CEC a dat startul perioadei electorale pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie: Lista partidelor care au dreptul să participe la acest exercițiu electoral
1492
Perioada electorală a alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024 începe joi, 1 august, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC).
Potrivit Codului electoral, perioada electorală durează până în ziua în care rezultatele alegerilor prezidențiale și ale referendumului sunt confirmate de către Curtea Constituțională.
„În această perioadă vor fi ajustate și aprobate actele normative subsecvente legii electorale, vor fi constituite organele electorale ierarhic inferioare, vor fi desemnați și înregistrați candidații pentru funcția de președinte al Republicii Moldova și participanții la referendum. La fel, vor fi organizate instruiri pentru funcționarii electorali și alți subiecți electorali, vor fi desfășurate activități de informare pentru alegători, actualizate listele electorale și pregătite modelele buletinelor de vot și alte materiale electorale”, detaliază CEC.
Aceeași sursă precizează că perioada de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova și a participanților la referendum va începe pe 21 august, iar campania electorală - pe 20 septembrie.
Menționăm că la referendumul republican constituțional, cetățenii R. Moldova vor trebui să răspundă cu DA sau NU la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
Vedeți mai jos lista partidelor care au dreptul să participe la alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024:
|
1. Partidul Politic Partidul Social Democrat European |
|
2. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova |
|
3. Partidul Politic Partidul Agrar din Moldova |
|
4. Partidul Socialist din Moldova |
|
5. Partidul Politic „Partidul Legii şi Dreptăţii” |
|
6. Partidul Popular Creştin Democrat |
|
7. Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa-Надежда” |
|
8. Partidul Liberal |
|
9. Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii |
|
10. Partidul Social Democrat |
|
11. Partidul Politic „Uniunea Creştin-Socială din Moldova” |
|
12. Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” |
|
13. Partidul Politic Partidul Verde Ecologist |
|
14. PARTIDUL POLITIC NOUA OPŢIUNE ISTORICĂ |
|
15. Partidul politic „Partidul Nostru” |
|
16. Partidul Republican din Moldova |
|
17. Partidul Politic „NOI” |
|
18. Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova |
|
19. Partidul European |
|
20. Partidul Politic Partidul Popular Democrat din Moldova |
|
21. Partidul „Moldova Unită - Единая Молдова” |
|
22. Partidul Conservator |
|
23. Partidul Naţional Liberal |
|
24. Partidul Politic „MOLDOVA MARE” |
|
25. Partidul Liberal Democrat din Moldova |
|
26. Mişcarea Social - Politică a Romilor din Republica Moldova |
|
27. Partidul Politic „Patrioţii Moldovei” |
|
28. Partidul politic „Partidul Stînga Europeană” |
|
29. Partidul Politic „REPUBLICA UNIRII” |
|
30. Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova |
|
31. Partidul Politic „Democraţia Acasă” |
|
32. Partidul Regiunilor din Moldova |
|
33. Partidul Politic Partidul Creștin Agrar |
|
34. Partidul Politic Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa |
|
35. Partid Politic Partidul „RENAŞTERE” |
|
36. Partidul Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr” |
|
37. Partidul Politic ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR |
|
38. Partidul Politic „PATRIA” |
|
39. Partidul Politic „PARTIDUL RUSO-SLAVEAN DIN MOLDOVA” |
|
40. Partidul Politic „Partidul Societății Progresiste” |
|
41. Partidul Politic „FORŢA DIASPOREI” |
|
42. Partidul Politic „Partidul Acţiune şi Solidaritate” |
|
43. Partidul Politic „VOINŢA POPORULUI” |
|
44. Partidul Politic „Partidul Acţiunii Comune - Congresul Civic” |
|
45. Partidul Politic Partidul Democrat Modern din Moldova |
|
46. Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE” |
|
47. Partidul Politic „Pentru Oameni, Natură şi Animale” |
|
48. Partidul Politic „Puterea Oamenilor” |
|
49. Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII” |
|
50. Partidul Politic „Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei” |
|
51. Partidul Politic „ŞANSĂ” |
|
52. Partidul Politic „Partidul Progresului Naţional” |
|
53. Partidul Politic Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei |
|
54. Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei |
|
55. Partidul Politic Coaliţia pentru Unitate şi Bunăstare |
|
56. Partidul Politic Mişcarea Alternativa Naţională |
|
57. Partidul politic Partidul Naţional Moldovenesc |
|
58. Partidul Politic Liga Oraşelor şi Comunelor |
|
59. Partidul Politic MIŞCAREA RESPECT MOLDOVA |
|
60. Partidul Politic Mişcarea Reformei Sociale |
|
61. Partidul Politic „VICTORIE” |
|
62. Partidul Politic „UNITATE” |
|
63. Partidul Politic Partidul „FENIX MOLDOVA” |
|
64. Partidul Politic Partidul Reîntregirii Naţionale „ACASĂ” |
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















