Ce spune președintele Joe Biden despre scrisoarea lăsată de Donald Trump
1645
Noul președinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a dezvăluit miercuri că predecesorul său, Donald Trump, i-a lăsat o scrisoare „foarte generoasă” înainte de a pleca de la Casa Albă. Fostul președinte, care a refuzat să își accepte înfrângerea, a respectat totuși tradiția și i-a lăsat lui Biden o scrisoare, în Biroul Oval, scrie CNN, citat de Agerpres.
Vorbind din Biroul Oval al Casei Albe, după ce a semnat primele ordine executive din poziția de președinte al SUA, Joe Biden a declarat că predecesorul său i-a lăsat o scrisoare „foarte generoasă” dar al cărui conținut nu îl va face cunoscut, din respect pentru Trump.
„Preşedintele a scris o scrisoare foarte generoasă. Fiindcă este privată, nu voi discuta despre ea înainte de a discuta cu el, dar a fost generoasă”, le-a declarat reporterilor al 46-lea preşedinte al SUA.
Un asistent de rang înalt al lui Trump a descris scrisoarea ca fiind o „notă personală”, în care fostul preşedinte doreşte succes ţării şi îşi exprimă dorinţa ca noua administraţie să aibă grijă de ţară. Oficialul a declarat că scrisoarea către Biden a fost unul din multele puncte de pe agenda de marţi seara, ultima petrecută de Trump în Biroul Oval.
Scrisoarea către succesorii lor a devenit o tradiţie modernă pentru preşedinţii americani, care o lasă pe masa de lucru din Biroul Oval cunoscută ca Resolute Desk - o piesă de mobilier construită din scânduri de stejar provenite din vasul britanic de explorări arctice Resolute, făcută cadou de regina Victoria preşedintelui american Rutherford Hayes.
Aceasta este una dintre puținele tradiții pe care Donald Trump le-a respectat. Fostul lider american nu a participat la ceremonia de învestire a succesorului său. În mod tradițional, președintele în exercițiu și succesorul său merg împreună la Capitoliul SUA pentru ceremonia de învestire, ca un simbol al tranziției pașnice de putere, un fundament al statelor democratice.
Trump a devenit primul președinte care nu participă la această ceremonie de la Andrew Johnson, din 1869, și până în prezent. Pe lista foarte scurtă a președinților care nu au luat parte la inaugurarea mandatului succesorilor se mai află John Adams și John Quincy Adams.
19.03.2026
22:01
376
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
424
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
426
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
451
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
478
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
454
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
524
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
445
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
493
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
551
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
22:01
376
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
422
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
424
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
450

492
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
551
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
488
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
537
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
560
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
566
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
568
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
626
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
504
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
548
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
604
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
592
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
559
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
573
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
627
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
563
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
615
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi