Cele mai populare diete de slăbit din ultimii 100 de ani

De-a lungul timpului, oamenii au ţinut fel şi fel de diete, unele mai ciudate decât altele. De la dieta biblică până la cea cu somn sau cu ţigări, regimurile de slăbit nu cunoşteau limite pentru cei care îşi doreau cu tot dinadinsul să mai scape de câteva kilograme în plus, fie că aşa era moda pe vremuri sau că oamenii credeau într-adevăr în eficienţa acestora.

Cert este însă că fiecare decadă a cunoscut un trend în acest domeniu al dietelor. Vă invităm să descoperiţi mai jos care au fost cele mai populare regimuri de slăbit din ultimii 100 de ani.

Anii 1900 – dieta „mestecă de 100 de ori înainte să înghiţi mâncarea”

Aşa cum sugerează şi numele, dieta care a marcat primii 10 ani din secolul XX presupune mestecarea pe îndelete a alimentelor. Cel care a popularizat această dietă este Horace Fletcher, care le recomanda celor ce voiau să urmeze această dietă să mestece mâncarea de 100 de ori, timp de cel puţin un minut, înainte de a o înghiţi. Astfel, spunea el, digestia este îmbunătăţită, iar senzaţia de saţietate de instalează mai devreme, deci rezultă o cantitate mai mică de alimente consumate. Printre celebrităţile care au dat curs acestui regim de slăbire s-au numărat scriitorii Mark Twain şi Upton Sinclair şi filantropul american John D. Rockefeller.

Anii 1910 – dieta „numără caloriile”

Moda număratului caloriilor din farfurie pare să revină în zilele noastre, când încercăm să ne încadrăm în anumite limite recomandate de medicii nutriţionişti în dorinţa noastră de a scăpa de excesul ponderal. Însă „nebunia caloriilor” îşi are originile într-o carte bestseller numită Diet and Health With Key to the Calories, scrisă în urmă cu mai bine de 100 de ani de medicul Lulu Peters. La vremea respectivă, conceptul de „calorie” era prea puţin cunoscut, iar informaţiile din carte au revoluţionat pur şi simplu modul în care oamenii au început să se hrănească. Ei au aflat din carte care este rolul caloriilor, care sunt alimentele cu cel mai ridicat conţinut caloric sau care este limita calorică în care trebuiau să se încadreze pentru a scădea în greutate.

Anii 1920 – dieta cu ţigări

Excese de toate felurile şi pelicula inegalabilă „Great Gatsby” au marcat anii 1920. În această perioadă, mentalitatea de tip „băiat rău cu ţigara în colţul gurii” s-a regăsit şi în domeniul curelor de slăbire. Iar un producător faimos de ţigarete, Lucky Strike, a „mirosit” această oportunitate în 1925 pentru a-şi creşte vânzările – celebrul motto „aprinde o ţigară în loc să mănânci ceva dulce” a stârnit multe controverse la vremea respectivă. Femeilor le era sugerat astfel că ţigările le pot ajuta să obţină silueta la care visau, însă producătorii de dulciuri au ripostat şi au reuşit să oprească această campanie. Însă brandul de ţigarete a ripostat şi a apelat la o altă strategie pentru atragerea publicului feminin: promovarea ţigaretelor dulci, cu diverse arome. Alţi producători de tutun foloseau inclusiv copii în reclamele la tutun, sugerând astfel că fumatul era o componentă normală a vieţii de familie.

Un alt trend dietetic la acele vremuri era regimul inuit, care presupunea consumul de alimente specifice zonelor arctice, bogate în grăsimi şi proteine – peşte şi carne de vânat.

Anii 1930 – dieta cu grepfrut, banane şi lapte

Această decadă a secolului XX este marcată de Marea Criză Economică, reflectată şi în alimentaţia oamenilor. În acele vremuri se considera că greutatea excesivă poate fi înlăturată prin consumul unui grepfrut înainte de fiecare masă. Dar, cum alimentele erau puţine la număr sau foarte scumpe în acea perioadă, cu sau fără grepfrut, oamenii slăbeau vrând-nevrând. O altă modă a vremurilor era dieta cu banane şi lapte, promovată intensiv la momentul respectiv de cel mai mare importator de banane din prezent, Chiquita.

Anii 1940 – dieta de război (raţionalizarea)

În zbuciumaţii ani 1940, omenirea era în plin război, iar consecinţele se făceau văzute şi pe plan alimentar. Atunci, dietele erau mai degrabă impuse decât dorite, populaţia suferind la propriu de foamete. În timpul războiului a fost instituită raţionalizarea, care nu permitea decât cantităţi foarte mici de hrană de fiecare persoană. De exemplu, pentru o săptămână, o persoană avea dreptul doar la 100 de grame de şuncă, 50 de grame de unt, 50 de grame de brânză şi cel mult 1,5 litri de lapte. Peştele, ovăzul şi făina lipseau cu desăvârşire, iar oamenii erau încurajaţi de autorităţi să îşi cultive propriile fructe şi legume în grădini.

Anii 1950 – dieta prin rugăciune

Rugăciunea este o metodă prin care ne descărcăm sufletul de gânduri negre, dar şi corpul de kilogramele în plus. Cel puţin aşa susţinea în 1957 preotul Charlie Shedd, autorul cărţii Prey Your Weight Away, care a pierdut el însuşi 45 de kilograme urmând această dietă. Ce presupune acest regim alimentar? Simplu: cât mai puţină carne şi cât mai multă rugăciune. Cu alte cuvinte, dacă simţi foamea, mai bine spui o rugăciune, decât să te gândeşti la mâncare.

Anii 1960 – dieta Weight Watchers şi dieta cu supă de varză

Dieta Weight Watchers, numită şi Îngerul Păzitor al Greutăţii, nu are nicio legătură cu rugăciunea. În schimb, asemănările există în ceea ce priveşte alimentele promovate în vederea scăderii în greutate – cât mai multe fructe şi legume, cereale, lactate, dar foarte puţină carne şi la fel de puţini carbohidraţi de tipul pastelor, pâinii albe etc. Cel care a pus bazele principiilor dietei Weight Watchers este Jean Nidetch, care a pierdut aproape 40 de kilograme în doi ani urmând acest regim alimentar. Mai multe detalii despre dieta Weight Watchers puteţi citi aici!

O altă dietă la modă în acele timpuri era cea pe bază de supă de varză, care promitea eliminarea a 7 kilograme în doar două săptămâni. Deşi a fost o nebunie la acea vreme, dieta nu a rezistat în timp, pentru că s-a dovedit că are efecte adverse precum balonare excesivă şi tulburări gastrointestinale severe, iar oamenii şi-au dat seama că riscurile depăşeau eventualele beneficii.

Anii 1970 – dieta cu pastile de slăbit şi dieta prin sedare

Industria farmaceutică şi cea a suplimentelor alimentare au prins avânt în anii 1970, promovând tot felul de pastile miraculoase pentru slăbit. Principalul ingredient din pastilele pentru slăbit era fenilpropanolamina (FPA), care are efect de reducere a apetitului. Acesta era un compus utilizat şi în compoziţia medicamentelor destinate tratamentului problemelor de tract respirator sau al obezităţii. Însă acest ingredient prezenta şi diverse reacţii adverse, precum greaţă, transpiraţie excesivă, dureri în piept sau chiar accident vascular cerebral, motiv pentru care Autoritatea americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) l-a interzis în anii 2000.

La fel de celebră în anii 1970 era dieta prin sedare, numită şi dieta „Frumoasa Adormită”. Această metodă de slăbit se zvoneşte că ar fi fost adoptată chiar de Elvis, în încercarea acestuia de a-şi menţine silueta. Ce presupune? Să dormi cât mai mult, cel puţin 10 ore pe noapte. Dar adepţii acestei diete duc la extrem acest principiu şi apelează la diverse sedative, în încercarea de a-şi suprima foamea, pastile care au numeroase reacţii adverse şi pot crea dependenţă, uneori chiar decesul.

Anii 1980 – dieta Scarsdale

Consumerismul îşi are rădăcinile în anii 1980, perioadă în care oamenii începeau să prospere şi să consume din ce în ce mai multă mâncare. Apariţia fast-foodurilor, cel puţin în America, a favorizat creşterea numărului de cazuri de obezitate, unele chiar la vârste fragede. Reversul medaliei a constat în adoptarea unor diete cât mai stricte din punct de vedere caloric, care să combată această tendinţă. Una dintre aceste diete este cea numită Scarsdale, care promite pierderea a aproape 9 kilograme în doar o săptămână, consumând cel mult 1.000 de calorii pe zi. Specialiştii atrag atenţia însă că astfel de cure de slăbire stricte nu sunt indicate, pe de o parte pentru că pot cauza grave probleme de sănătate, iar pe de altă parte pentru că acele kilograme pierdute vor reapărea în scurt timp de la adoptarea unei diete normale.

Anii 1990 – dieta Atkins

Carbohidraţii erau principalii duşmani ai siluetei în anii 1990. Cel puţin aşa susţineau adepţii dietei Atkins, care presupune excluderea sau limitarea drastică a acestora din alimentaţie. Creatorul acestei diete, dr. Robert Atkins, spunea că eliminarea carbohidraţilor din dietă şi consumul de alimente bogate în proteine, în special carne roşie, era secretul scăderii rapide în greutate. El argumenta că privarea organismului de carbohidraţi favorizează inducerea cetozei, un proces în care corpul foloseşte depozitele de grăsime pentru a produce energie.

După cum s-a dovedit ulterior, această teorie era falsă. Specialiştii în nutriţie au demonstrat că dieta cu conţinut foarte redus de carbohidraţi nu este mai eficientă decât una care presupune consumul de alimente variate, cum ar fi cereale integrale, fructe, legume şi alte alimente care conţin carbohidraţi complecşi.

Anii 2000 – dieta Paleo şi dieta fără gluten

Noul mileniu a debutat cu o creştere spectaculoasă a cazurilor de obezitate – peste 20% din populaţie era afectată de acest flagel spre sfârşitul anilor 2000. Aşadar, nu e de mirare că moda dietelor de slăbit a explodat în această perioadă. Oamenii au început să conştientizeze că alimentele nesănătoase sunt principalele cauze ale creşterii în greutate şi mizează acum pe alimente cât mai puţin procesate, în stare cât mai crudă. Altfel spus, în anii 2000 cunoaştem o revenire la origini în privinţa alimentaţiei, iar acesta este şi principiul dietei Paleo, care mizează pe alimente precum nuci, seminţe, fructe, legume, peşte şi carne slabă şi pe evitarea celor procesate sau care conţin zaharuri rafinate.

Tot în această perioadă s-a descoperit că glutenul din anumite alimente sau băuturi (pâine, paste făinoase, biscuiţi, produse de patiserie, bere, cereale, carne la conservă etc.) poate favoriza acumularea kilogramelor, dar şi apariţia unor simptome precum balonarea. Cu toate acestea, medicii nu recomandă dieta fără gluten decât celor care se confruntă cu intoleranţă, nu şi celor care vor să slăbească. Ei spun că, eliminând nejustificat glutenul din alimentaţie şi înlocuindu-l cu produse „gluten-free”, nu facem decât să privăm organismul de fier, calciu, fosfor, zinc şi vitamine din grupul B şi să îi aducem „în dar” kilograme în plus, ca urmare a conţinutului mai ridicat de calorii, zahăr sau grăsimi din astfel de produse. În plus, fără fibrele care se regăsesc în produsele cu gluten, senzaţia de saţietate este de scurtă durată şi suntem tentaţi să mâncăm mai mult.

Sursa: csid.ro