Cât ne mai suportă Pământul?
1625
Pământul ar putea continua să menţină viaţa pentru cel puţin 1,75 de miliarde de ani, atâta timp cât nu intervine vreun dezastru nuclear sau cât un asteroid nu se decide să intervină, sugerează un nou studiu.
Undeva în viitorii 1,75 şi 3,25 de miliarde de ani, Pământul va ieşi din zona locuibilă şi va intra în „zona fierbinte”, indică estimările realizate de oamenii de ştiinţă. Aceste zone sunt definite de apă. În zona locuibilă, o planetă (fie ea din sistemul nostru solar sau din altul) se află la o distanţă potrivită faţă de steaua sa pentru a dispune de apă. Când ea se află mai aproape de stea, atunci se spune că a intrat în zona fierbinte, unde apa s-ar evapora.
Desigur, într-o astfel de situaţie, condiţiile necesare pentru supravieţuirea vieţii complexe ar dispărea cu mult înainte ca planeta să între în zona fierbinte.
Însă, principala preocupare a oamenilor de ştiinţă a fost cercetarea vieţii pe alte planete, nu prezicerea momentului când ea se va sfârşi pe Pământ. Evoluţia vieţii complexe pe Pământ sugerează că procesul necesită foarte mult timp. Celulele simple au apărut pe Pământ acum aproximativ 4 miliarde de ani. „Acum 400 de milioane de ani am avut insecte, cu 300 de milioane de ani în urmă aveam dinozauri, în timp ce plantele înfloritoare existau acum 130 de milioane de ani. Oamenii moderni din punct de vedere anatomic există pe Pământ de doar 200 000 de ani, aşadar este nevoie de foarte mult timp pentru ca viaţa inteligentă să se dezvolte”, a explicat coordonatorul studiului, Andrew Rushby de la University of East Anglia.
Rushby şi colegii săi au dezvoltat un nou instrument pentru a ajuta la evaluarea duratei de timp disponibile pentru evoluţia vieţii pe alte planete: un model care prezice timpul pe care o planetă l-ar petrece în zona locuibilă. În cercetarea publicată în jurnalul „Astrobiology”, specialiştii au aplicat modelul în cazul Pământului şi altor opt planete (printre care şi Marte) care se află în acest moment într-o zonă locuibilă.
Calculele au indicat că perioada pe care o va petrece Pământul în această zonă este de 7,79 miliarde de ani (în condiţiile în care se stimează că Pământul are 4,5 miliarde de ani). Cât despre restul planetelor, se pare că durata de timp pe care acestea o vor petrece în zona locuibilă variază între 1 miliard şi 54,72 de miliarde de ani.
„Dacă am fi nevoiţi să ne mutăm pe o altă planetă, Marte va fi probabil cea mai bună posibilitate. Este foarte aproape de noi şi va rămâne în zona locuibilă până la sfârşitul vieţii Soarelui, adică încă 6 miliarde de ani de acum înainte”, a declarat Rushby.
Sursa: Live Science
25.12.2025
20:55
448
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
25.12.2025
17:19
387
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
571
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
646
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
531
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
718
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
624
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1159
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
3949
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
716
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
753
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
877
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
25.12.2025
20:55
397
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
25.12.2025
17:19
365
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
553
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
626
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
517
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
702
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
614
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1138
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
3809
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
705
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
747
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
873
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
864
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
838
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
995
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
929
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
947
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
1138
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1253
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1343
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1228
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
1093
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1200
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1651
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
1132
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














