AVERE // Ce salariu a primit Andrei Năstase cât a ocupat funcția de ministru al Afacerilor Interne: În 2019, familia politicianului și-a procurat un „Vovlo” nou-nouț cu peste 41 000 de euro
1973
Președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a fost înregistrat de către Comisia Electorală Centrală (CEC) în calitate de candidat la funcția de președinte al R. Moldova și va figura cu numărul doi în buletinele de vot în cadrul scrutinului prezidențial din 1 noiembrie.
Potrivit declarației de avere depuse la CEC, Andrei Năstase a câștigat în anul trecut venituri în sumă de 131 857 de lei, cei mai mulți - peste 78 de mii de lei - reprezentând salariul său de ministru al Afacerilor Interne, funcție pe care a deținut-o cinci luni (câte 15,6 mii de lei lunar). Totodată, alte 50 335 de lei au reprezentat salariul său de parlamentar, până a ajunge în Guvernul Sandu.
Soția sa, care locuiește cu cei trei copii în Germania, a câștigat în ultimii doi ani 157 126 de mii de euro de la o companie de acolo, dar și alte 13 854 de euro în calitate de indemnizații de la statul german.
Familia Năstase deține șase terenuri extravilane și două intravilane, obținute în anii 2010 și 2017, două case de locuit, una dintre care în Chișinău și valorează peste 2,23 de milioane de lei, un apartament, un garaj și alte șapte construcții.
Totodată, în anul trecut, familia politicianului s-a înnoit cu un „Volvo XC90”, fabricat în 2018, pentru care a achitat suma de 41 750 de euro sau peste 825 de mii de lei. Mașina este înscrisă pe numele soției politicianului, care se află în Germania, în timp ce Năstase circulă prin R. Moldova cu un „Nissan Maxima” pe care îl deține din anul 2005 și ar valora 10 000 de euro.
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















