04:27:24 07.01.2026
Stiri

Ce sunt inhibitorii de colinesterază cu care ar fi fost otrăvit Aleksei Navalnîi

Actualitate 25.08.2020 09:20 Vizualizări1477
Ce sunt inhibitorii de colinesterază cu care ar fi fost otrăvit Aleksei Navalnîi

Medici germani au anunţat luni că investigaţiile medicale efectuate opozantului rus Alexei Navalnîi indică o posibilă otrăvire a acestuia cu un fel de inhibitor de colinesterază, deşi substanţa specifică încă nu este cunoscută.

Potrivit agenţiei Reuters, citată de Agerpres, există cinci elemente care trebuie avute în vedere despre această substanţă.

Inhibitorii de colinesterază sunt un grup de compuşi chimici cu o gamă largă de întrebuinţări, de la fabricarea armelor chimice şi a pesticidelor pentru uciderea gândacilor şi până la producerea unor medicamente menite să atenueze simptomele bolii Alzheimer sau a altor forme de demenţă.

Colinesteraza este o enzimă esenţială pentru funcţionarea normală a sistemului nervos al omului, al altor vertebrate şi insectelor.

Substanţele chimice care blochează sau inhibă colinesteraza pot provoca o hiperactivitate în cazul unei multitudini de funcţii umane, conducând la efecte acute multisistemice care pot fi letale.

Unele pesticide, precum organofosfaţii sau carbamaţii, inhibă colinesteraza. Aceste produse chimice pot fi în unele situaţii otrăvitoare pentru om.

Omul poate fi expus pesticidelor care inhibită colinesteraza prin inhalare, ingerare, precum şi prin contactul cu ochii sau cu pielea în timpul procesului de producţie ori prin aplicare.

Medicii de la Spitalul Charité din Berlin, unde este internat Navalnîi, au declarat luni că datele clinice indică faptul că acesta prezintă ''urme de otrăvire (...) cu o substanţă din grupa de substanţe active numite inhibitori de colinesterază'', o analiză amplă fiind iniţiată pentru identificarea otrăvii.

Navalnîi, un politician în vârstă de 44 de ani, este unul dintre cei mai aprigi critici ai președintelui Vladimir Putin. Acesta a ajuns joi la Terapie Intensivă în spitalul din Omsk. Susținătorii săi cred că Navalnîi a băut ceai otrăvit și Kremlinul ar fi responsabil atât pentru suferința acestuia, cât și pentru întârzierea transferului într-un spital din Germania.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
06.01.2026 08:43 727 Horoscopul zilei 06.01.2026
Top stiri
06.01.2026 08:43 717 Horoscopul zilei 06.01.2026
05.01.2026 08:30 788 Horoscopul zilei 05.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.74 1 USD 16.90 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte