Stiri

Ce fac soldații ruși „jefuitori și violatori” când se întorc acasă

Actualitate 17.07.2022 17:47 Vizualizări3454
Ce fac soldații ruși „jefuitori și violatori” când se întorc acasă

Disidenții și activiștii din Rusia spun că acum trăiesc cea mai întunecată perioadă de la sfârșitul comunismului.

Zeci de mii de ruși au fugit din țară de la invazia Ucrainei din 24 februarie, temându-se că, dacă nu o vor face, vor ajunge la închisoare.

Dimitry Chernyshev este un scriitor și renumit blogger din Rusia. A fost printre primii intelectuali care, după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, a devenit un critic înverșunat al regimului Putin. A fost arestat, interogat și amenințat, informează ziare.com.

Arestat și cercetat

„Înainte de alegerile din 2014, am declarat o vendetă personală împotriva lui Putin”, a mărturisit Chernyshev site-ului voanews.com.

După anexarea Crimeei de către Rusia, blogul său a devenit unul dintre cele mai citite din țară.

El a participat la mitinguri pro-Navalny și, o data, a fost reținut pentru 15 zile.

„Când a început invazia, am scris postări dure împotriva războiului”, spune el.

A fost arestat din nou și dus la Lubyanka, sediul FSB, unde a fost interogat dur timp de mai multe ore.

„Au vrut să semnez un document în care jurăm credință lui Putin și alte prostii. Bineînțeles că nu am semnat nimic, dar pentru a avea timp să-mi scot copiii din Rusia, am promis că îmi voi opri activitățile pe internet. Am patru copii și amenințările au fost grave. M-au amenințat că mă vor trimite într-un tren de marfă la Donețk și mă vor lega de un stâlp ca pe un hoț, pentru ca oamenii să se ocupe de mine”, a explicat el.


„Dacă nu ar fi fost amenințările la adresa copiilor, aș fi rămas în Rusia”, a mai spus Chernyshev. Așa că, a vândut repede tot ce a putut, și a fugit pe 15 martie cu familia în
Israel unde a luat-o de la zero și fără să cunoască limba.

Lupta continua

El este convins că Rusia nu va fi salvată dacă va exista „doar un transfer de putere”.

În Rusia va fi la fel de rău dacă Putin va fi înlocuit de cineva precum Viktor Zolotov, şeful Gărzii Naţionale a Rusiei, sau Serghei Şoigu, ministrul Apărării, spune el. „Mi se pare că forțele de securitate au comis atât de multe crime încât nu vor renunța la putere prin mijloace pașnice”, avertizează el.

Din Tel Aviv, Chernyshev a continuat să publice texte critice și să susțină o mișcare de înlăturare a liderului de la Kremlin.

Unul dintre cele mai reprezentative texte semnat de Dimitry Chernyshev descrie, comparativ cu alte războaie purtate de Rusia, ce se va alege de soldații ruși întorși de pe front.

Prin acesta, el încearcă să deschidă ochii soldaților ruși despre faptul că celor de la Kremlin nu le pasă de ei. La fel cum s-a întâmplat după războiul din Afganistan sau cele din Cecenia.

Întorși de pe front

„Și apoi, după înfrângere, soldații lui Putin care au supraviețuit se vor întoarce în Rusia. Jefuitori și violatori. Se vor îmbăta constant și vor minți despre faptele lor, amintindu-și de un Serjoga din campanie (n.r. - Serjoga, un cunoscut ofițer al celui de-al doilea război cecen).

Își vor bate copiii ca să-i facă „bărbați adevărați”. Vor vorbi despre trădarea de pe frontul de acasă care i-a împiedicat să câștige.

Vor cânta în fața claselor de cadeți cântece patriotice. Vor organiza o „frăție militară”, care se va ocupa rapid de escrocherii și omoruri la comandă.

În fiecare an, pe 24 februarie, își vor pune toate decorațiile și vor mărșălui cu cântecele lui Gazmanov sau Rosenbaum (n.r. - Oleg Gazmanov - cântăreț, compozitor și poet sovietic și rus, specializat în cântece patriotice și naționaliste; Alexander Rosenbaum – cântăreț rus cunoscut pentru compozițiile sale despre războiul sovieto-afgan).

Dar aceștia sunt cei care se vor întoarce întregi, cu toate membrele. Restul vor cerși la semafor și vor merge în cârje prin trenuri, cu mâna întinsă.

Vor striga „da, am fost rănit de fasciști pe fronturile Herson” și „Am vărsat sânge pentru tine.”

Vor căuta nume de familii ucrainene printre vecinii lor și îi vor turna, scriind rapoarte despre ei.

Își vor vinde toate bunurile din apartament. Vor primi pensii mizere și vor trece rapid la heroină.

Dar va exista o castă specială – cea a personalul. Cei care au făcut schimb de rații și afaceri cu motorină. Cei care nu au completat listele ce cei căzuți și au păstrat banii soldaților pentru ei.

Cei care au torturat soldații ucraineni capturați. Cei care au exportat mașini „trofeu" din Herson și Mariupol. Îi vei recunoaște ușor - vor avea pieptul acoperit de medalii.”

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 23.09.2026 23.09.2026 13:10 179 Horoscopul zilei 23.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.56 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri