Cei doi moldoveni care au participat la furtul tablourilor în valoare de 17 MILIOANE de euro dintr-un muzeu din Italia și-au aflat pedepsele: Ani grei de pușcărie în R. Moldova
4634
Verona Guide
Doi bărbați din Criuleni și Strășeni, cu vârste de 36 și 38 de ani, care au participat la renumitul atac tâlhăresc în Italia, au fost condamnați în R. Moldova și își vor petrece următorii de 12 și, respectiv, 13 ani la închisoare, într-un penitenciar de tip închis.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), fapta a avut loc în septembrie 2015, iar cei doi cetățeni ai R. Moldova au fost trimiși în judecată în anul 2017.
Cei doi au participat, ca membri ai unui grup infracțional format din cetățeni ai Italiei și R. Moldova, la comiterea unui atac tâlhăresc, cu folosirea armei, în Muzeul Castelului Vechi din orașul italian Verona.
Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinăul, sediul Buiucani, grupul infracțional a sustras de acolo 17 tablouri în valoare de 17 000 000 de euro.
Anterior atacului, unul dintre cei doi inculpați a inspectat împrejurimile muzeului și a captat imagini fotografice, pentru facilitarea comiterii infracțiunii. Ulterior, în comun cu al doilea condamnat, s-au angajat să transporte tablourile sustrase de la muzeu, apoi spre Ucraina și R. Moldova, după care să le pună în vânzare.
Potrivit datelor din dosar, tablourile urmau să fie vândute cu trei milioane de euro, iar negocierile pentru încheierea „afacerii” erau purtate în Chișinău și Tiraspol.
Autoritățile din Italia au reușit să recupereze tablourile sustrase din muzeu.
Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău.
19.09.2026
12:40
19.09.2026
12:07
19.09.2026
12:07
19.09.2026
11:52
19.09.2026
10:59
19.09.2026
10:36
19.09.2026
10:03
19.09.2026
09:49
19.09.2026
08:51
19.09.2026
08:25
19.09.2026
07:54
19.09.2026
07:29
19.09.2026
12:40
19.09.2026
12:07
19.09.2026
12:07
19.09.2026
11:52
19.09.2026
10:59
19.09.2026
10:36
19.09.2026
10:03
19.09.2026
09:49
19.09.2026
08:51
19.09.2026
08:25
19.09.2026
07:54
19.09.2026
07:29
19.09.2026
06:40
19.09.2026
04:10
19.09.2026
00:42
19.09.2026
00:22
19.09.2026
00:16
18.09.2026
23:24
18.09.2026
22:45
18.09.2026
22:17
18.09.2026
21:50
18.09.2026
21:12
18.09.2026
20:13
18.09.2026
19:47
18.09.2026
19:42
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
















