Stiri
Fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruță, afirmă că succesorul său, Anatol Arapu, nu are motive de îngrijorare în ceea ce privește moștenirea pe care a primit-o la minister.
„Finanţele publice sunt în măsură să facă faţă tuturor provocărilor care există astăzi”, a dat asigurări Veaceslav Negruță într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă.
Negruță afirmă că astăzi nu sunt găuri în buget. „Toate plăţile sunt făcute conform planului de finanţare, pot să spun chiar că avem anumite mijloace în sold. M-am condus tot timpul de câteva principii: să nu cred tot ce aud, să nu cheltui tot ce am şi să nu dorm atât cât mi-aş dori”, a mai declarat Negruță, precizând că atunci când a venit el la Ministerul Finanțelor a găsit în trezorerie documente neachitate în sumă de un miliard de lei.
Negruță a lăsat să se înțeleagă că a decis să își depună demisia din cauza „unei etape de maximă responsabilitate în raport cu cei dragi”.
„Viaţa este împărţită în etape. În noua etapă vreau să am suficient timp pentru comunicarea cu cei dragi mie. Este o etapă de maximă responsabilitate, iar ulterior, după ce îmi încarc bateriile, să vedem - motoarele la maximum şi înainte, pentru noi proiecte şi reuşite”, a spus el, precizând că a anunțat despre intenția de a-și da demisia încă pe 27 iunie, la biroul Partidului Liberal Democrat, al cărui membru este.
Ce moştenire îi lasă Negruță lui Arapu?
Politică
15.08.2013
10:38
3341
3341
„Finanţele publice sunt în măsură să facă faţă tuturor provocărilor care există astăzi”, a dat asigurări Veaceslav Negruță într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă.
Negruță afirmă că astăzi nu sunt găuri în buget. „Toate plăţile sunt făcute conform planului de finanţare, pot să spun chiar că avem anumite mijloace în sold. M-am condus tot timpul de câteva principii: să nu cred tot ce aud, să nu cheltui tot ce am şi să nu dorm atât cât mi-aş dori”, a mai declarat Negruță, precizând că atunci când a venit el la Ministerul Finanțelor a găsit în trezorerie documente neachitate în sumă de un miliard de lei.
Negruță a lăsat să se înțeleagă că a decis să își depună demisia din cauza „unei etape de maximă responsabilitate în raport cu cei dragi”.
„Viaţa este împărţită în etape. În noua etapă vreau să am suficient timp pentru comunicarea cu cei dragi mie. Este o etapă de maximă responsabilitate, iar ulterior, după ce îmi încarc bateriile, să vedem - motoarele la maximum şi înainte, pentru noi proiecte şi reuşite”, a spus el, precizând că a anunțat despre intenția de a-și da demisia încă pe 27 iunie, la biroul Partidului Liberal Democrat, al cărui membru este.
Stiri relevante
19.11.2021
13:24
11826
„Moldovagaz”, deținută de rușii de la „Gazprom”, NU îl vor pe Veaceslav Negruța în calitate de reprezentant al statului acolo? Maia Sandu: „Până acum, statul a pus acolo oameni care au fost parte la toate MIȘMAȘURILE de la Moldovagaz”
09.03.2017
12:15
5490
Ex-ministru al Finanțelor: „Odată cu introducerea impozitului pe avere, constatăm o DUBLĂ IMPOZITARE pentru acelaşi bun. E un precedent PERICULOS”
29.09.2016
17:00
2849
Ex-ministrul Negruță, despre MILIARDUL pus de guvernanți pe seama cetățenilor: „Au fost soluții, dar ei au BOȚIT totul pe ultima sută de metri”
21.10.2015
11:39
12706
Un ex-ministru DESFIINȚEAZĂ un punct din „autodenunțul” lui Șor
15.08.2014
09:29
3661
TRAGEDIE în Strășeni! Copil de șapte ani, dispărut de acasă și căutat toată noaptea. A fost găsit mort
13.04.2014
09:40
5394
Interviu // „Concertino”: „Cu tangoul pe care l-am interpretat la "Românii au talent" ne-am început activitatea în ansamblu”
03.03.2014
11:21
5802
FOTO // Procurorul Elena Neaga a ajuns pe AFIȘE
20.02.2014
11:41
2736
Zece ani de închisoare pentru opt mii de lei
13.01.2014
10:00
3098
O familie din Strășeni A AJUNS la SPITAL!
17.10.2013
14:51
3216
R. Moldova: Își săpa un veceu și a dat peste o comoară arheologică!
18.09.2013
11:26
4394
Unde pleacă Negruță?
14.08.2013
17:37
3093
Ministrul Anatol Arapu: „Decizia de a accepta funcția nu a fost ușoară”
19.11.2021
13:24
09.03.2017
12:15
29.09.2016
17:00
21.10.2015
11:39
15.08.2014
09:29
13.04.2014
09:40
03.03.2014
11:21
20.02.2014
11:41
13.01.2014
10:00
17.10.2013
14:51
18.09.2013
11:26
14.08.2013
17:37
Top stiri
12.11.2026
21:57
148
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
273
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
314
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
396
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
330
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
383
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
368
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
479
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
385
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
398
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
395
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
408
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
435
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
430
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
407
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
510
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
474
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
468
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
414
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
416
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
12.11.2026
15:30
486
Navele de pasageri vor fi verificate periodic, iar plecarea poate fi interzisă dacă există deficiențe
12.11.2026
15:23
429
MEC extinde măsurile pentru incluziunea educațională a copiilor romi
12.11.2026
15:00
489
Zelenski anunță noi limitări ale Starshield în Ucraina, după restricțiile din octombrie
12.11.2026
14:50
646
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Reținere pentru SPIONAJ: O persoană colecta informații pentru serviciile speciale ale Rusiei și structurile de la Tiraspol
12.11.2026
14:42
484
Procuratura Anticorupție și Institutul Basel discută despre recuperarea bunurilor infracționale
12.11.2026
14:37
478
Valeriu Chiveri și ambasadorul SUA au discutat despre reintegrarea țării
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri















