Ce ţin ruşii sub lacăt în Arctica. Aşteaptă că preţul să crească iar la 100 de dolari
2896
Sursa: business24.ro
Imensa cantitate de hidrocarburi pe care Rusia o deţine în zona arctică nu va fi dată în exploatare până când piaţa energiei nu va oferi un preţ avantajos pentru petrol, au anunţat oficialii de la Moscova.
Conform ministrului Energiei, Alexander Novak, preţul barilului de petrol va trebui să se situeze undeva între 70-100 de dolari înainte ca Rusia să dea drumul forajelor în apele arctice, informează Bloomberg.
În acest moment, preţul barilului de petrol se situează la 51 de dolari, dar companiile ruseşti preferă să se bazeze pe rezervele deţinute în zone în care procesul de extracţie se dovedeşte mai puţin costisitor înainte de a desface lacătul rezervelor din zona arctică.
O estimare a analiştilor Morgan Stanley anunţă o revenire a pieţei la nivelul de 70 de dolari per baril abia spre finalul anului 2019, moment în care Moscova pare pregătită să dea drumul forajelor submarine în apele mărilor Barenț şi Kara, după cum susţine oficialul rus.
În această perioadă investiţiile vor fi direcţionate spre sectorul de cercetare în vederea dezvoltării unor noi tehnologii care să reducă costurile de exploatare a zăcămintelor submarine, a mai spus Novak.
În ultimii 10 ani, Rusia a cheltuit aproximativ 100 miliarde dolari pentru proiectele energetice din zona arctică, deţinând şi 60% din rezerva de hidrocarburi prospectată până acum în regiune.
Dar, investiţiile făcute în ultimul deceniu au vizat, în cele mai multe cazuri, zăcăminte aflate la ţărm. „Dată fiind poziţia noastră geografică, operaţiunile din zona arctică nu sunt ceva neobişnuit.
Dacă este să vorbim de zăcămintele de la ţărm din această regiune, cu greu putem spune că exploatarea lor diferă foarte mult de cea a altora din ţară”, a explicat ministrul Energiei din Rusia.
În politica Kremlinului, zăcămintele de petrol şi gaze din zona arctică sunt privite ca o rezervă strategică, regiunea numărând 346 de câmpuri care ar putea fi date în exploatare, inclusiv 19 aflate în largul mării.
Anul trecut, câmpurile aflate în exploatare în această regiune au asigurat 81% din producţia de gaz natural a Rusiei şi 17 procente din cea de petrol. Conform Ministerului Resurselor Naturale de la Moscova, 90% din resursele de hidrocarburi din zona arctică sunt încă neexplorate.
Prăbuşirea preţului petrolului în 2014 şi impunerea regimului de sancţiuni de către SUA şi UE au făcut ca unele proiecte de amploare dezvoltate în parteneriat cu companii petroliere occidentale să stagneze.
Ultima descoperire de anvergură a fost făcută în 2014, când Rosneft şi Exxon Mobil au anunţat găsirea unei rezerve de un miliard de barili de petrol într-un zăcământ din Marea Kara.
Din 2008, guvernul de la Moscova a impus restricţii pentru explorarea şi exploatarea rezervelor de hidrocarburi din apele mărilor arctice pentru companiile private, licenţele fiind acordate strict către Gazprom şi Rosneft, informează agenţia TASS.
O excepţie a fost făcută înainte de 2014 pentru parteneri externi, precum Exxon Mobil, Conocco Philips sau Total, cărora li s-a permis asocierea cu companiile de stat din Rusia în explorarea anumitor zăcăminte submarine din regiune.
Sursa: business24.ro
30.10.2021
13:10
4148
Un fost ministru nu crede că RUȘII fac cadouri, mai ales după ce ne-au numit „ȚIGANI”. „Concesiunea pe care țiganii au făcut-o se referă anume la acest aspect… Mesajul este unul STRATEGIC: capul jos și ciocul mic”
19.10.2018
08:30
6341
A venit ZIUA RĂZBUNĂRII // Arabia Saudită aruncă lumea în DURERE. Este un haos total, iar arabii pregătesc cea mai mare lovitură dată până acum
01.10.2018
15:45
2423
Strategia cu care Londra vrea să contracareze Rusia în Arctica
20.07.2018
12:19
2669
Gazprom pompează MASIV în gazoductul Nord Stream 2, criticat de Trump
21.03.2018
21:55
2420
Rușii anunță o nouă DESCOPERIRE de petrol și gaze naturale
03.01.2018
10:01
3281
Cum s-au modificat preţurile PETROLULUI la început de an
13.12.2017
12:45
1964
Războiul și BANII din petrol. Contractul faraonic dintre o firmă de mercenariat și o companie din Siria
27.11.2017
09:01
2156
Rușii au atacat cu bombardiere strategice un sat din Siria
26.10.2017
17:01
2793
VIDEO // Au reuşit să TRANSFORME plasticul în petrol
07.03.2017
11:00
2807
DETALII despre contractul semnat de Guvern și Frontiera Resources International, privind EXPLORAREA zăcămintelor de petrol și gaze
20.03.2026
07:51
233
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
504
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
525
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
537
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
555
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
580
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
548
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
622
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
536
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
585
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
636
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
558
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
606
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
628
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
632
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
642
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
703
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
567
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
608
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
675
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
660
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
607
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
628
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
678
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
613
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














