Ce PLAN are Mihail Saakaşvili pentru segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene
1459
Noul guvernator al regiunii ucrainene Odesa, Mihail Saakaşvili, a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că intenţionează să consolideze graniţa Ucrainei cu teritoriul separatist moldovenesc Transnistria, relatează agenţia rusă Tass în pagina electronică.
„Ne confruntăm cu două provocări, şi anume consolidarea graniţei şi controlul corupţiei. Traficul de droguri şi de arme de la această graniţă nu aduce nimic bun”, a declarat fostul preşedinte georgian marţi, la Odesa.
Segmentul transnistrean al frontierei dintre Republica Moldova şi Ucraina are o lungime de aproximativ 411 kilometri.
O serie de incidente au fost constatate recent de-a lungul acestui segment.
La începutul lui februarie, geniştii din cadrul Grupului operativ al trupelor ruse de menţinere a păcii din Transnistria au început o serie de exerciţii militare, iar Ucraina a trimis soldaţi ai Gărzii Naţionale pentru a asigura securitatea de-a lungul frontierei cu regiunea separatistă moldovenească.
Ucraina a pus în aplicare mai multe măsuri de securitate la frontiera cu Transnistria.
La sfârşitul anului trecut, armata ucraineană a săpat un şanţ de protecţie de-a lungul segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Autorităţile de la Kiev au anunţat că, în acest fel, încearcă să împiedice accesul tehnicii militare ruseşti din regiunea transnistreană în eventualitatea în care militarii ruşi, dislocaţi în Transnistria, vor primi ordin să atace din această parte Ucraina.
De asemenea, de la 1 februarie, segmentul de frontieră care leagă Ucraina de regiunea separatistă prorusă a Republicii Moldova este păzit nu doar de grăniceri ucraineni, dar şi de soldaţi experimentaţi ai Gărzii Naţionale, care au luptat în cadrul conflictului separatist din estul Ucrainei. Potrivit Kyiv Post, este vorba de aproape 1 000 de soldaţi. Aceştia au creat posturi de control pe traseele principale care duc spre regiunea transnistreană.
19.12.2025
19:18
571
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
645
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
1028
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
926
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1261
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1411
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1235
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1186
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2151
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1319
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
20.12.2025
06:48
261
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
462
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
713
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
534
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
557
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
523
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
600
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
879
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
620
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
521
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
579
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
728
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
659
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
603
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
637
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
625
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
799
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
702
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
611
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
645
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
599
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
639
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
629
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
689
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
682
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
704
Horoscopul zilei 19.12.2025
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














