Cătălin JOSAN s-a băgat la SCHIAT! E pentru prima DATĂ și e la noi acasă!
3614
Sursa: Facebook
Interpretul Cătălin Josan a urcat pe schiuri pentru prima dată. Și nu a mers la munte, undeva prin țări vecine sau mai îndepărtate, ci a schiat chiar acasă. E vorba de pârtia din satul Ciorești, raionul Nisporeni, care, după ninsorile abundente, a devenit practicabilă.
„Pentru prima dată sunt pe schiuri. Cam greu la început, dar după vreo oră am început să văd cu ochiul stâng... glumesc, era de fapt ochiul drept. Cam așa arată o escapadă cu prietenii la schi. La munte? Nu. E chiar în Moldova, satul Ciorești, raionul Nisporeni. (...) Pe lângă faptul că e un peisaj superb sus din dealul Răcătău, poți porni și pe prima pârtie din Moldova și nu e chiar atât de scurtă, credeți-mă. Ca să ajungi înapoi este și un tractor cu sanie în spate, care te ridică înapoi în vârf. Dacă n-ai schiuri, sanie sau vrei cu snowboard, le poți închiria pe loc”, scrie Cătălin pe pagina sa oficială de pe Facebook.
Impresionat probabil de emoțiile oferite de schiat, Cătălin a povestit cu lux de amănunte experiențele de pe pârtie. „Nu îngheață nimeni la Ciorești, pentru că izvarul e din belșug. Am văzut și un parapantist, dar la așa aventuri încă n-am curaj. Oricum, eu împreună cu gașca mea de nebuni ne-am distrat tare bine și vă recomand și vouă. Așa că dacă vreți o ieșeală ca lumea, hai la Ciorești! Dacă nu aveți timp acum, vara puteți merge cu parapanta”, mai scrie artistul.
La final, Josan lasă un post scriptum. „De 3 zile nu pot să merg din cauza febrei musculare, dar a meritat”, a încheiat acesta.
08.02.2018
16:40
2202
VIDEO // Distracţie pe schiuri, în plin centrul Moscovei
16.09.2014
10:22
2489
FOTO // Iată-l pe băiețelul lui Măruță și al Andrei la GRĂDINIȚĂ
11.09.2014
16:08
3091
Un pădurar din Nisporeni a luat titlul de CEL MAI BUN specialist al anului
30.07.2014
14:16
6912
Cătălin Măruță te va surprinde! L-ai văzut vreodată CHEL?
21.06.2014
15:17
3352
VIDEO // Cătălin Josan: „Suntem gata de show”
25.12.2013
16:07
4643
Cu ce MESAJ a plecat Cătălin JOSAN de la MasterChef
12.12.2013
10:40
2355
Cătălin Josan, câștigătorul ediției III a „Masterchef”?
24.09.2013
11:04
2113
Agenții economici din Nisporeni, verificați de FISC
24.07.2013
15:44
2171
Șefa Centrului Medicilor de Familie din Nisporeni și-a angajat familia la aceeași instituție
24.02.2026
10:53
5698
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
21.03.2026
09:58
88
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
191
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
307
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
445
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
505
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
518
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
511
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
554
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
547
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
594
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
555
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
527
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
521
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
634
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
616
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
515
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
631
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
706
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
709
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
739
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
706
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
735
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
861
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
868
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
822
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
Horoscopul zilei 21.03.2026
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














