UTIL // Ce trebuie să facem în cazul unei ARSURI cu ulei încins
4200
sursa: google.ro Obişnuiţi să gătiți? Înseamnă că trebuie să fiți pregătiţi şi pentru situaţii de urgenţă. În bucătărie se pot întâmpla tot felul de accidente, dar tot aici se pot şi trata.
V-a sărit ulei încins pe mână sau aţi atins o oală fierbinte? Nu intraţi în panică, aveţi de făcut două lucruri: mai întâi ţineţi mâna sub jetul de apă rece, apoi aplicaţi miere.
„În momentul in care noi punem mierea, mierea trage apa, nemaiformându-se acea bășică care ne doare, când se sparge, se poate suprainfecta”, spune Cristina Mateescu, preşedinte Comisia Ştiinţifică de Apiterapie a Apimondia.
Mai puteţi aplica ceai de soc, de muşeţel, de lavandă, putem să folosim uleiul de cătină şi uleiul de sunătoare, care calmează durerea şi are efect antiinflamator.
Un alt remediu la fel de eficient este planta de aloe vera.
„Are proprietăţi calmante, antiinflamatorii, antiseptice, stimulează refacerea celulelor dermei. În general folosim unguente sau geluri, iar dacă avem o aloe în casă este bine să fie o plantă matură”, spune Ruxandra Constantin, medic de familie cu competenţă în apifitoterapie.
Cu siguranţă vi s-a întâmplat să vă accidentaţi în bucătărie atunci când curăţaţi legume. Dacă este vorba de o rană superficială, tot mierea este indicată. Spălaţi bine zona cu apă şi puneţi miere, în strat subţire, de trei ori pe zi.
„Dacă sângerează, putem să aplicăm plante care opresc sângerarea, cum este extractul de urzică, traista ciobanului”, afirmă Ruxandra Constantin.
Plantele se prepară sub formă de infuzie concentrată şi se aplică apoi comprese pe rană. Efect calmant şi regenerant are şi crema de gălbenele.
„La fel, să nu uităm de tinctura de propolis, propolisul este un antibiotic natural foarte puternic”, spune aceeași sursă.
Dacă în schimb v-aţi ales cu vânătăi după ce aţi mutat mobila din casă, cel mai bun remediu este arnica sub formă de gel sau tinctură.
„Putem aplica la locul vânătăii şi foi de varză, cartofi raşi, pătrunjel tocat”, afirmă Ruxandra Constantin.
Vă întrebaţi cum puteţi interveni de urgenţă în cazul unei înţepături de albină sau ţânţar?
„Ar trebui prima dată să aplicăm o frunză de brusture, de pătlagină, să frecăm locul cu sare, să aplicăm câteva picături de suc de lămâie şi foarte bune sunt uleiurile esenţiale: uleiul esenţial de muşeţel, de lavandă, de mentă, câteva picături diluate în apă şi aplicate sub formă de compresă”, spune Ruxandra Constantina, medic de familie cu competenţă în apifitoterapie.
De asemenea, aplicaţi orice unguent pe bază de propolis. Acesta va reduce inflamaţia provocată de înţepătură.
Sursa: digi24.ro
10.12.2018
07:30
6977
Aveţi o plantă de aloe în casă? Iată câteva sfaturi cum vă puteți trata cu ea
19.09.2018
17:30
3162
UTIL // NU aruncați niciodată ulei încins în chiuvetă
10.06.2017
08:01
2749
UTIL // Ce se întâmplă în corp dacă foloseşti sucul de aloe vera
01.06.2014
09:16
2131
Copil de cinci ani, stropit cu ACID pe faţă. „Poate rămânea fără vedere"
209
Industria de outsourcing de 300 de miliarde de dolari a Indiei, pusă la încercare de valul inteligenței artificiale
241
Anthropic angajează expert în arme chimice pentru a preveni utilizarea catastrofală a inteligenței artificiale
16.03.2026
23:55
375
Warren cere explicații Pentagonului pentru accesul acordat inteligenței artificiale Grok la rețele militare clasificate
429
Adolescente dau în judecată xAI a lui Musk, acuzând Grok că a generat imagini pornografice cu ele
16.03.2026
23:03
406
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologie AI care crește fotorealismul în jocuri și promite aplicații dincolo de gaming
16.03.2026
22:54
331
Apple își consolidează ecosistemul de editare video: achiziționează MotionVFX pentru a întări Final Cut Pro și Creator Studio
55
Industria de outsourcing de 300 de miliarde de dolari a Indiei, pusă la încercare de valul inteligenței artificiale
108
Anthropic angajează expert în arme chimice pentru a preveni utilizarea catastrofală a inteligenței artificiale
16.03.2026
23:55
353
Warren cere explicații Pentagonului pentru accesul acordat inteligenței artificiale Grok la rețele militare clasificate
403
Adolescente dau în judecată xAI a lui Musk, acuzând Grok că a generat imagini pornografice cu ele
16.03.2026
23:03
382
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologie AI care crește fotorealismul în jocuri și promite aplicații dincolo de gaming
16.03.2026
22:54
310
Apple își consolidează ecosistemul de editare video: achiziționează MotionVFX pentru a întări Final Cut Pro și Creator Studio
16.03.2026
22:42
386
xAI, compania lui Elon Musk, dată în judecată pentru imagini sexualizate cu minori generate de Grok
16.03.2026
21:53
379
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologia cu inteligență artificială care duce realismul jocurilor video la un nou nivel și promite aplicații în afara gamingului
16.03.2026
21:02
401
Vreme mai blândă și cer mai senin în Republica Moldova, marți, 17 martie 2026
16.03.2026
20:29
472
Britannica și Merriam-Webster dau în judecată OpenAI pentru „încălcare masivă a drepturilor de autor”
16.03.2026
19:00
458
Shopify pariază pe „agentic shopping”: asistenți AI personali care promit să schimbe regulile comerțului online
16.03.2026
18:56
513
Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea Moldovei în piața energetică a UE și solidaritatea europeană, piloni ai securității regionale
16.03.2026
17:39
437
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului „Sport” din învățământul liceal
456
Centru modern pentru tinerii cu adicții deschis la București. Ministrul Sănătății promite program național de combatere a dependențelor
16.03.2026
17:22
458
Discursul lui Jensen Huang deschide GTC 2026: ce anunțuri pregătește Nvidia pentru viitorul AI și al noilor cipuri
16.03.2026
17:20
699
Rușii, tot mai IZOLAȚI și cu pumnul în gură. Decizia care ar arunca Rusia în epoca de piatră: „Altă lume nu avem pentru voi”
16.03.2026
15:41
734
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
16.03.2026
15:10
547
MAIA a premiat 13 inovații agricole la concursul „Util pentru Moldova” 2026 în cadrul expoziției Moldagrotech
16.03.2026
14:49
538
Tâlhărie de peste 100 000 de lei la Bălți: bărbat arestat preventiv după ce a agresat o vânzătoare cu clești metalici
16.03.2026
14:44
526
MEC publică calendarul admiterii la liceu pentru sesiunea 2026, cu două etape de concurs în iulie și august
16.03.2026
14:43
489
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Arta teatrală” în licee
16.03.2026
14:43
629
Prutul nu ne desparte, ne UNEȘTE: Iașul sare în ajutorul Bălțiului în plină criză a apei
16.03.2026
13:01
661
Doi bărbați din Briceni, arestați preventiv 30 de zile pentru omorul prin împușcare al unui consătean și abandonarea cadavrului lângă cimitir
16.03.2026
12:15
608
O nou scumpire a carburanților. Prețul MOTORINEI crește cu aproape un leu și l-a depășit pe cel al benzinei. Vezi AICI benzinăriile la care te poți alimenta cu diesel
16.03.2026
12:03
712
Trafic de influență la redobândirea cetățeniei române: peste 20 de percheziții PA și CNA, administratoarea unui SRL și un angajat al Consulatului României la Cahul, reținuți
Warren cere explicații Pentagonului pentru accesul acordat inteligenței artificiale Grok la rețele militare clasificate
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.47
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














