Ce înseamnă dacă ți se zbate un ochi. Afecţiunile pe care le ascunde acest simptom
2331
Ţi se zbate des ochiul?
Această mişcare musculară involuntară poartă numele de miochimie şi poate dura de la câteva secunde până la câteva minute.
Majoritatea spasmelor de acest tip sunt subtile şi abia sesizate de persoanele din jur.
Contracţia musculară poate surveni atât la nivelul pleoapei superioare, cât şi al celei inferioare.
Aceste zbateri ale ochiului nu sunt dureroase şi trec de obicei de la sine, fără niciun fel de tratament, dar sunt şi situaţii, mai rare, ce-i drept, când pot semnala o problemă cronică, mai ales dacă sunt prezente şi alte simptome.
Din ce cauze apar spasmele ochilor şi pleoapelor
Zbaterea ochiului poate fi declanşată sau înrăutăţită de:
- Oboseală – lipsa somnului poate declanşa mişcări involuntare ale pleoapelor
- Stres – este una dintre cele mai frecvente cauze ale zbaterii ochiului. Yoga, exerciţiile de respiraţie şi meditaţia te pot ajuta să reduci nivelul stresului şi, implicit, riscul de apariţie a spasmelor involuntare de la nivel ochilor.
- Consum excesiv de alcool, cafea, tutun – excesul de cafeină, fie că aceasta provine din cafea, ciocolată sau ceai negru, poate duce la declanşarea acestei reacţii musculare. De asemenea, consumul de alcool şi fumatul pot favoriza zbaterea pleoapei.
- Sindromul de ochi uscat – această afecţiune specifică persoanelor vârstnice, dar şi celor care lucrează mult în faţa calculatorului, poartă lentile de contact sau sunt nevoie să ia medicamente antihistaminice ori antidepresive, poate duce la apariţia spasmelor musculare involuntare ale ochilor.
- Carenţe nutritive – deficienţa de magneziu ar putea sta la baza zbaterii frecvente a ochiului, susţin unele studii. Printre alimentele cu un conţinut bogat în magneziu se numără spanacul, varza, migdalele, seminţele de floarea-soarelui, seminţele de in, macroul, somonul, tonul, soia, fasole, mazăre, linte, avocado, banane, mărar, busuioc, salvie etc.
- Alergii – persoanele alergice se confruntă cu mâncărimi ale ochilor, umflarea acestora şi senzaţia de lăcrimare persistentă, dar şi cu spasme involuntare declanşate de frecarea ochilor.
Ce afecţiuni grave pot ascunde spasmele ochilor
În cazul în care spasmele ochilor sunt persistente, durează câteva zile sau chiar mai mult şi sunt însoţite şi de alte simptome (clipit des, ochi roşu, paralizie facială, tulburări de vedere, sensibilitate la lumină, tremur etc.), este posibil să semnaleze existenţa unei afecţiuni mai severe, cum ar fi:
- Blefarita
- Conjunctivita
- Distonia cervicală
- Scleroza multiplă
- Boala Parkinson
- Sindromul Tourette
Când să te adresezi medicului dacă ţi se zbate ochiul
Aşa cum spuneam mai sus, zbaterea ochiului nu este un simptom îngrijorător sau o urgenţă medicală, atât timp când nu persistă pe termen lung şi nu apar şi alte manifestări.
Adresează-te medicului dacă spasmele ochilor sunt însoţite de următoarele simptome:
- Ochii sunt inflamaţi, umflaţi şi produc secreţii neobişnuite
- Pleoapa superioară este căzută
- Pleoapa îţi acoperă complet ochiul în timpul spasmelor
- Spasmele persistă mai mult de 2-3 săptămâni
- Spasmele afectează şi alte părţi ale corpului
Pentru a preveni sau ameliora spasmele involuntare ale ochilor, încearcă să elimini cauzele care duc la declanşarea acestora. Renunţă la fumat, consumă mai puţin alcool, limitează-te la 2 ceşti de cafea pe zi, încearcă să pui în practică tehnici de gestionare a stresului, dormi 7-8 ore pe noapte şi adoptă un regim alimentar echilibrat.
Sursa: csid.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
04.08.2026
22:20
04.08.2026
21:01
04.08.2026
20:19
04.08.2026
20:13
04.08.2026
20:07
04.08.2026
19:55
04.08.2026
19:15
04.08.2026
19:08
04.08.2026
18:46
04.08.2026
17:43
04.08.2026
17:29
04.08.2026
16:50
04.08.2026
16:44
04.08.2026
16:01
04.08.2026
15:13
04.08.2026
15:10
04.08.2026
14:59
04.08.2026
14:52
04.08.2026
14:33
04.08.2026
14:28
04.08.2026
14:27
04.08.2026
14:26
04.08.2026
14:23
04.08.2026
14:22
04.08.2026
14:08
Trump, autoproclamat apărător al libertăţii de exprimare, contrazis de 75 de hotărâri federale şi criticat pentru ofensiva globală împotriva reglementărilor UE în online
Bruxelles ezită să acuze Rusia pentru valul de dezinformare despre criza migranților din Ceuta
Cum transformi suplimentele într-un obicei firesc la copil, ca parte din pregătirea pentru școală
„Safari cu drone” la Herson: Ucraina acuză Rusia de crimă de război după atacul asupra unui vânzător de legume și vorbește despre o campanie de intimidare a civililor
















