14:22:31 03.05.2026
Stiri

Câteva lucruri pe care SALIVA le poate dezvălui despre sănătatea ta

Știri 15.06.2017 06:40 Vizualizări2764
Câteva lucruri pe care SALIVA le poate dezvălui despre sănătatea ta sursa: csid.ro

Ştiai că organismul nostru produce zilnic peste 1,5 litri de salivă? Pare scârbos, dar saliva joacă un rol vital pentru sănătatea noastră.

În primul rând, este un dezinfectant natural pentru cavitatea orală, ajutând astfel la menţinerea sănătăţii gingiilor şi prevenind apariţia cariilor. Apoi, saliva are rolul de a „spăla” resturile de mâncare, asigurându-ne o respiraţie cât mai proaspătă.

Dacă saliva ta este prea abundentă sau vâscoasă din cale-afară, ar fi cazul să îţi pui câteva semne de întrebare.

Iată ce ţi-ar putea transmite saliva despre starea de sănătate!

Dacă e prea puţină

Atunci când gura ta este mai mereu uscată şi simţi că nu mai ai salivă, e foarte posibil ca de vină să fie anumite medicamente pe care le iei.

„Antihistaminicele pot avea acest efect neplăcut”, spune Kimberly Harms, reprezentant al Asociaţiei Americane de Stomatologie.

De asemenea, producţia de salivă are tendinţa să se reducă pe măsură ce îmbătrânim, mai ales pentru că bolile apărute presupun şi administrarea de tot felul de medicamente.

Saliva e albicioasă şi vâscoasă

Astfel de semne pot indica o infecţie cu Candida la nivelul cavităţii orale. Este mai frecventă în rândul persoanelor care suferă de diabet, deoarece nivelul zahărului este aproape tot timpul la limita superioară. De asemenea, simptomele pot fi date şi de deshidratare.

Testele de salivă, o alternativă la cele de sânge

Aşa cum ochii pot dezvălui multe despre starea noastră de sănătate, şi saliva poate indica diverse boli de care suferim, de la diabet până la cancer. Totodată, un test de salivă poate depista nivelul de hormoni din organism, în special pe cel de melatonină. Astfel, medicii pot depista diverse dereglări ale ritmului circadian, pentru care pot face recomandări specifice, în scopul ameliorării tulburărilor de somn sau a obiceiurilor alimentare.

Este prea acidă

Gura preferă un pH neutru, cu o valoare cât mai apropiată de 7, iar consumul de alimente bogate în arginină, cum sunt cele de origine animală, poate reduce semnificativ aciditatea la nivelul cavităţii orale. Aciditatea crescută duce la înmulţirea bacteriilor şi la apariţia cariilor, dar şi a eroziunii dentare.

Este prea abundentă

Dacă salivezi prea mult, e foarte posibil să fii... însărcinată. Cercetările arată că gravidele, ca urmare a schimbărilor hormonale sau a greţurilor matinale, au tendinţa să secrete mai multă salivă.

Este amară sau acră

Saliva care prezintă aceste caracteristici poate fi un indiciu că suferi de reflux gastroesofagian. Această afecţiune presupune deplasarea acidului din stomac spre gât, cu simptome precum arsuri, gust amar sau acru. De asemenea, respiraţia neplăcută şi senzaţia de greaţă sunt simptome specifice refluxului gastroesofagian. Renunţarea la alimentele grase şi picante, şi pierderea în greutate sunt principalele metode prin care poţi ameliora astfel de manifestări.

Este lipicioasă

Saliva lipicioasă poate semnala faptul că respiri mai mult pe gură. Poţi observa cel mai bine asta dimineaţa, când te trezeşti: limba este lipicioasă şi respiraţia este neplăcută. Aerul inhalat reduce umezeala la nivelul cavităţii orale şi astfel saliva devine lipicioasă. Este important să te hidratezi, inclusiv în timpul nopţii, şi să respiri cât mai mult pe nas. Dacă îţi este dificil să faci asta, e posibil să suferi de sindromul de apnee în somn, o disfuncţie care afectează respiraţia în timp ce dormi, în care ai tendinţa de a respira pe gură, nu pe nas.

Sursa: csid.ro

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
03.05.2026 08:06 414 Horoscopul zilei 03.05.2026
02.05.2026 08:47 751 Horoscopul zilei 02.05.2026
Top stiri
03.05.2026 08:06 403 Horoscopul zilei 03.05.2026
02.05.2026 08:47 745 Horoscopul zilei 02.05.2026
01.05.2026 08:42 928 Horoscopul zilei 01.05.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 17.28 1 RON 3.97 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte