Ce mai scriu răspândacii MOSCOVEI după întâlnirea Iohannis-Trump
2100
Sursa: ziare.com
S-au aruncat pe piaţă destule analize după ce preşedintele României a fost la Casa Albă, dar eu aş vrea să remarc un subiect peste care cred că s-a trecut prea uşor: s-a dezumflat propaganda rusă, care ne demoraliza anunţând că Trump va bate palma cu Putin şi va abandona România.
O observaţie: această propagandă a fost cu atât mai credibilă cu cât, adesea, ea era difuzată de oameni de bună credinţă.
Am fost unul dintre cei care au avut încredere şi l-au votat pe Trump, la fel ca mulţi alţi români stabiliţi în SUA. Nicio clipă nu am crezut că republicanii se vor înţelege cu Moscova.
A fost şi mai clar în momentul în care noua administraţie republicană şi-a adus în echipă nişte duri precum generalul Mattis, care conduce Pentagonul, sau generalul McMaster, care a preluat funcţia de consilier pe securitate naţională.
Citeam însă uluit, în presa de la Bucureşti, în toamna lui 2016, analizele unor mari jurnalişti care anunţau apocalipsa după Trump şi-l certau pe preşedintele Iohannis pentru că îi face pe plac.
„Frica de o retragere de facto a Americii a produs şi reacţia cam slugarnică a preşedintelui Iohannis (...) În traducere, comunicatul sună cam aşa: noi ştim că aţi ameninţat în campanie că SUA vor apăra doar aliaţii NATO care respectă angajamentul de a cheltui minim 2% din PIB pe apărare, şi iată că România face asta, aşa că să ne aveţi în vedere (...) Mi se pare o poziţie cam prea adusă de spate”, scria, la 9 noiembrie 2016, Cristian Pantazi.
Am ales acest comentariu, al unui jurnalist corect, care a pus o întrebare excelentă la conferinţa de presă de la Casa Albă, şi pentru că, din greşeală, s-a dovedit a fi profetic: (şi) pentru că România şi-a îndeplinit promisiunile asumate în cadrul NATO a fost posibilă o discuţie atât de bună între Trump şi Iohannis.
Astfel că acelaşi ziarist Pantazi a scris acum câteva zile: „Cel mai mare câştig pentru România e ancorarea şi mai puternică în relaţia cu SUA. Ştiu că Iohannis a cerut-o, acum avem certitudinea că Trump a acceptat cererea (...) Iohannis se întoarce acasă cu o mare victorie simbolică”.
De profesorul universitar Valentin Naumescu, care a decretat că Trump e un incult care va desfiinţa NATO, nici nu mai vorbesc.
Ce ar mai fi de spus?
Oamenii mai greşesc şi e bine că, până la urmă, unii dintre ziarişti au ieşit de sub influenţa unei propagande ruseşti care nu avea decât un scop: să semene discordie între aliaţii din NATO şi să sugereze europenilor că au fost abandonaţi de SUA, deci trebuie să fie mai tandri în relaţia cu Moscova sau să-şi facă armata proprie.
Cât de pregătiţi sunt germanii - nici nu discutăm de alte naţiuni - de un conflict serios s-a văzut la manevrele de anul trecut, din ţările baltice, când soldaţii doamnei Merkel au rămas fără muniţie (sursa: Wall Street Journal, 10 iunie).
Odată ruptă această vrajă otrăvită, despre Trump şi NATO, ceea ce cred că ar trebui să facă ziariştii oneşti este să fie foarte atenţi ca guvernarea PSD să nu între - aşa cum a mai procedat - în trena Rusiei.
Da, bugetul de stat prevede că se alocă 2% din PIB pentru apărare, dar important este şi să fie cheltuiţi toţi banii, şi cum sunt cheltuiţi. Toate achiziţiile majore de armament, de la fregate la sisteme antirachetă, sunt mult întârziate.
Opinia publică din România a trecut prea uşor peste conflictul din aprilie dintre Liviu Dragnea şi şeful Statului Major General, generalul Ciucă, în legătură cu achiziţia unui sistem de rachete: şeful PSD s-a supărat foarte tare când a auzit că Ministerul Apărării vrea să cumpere sistemul Patriot, furnizat de compania americană Raytheon.
Problema nu este ţara din care se cumpără aceste sisteme, ci faptul că PSD vrea să nu rateze vreun comision care ar putea apărea de pe urma unei astfel de achiziţii. Domnul Dragnea poate uită că, aici, în SUA, este în vigoare una dintre cele mai dure legi care pedepseşte companiile care dau mită pentru a obţine contracte în străinătate...
Mă tem, deci, că PSD va achiziţiona armament nu cu gândul la soarta militarilor români, ci la posibilitatea de a şifona cât mai mulţi bani.
Pentru România, cea mai mare primejdie vine din interior şi de ea ne putem proteja doar noi, românii. Cât de periculos pentru siguranţa naţională este fenomenul corupţiei o demonstrează faptul că un ins încărcat cu secrete de stat, Sebastian Ghiţă, a fugit direct în braţele unui aliat al Moscovei, preşedintele Serbiei, Alexandr Vucic.
Corupţie înseamnă spitale de stat care omoară oamenii cu zile, înseamnă un sistem de educaţie care produce sclavi pentru plantaţiile pesediste, înseamnă o reţea energetică decrepită, care se prăbuşeşte la prima furtună.
Aceasta este cea mai mare primejdie pentru România, cea mai mare vulnerabilitate care poate fi exploatată de Putin şi de ea nu ne pot apăra militarii americani.
Sursa: ziare.com
18.01.2026
21:54
424
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
643
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
740
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
423
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
833
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
508
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
630
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
487
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
683
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
618
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
590
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
21:54
374
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
577
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
705
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
391
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
803
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
490
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
619
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
479
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
675
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
607
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
585
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
674
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
603
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
942
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
849
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
832
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
1065
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
899
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
1051
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1261
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1211
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1365
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
1157
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
1091
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1614
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.94
1 USD
17.16
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














