Cauză PENALĂ care vizează scurgerile de informații de la audierea lui Platon: „Procuratura va depune toate eforturile pentru investigarea dosarelor privind devalizarea sistemului bancar, indiferent de tentativele de a zădărnici acest proces”
2805
Procuratura Generală (PG) anunță că a inițiat o cauză penală pe faptul divulgării datelor urmăririi penale și amestecul în înfăptuirea urmăririi penale, după ce în presă au fost strecurate secvențe video de la audierile deținutului Veaceslav Platon.
Procuratura precizează că imaginile video sunt din cadrul audierii lui Veaceslav Platon în dosarul penal preluat de la DIICOT România, în care este vizat cetățeanul Vladimir Plahotniuc.
„Prin ordonanța procurorului general, Alexandr Stoianoglo, investigațiile au fost puse în sarcina unui grup de urmărire penală care urmează să stabilească toate circumstanțele divulgării informațiilor și actelor procesuale din dosar, în vederea amestecului la efectuarea urmăririi penale. În paralel, conform Legii cu privire la Procuratură, a fost demarat și un control de serviciu pentru stabilirea circumstanțelor scurgerii în presă a materialelor cu caracter procesual penal, divulgate contrar intereselor urmăririi penale și neconform procedurilor legale”, cităm din comunicatul PG.
CITIȚI și VIDEO // O nouă scurgere de informații de la discuția lui Platon cu procurorii, inclusiv cu Stoianoglo. Veaceslav Platon sugerează că va lăsa Banca Transilvania fără ACȚIUNI. Procurorul general: „Slava, eto po banditski”
Instituția condusă de Stoianoglo dă asigurări că „va continua să depună toate eforturile pentru investigarea obiectivă a dosarelor vizând devalizarea sistemului bancar, indiferent de tentativele unora de a zădărnici acest proces ireversibil”.
05.11.2026
12:23
05.11.2026
12:04
05.11.2026
11:55
05.11.2026
11:40
05.11.2026
11:34
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
12:04
05.11.2026
11:55
05.11.2026
11:40
05.11.2026
11:34
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
05.11.2026
10:18
05.11.2026
09:52
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane
















