Câte 1 167 de lei pentru fiecare ZI de detenție ILEGALĂ la Rusca: O femeie care a stat închisă aproape nouă luni din cauza erorii unei instanțe de judecată a câștigat procesul împotriva statului
1896
O femeie din R. Moldova, încarcerată ilegal timp de aproape nouă luni în penitenciarul nr. 7 de la Rusca, raionul Hâncești, va primi despăgubiri de câte peste 1,1 mii de lei pentru fiecare zi de detenție ilegală.
Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a stabilit pe 5 august curent, după doi ani de la plângerea femeii, că victima a fost privată de libertate în mod ilegal și arbitrar timp de 263 de zile și a dispus achitarea unor despăgubiri de peste 307 mii de lei din contul statului.
Potrivit Asociației „Promo-LEX”, care a reprezentat în instanțele naționale cauza reclamantei, femeia a trecut printr-un proces îndelungat și anevoios pentru a demonstra că a fost deținută în instituția penitenciară peste termen.
Din cauza erorii instanței de judecată legată de calcularea termenului executării pedepsei cu închisoarea, reclamanta s-a aflat ilegal în detenție cu 263 de zile mai mult decât termenul stabilit în baza sentinței de condamare.
Pentru a-și recupera prejudiciul cauzat de detenția ilegală și arbitrară, reclamanta s-a adresat în instanță.
Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis parțial acțiunea, constatând încălcarea dreptului reclamantei la libertate pentru o perioada de 263 de zile.
Pentru compensarea prejudiciului cauzat, victima va primi 44 272 de lei drept prejudiciu material, dar și 263 000 de lei drept prejudiciu moral.
Hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 de zile.
„Această hotărâre judecătorească este importantă pentru consolidarea practicii judiciare de aplicare directă a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Încălcarea prevederilor art. 5 al Convenției și acordarea unei compensații pentru încălcarea acestui drept stimulează formarea unei practicii judiciare mai bune, bazată pe jurisprudența CtEDO în cazul stabilirii despăgubirilor”, a comentat avocata de la „Promo-LEX”, Victoria Donica.
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















