03:52:43 20.08.2025
Stiri

Ce miniștri noi am fi avut în Guvernul Filat 3

Politică 30.04.2013 11:23 Vizualizări1772
Ce miniștri noi am fi avut în Guvernul Filat 3
Deși nu s-a ajuns până la învestire, Guvernul Filat 3 era deja aproape format pe hârtie.

În mare parte, cele trei partide de la guvernare urmau să își păstreze ministerele anterioare, cu excepția faptului că Partidului Democrat ar fi trebuit să-i revină și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, dar și Serviciul Vamal împreună cu FISCUL, unificate într-o singură instituție – Agenția Veniturilor.

Dincolo de aceasta, unele ministere ar fi trebuit să aibă conducători noi.

Spre exemplu, ministru al Economiei urma să fie ales deputatul democrat Adrian Candu. Un nou ministru urma să vină și la Ministerul Culturii.

Potrivit portalului ”Tribuna”, ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor era nominalizat un alt deputat PD, Vasile Botnari.

Alți miniștri urma să numească și Partidul Liberal Democrat la Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății și Ministerul Justiției. Numele noilor miniștri nu fuseseră încă stabilite.

Liberalii urmau să își păstreze ministerele Apărării, Mediului și Tineretului și Sporturilor. Dar era vorba de liberalii reformatori.

Contactat de Ziarul NAȚIONAL, liberalul Ion Hadârcă ne-a declarat că nu reușiseră să se gândească la nume, dar cel mai probabil Vitalie Marinuța și Gheorghe Șalaru ar fi rămas în funcții.

Hadârcă crede că, după decizia Curții Constituționale, datele problemei s-au schimbat esențial, iar democrații vor trebui să achite niște note de plată.

”Au existat niște condiționări. Niște bonusuri oferite democraților, cum ar fi votarea sistemului electoral mixt, alegerea procurorului general, inamovibilitatea directorului CNA. Acum aceste bonusuri vor trebui acoperite”,  a sugerat Hadârcă, făcând aluzie la cedările pe care de această dată va trebui să le facă Partidul Democrat pentru formarea unui nou Guvern.
Autor: Mariana Rață
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte