Cel mai amplu studiu asupra copiilor cu COVID-19: sugarii şi băieţii, risc crescut de infecţie şi boală severă
1725
Descopera Bebeluşii şi băieţii prezintă un risc crescut de infectare cu virusul SARS-CoV-2 şi de dezvoltare a unei forme severe a bolii COVID-19, arată cel mai amplu studiu efectuat în SUA pe un număr de peste 2.500 de copii testaţi pozitiv la coronavirus.
Centrele americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) au dat publicităţii, la începutul săptămânii, rezultatele unui studiu în care au analizat, în perioada 12 februarie - 2 aprilie, peste 2.500 de cazuri de coronavirus în rândul copiilor mai mici de 18 ani din SUA. Cercetarea cuprinde cel mai mare eşantion de copii diagnosticaţi cu infecţie COVID-19 analizaţi până în prezent.
În general, datele sugerează că copiii sunt mai puţin susceptibili să dezvolte simptome de coronavirus comparativ cu adulţii. Dintre toate cazurile de COVID-19 raportate în SUA, doar 1,7 la sută au fost copii, deşi reprezintă 22% din populaţie, arată Business Insider.
Dintre copiii despre care au fost disponibile informaţii complete, doar un procent de 73 la sută au dezvoltat febră, tuse sau dificultăţi de respiraţie. Aceleaşi simptome au fost prezentate de 93% dintre adulţii, cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani, testaţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2 în acelaşi interval de timp.
Cercetarea americanilor susţine o alta efectuată anterior de specialişti din China care au descoperit că majoritatea copiilor infectaţi cu noul coronavirus au fost cazuri uşoare sau asimptomatice.
Unii copii dezvoltă însă forme grave de COVID 19. Dintre cei peste 2.500 de copii americani analizaţi în studiul CDC, 147 au fost spitalizaţi, dintre care cinci au ajuns la terapie intensivă. Trei dintre copiii testaţi pozitiv la coronavirus au murit.
Totodată, sugarii din SUA au avut o rată de spitalizare mult mai mare decât orice altă grupă de vârstă din rândul copiilor. Din cei 95 de sugari analizaţi, 62 la sută au fost spitalizaţi. În schimb, dintre copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 17 ani au fost spitalizaţi cel mult 14%.
„Ştim că răspunsul imunitar al copiilor evoluează de-a lungul timpului”, a afirmat pentru Time dr. Yvonne Maldonado, preşedintele comitetului pentru boli infecţioase din cadrul Academiei Americane de Pediatrie. „În primul an de viaţă, copiii nu au acelaşi răspuns imunitar solid precum copiii mai mari şi adulţii”, a adăugat aceasta.
Factorii biologici ar putea face băieţii şi bărbaţii mai senibili la COVID-19?
Tot mai mulţi cercetători au sugerat că rata bărbaţilor care mor din cauza COVID-19 este mult mai mare decât a femeilor.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii raporta, în 20 martie, că bărbaţii reprezentau aproximativ 70 la sută din decesele de coronavirus din Europa de Vest.
Date obţinute din cinci ţări cu unele dintre cele mai mari focare de coronavirus din lume sugerează că bărbaţii au 50% mai multe şanse decât femeile să moară de COVID-19, potrivit unei analize din 20 martie a CNN şi a grupului de cercetare academică Global Health 50/50.
O altă analiză a peste 25.000 de cazuri de coronavirus, efectuată de Institutul de Sănătate din Roma, a constatat că pacienţii de sex masculin din Italia, diagnosticaţi cu coronavirus, aveau o rată de fatalitate de 8%, comparativ cu 5% în cazul femeilor italiene. Aceeaşi analiză a constatat că bărbaţii au reprezentat circa 58% dintre cazurile de coronavirus din Italia.
Unii experţi au punctat faptul că, spre deosebire de femei, bărbaţii fumează mai mult, au o igienă mai slabă şi rate mai mari de condiţii preexistente, precum diabetul.
În studiul realizat de CDC în SUA, 57 la sută dintre pacienţii copii, diagnosticaţi cu infecţie COVID-19, erau de sex masculin. Chiar şi sugarii infectaţi erau în cea mai mare parte băieţi. Acest lucru sugerează că factorii biologici ar putea juca un rol în orice diferenţe în susceptibilitatea la COVID-19, în funcţie de sex”, afirmă autorii în studiul lor.
Trebuie precizat că, deşi cercetarea cuprinde cel mai mare număr de copii cu COVID-19 analizaţi până acum, este una preliminară, la fel şi informaţiile pe care le deţin autorii ei. Dintre cele 2572 de cazuri pediatrice analizate în acest studiu, doar 9,4% au inclus informaţii despre simptomele de coronavirus ale pacienţilor şi doar despre 33% s-a indicat dacă au fost sau nu internaţi.
Autorii studiului au recomandat medicilor să menţină „un indice ridicat de suspiciune” faţă de copiii care ar putea avea COVID-19, în special sugarii şi copiii cu afecţiuni subiacente.
„În general, trebuie să fim foarte atenţi. Chiar nu ştim cu ce avem de-a face”, a afirmat dr. Yvonne Maldonado.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.08.2026
11:10
05.08.2026
11:06
05.08.2026
11:05
05.08.2026
10:10
05.08.2026
10:06
05.08.2026
09:21
05.08.2026
09:17
05.08.2026
09:03
05.08.2026
07:13
05.08.2026
06:06
05.08.2026
04:24
05.08.2026
03:58
05.08.2026
03:04
05.08.2026
01:48
04.08.2026
23:23
04.08.2026
23:21
04.08.2026
22:20
04.08.2026
21:01
04.08.2026
20:19
04.08.2026
20:13
04.08.2026
20:07
04.08.2026
19:55
04.08.2026
19:15
04.08.2026
19:08
MEC extinde măsurile afirmative pentru elevii romi și introduce un nou mecanism de confirmare a apartenenței etnice în admitere
Guvernul dă undă verde Colegiului moldo-turc „Recep Tayyip Erdoğan” de la Comrat, cu programe IT și tehnice pentru tinerii din sudul țării
Cutremur de 6,3 grade în sudul Filipinelor, lângă insuliţa Sarangani, fără victime sau pagube raportate
Șef de direcție AIPA, reținut de PA și CNA pentru trafic de influență și mită de 130.000 lei
















