Awake
Nimic nu dezamăgește mai mult decât un film care pornește de la o idee excelentă, însă a cărui execuție lasă mult de dorit. Este cazul și acestei pelicule SF cu Gina Rodriguez în rol principal și care prezintă lumea după ce o catastrofă globală duce la dispariția oricăror electronice și elimină abilitatea oamenilor de a adormi. Ironic, cei care au văzut filmul au avut mari probleme în a nu adormi de plictiseală, căci nimic nu deosebește Awake de alte mii de filme despre sfârșitul lumii.
Thunder Force
Cea mai recentă colaborare dintre Melissa McCarthy și soțul ei, regizonul Ben Falcone, s-a vrut o comedie plină de momente amuzante, însă rezultatul a fost departe de a fi pe placul fanilor. De remarcat este faptul că interpretările actrițelor din rolurile principale – Melissa McCarthy și Octavia Spencer – au fost rezonabile, iar Jason Bateman chiar a reușit să ne facă să schițăm câteva zâmbete. Însă, per total, filmul este doar o peliculă cu supereroi demnă de a fi ignorată.
Infinite
Infinite își merită pe deplin numele, în sensul că ai impresia că acest haos nu se va termina niciodată. Mark Wahlberg interpretează rolul principal din acest film SF despre un bărbat care crede că are halucinații, este diagnosticat cu schizofrenie pentru ca mai apoi să afle că acele halucinații nu sunt altceva decât amintiri dintr-o viață anterioară și că face parte dintr-un grup secret. Pe lângă faptul că a explica o afecțiune mintală drept un fel de deja vu SF nu pare deloc ok, nici Wahlberg nu pare a se simți în largul lui în acest film și nici scenariul nu este absolut deloc convingător.
The Misfits
O comedie de acțiune despre o tentativă de jaf. Sună cunoscut, nu? Singurul lucru bun la acest film îl reprezintă interpretarea lui Pierce Brosnan, la fel de șarmant, carismatic și irezistibil cum ne-a obișnuit. Însă pentru ca un film să fie bun, este nevoie de mult mai mult decât un singur actor. Este nevoie de un scenariu bun, personaje credibile, o chimie între actori, poate și ceva momente amuzante … iar toate acestea sunt cam inexistente în cazul acestui film. Măcar ne consolăm cu apariția lui Brosnan.
Music
Este probabil cel mai controversat film al anului, în special pe rețelele de socializare unde a fost întâmplinat cu valuri de critici, însă binemeritate. Filmul marchează debutul regizoral al cântăreței Sia, iar rolurile principale au fost interpretate de Kate Hudson, Leslie Odom Jr. și Maddie Ziegler. Problema cu acest film este de fapt subiectul și modul aproape jignitor în care a fost prezentat. Ziegler a interpretat o persoană care suferă de autism, iar abordarea ei, plină de stereotipuri și stângăcii, a fost considerată o jignire adusă persoanelor care suferă de această afecțiune.
Vanquish
Nici măcar Morgan Freeman nu a putut salva acest thriller de la critici și de nemulțumirea fanilor. Actorul de Oscar joacă alături de Ruby Rose, aceasta interpretând rolul unei mame a cărei fiice este răpită și din acest motiv se vede obligată să își reviziteze trecutul. Scenariul nu este cu absolut nimic deosebit față de atâtea mii de filme similare: ceva împușcături, ceva urmăriri cu mașina și un final fericit atât de previzibil.
Cosmic Sin
Cel mai recent film de acțiune în care joacă Bruce Willis este fără îndoială cel mai prost din cariera lui. Poate te va tenta un film în care Willis luptă împotriva unei rase extraterestre, poate te gândești că va fi interesant să vezi cum ar arăta omenirea în 2524 când deja populează planete din afara sistemului nostru solar. Însă sfatul nostru este să uiți de aceste tentații și să vizionezi în schimb aproape orice găsești la TV sau pe platformele de streaming. Este evident că lui Willis nu i-a făcut nici cea mai mică plăcere să joace în acest film, scenariul este extrem de prost, scenele de acțiune regizate cu mare stângăcie, per total, își merită pe deplin primul loc în topul celor mai proaste filme ale anului 2021.
Elle.ro
24.03.2026
20:24
32
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
106
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
319
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
232
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
405
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
262
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
306
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
349
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
353
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
416
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
42
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
311
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
225
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
386
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
253
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
298
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
341
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
345
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
413
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
400
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
440
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
373
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
436
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
361
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
432
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
405
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
389
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
456
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
650
Banda de români care fura din bancomate în Marea Britanie, doborâtă rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
475
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
24.03.2026
11:22
810
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
509
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
573
Horoscopul zilei 24.03.2026
666
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
749
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














