Cât de mulți NECREDINCIOȘI se roagă atunci când au probleme
23100
Sursa: playtech.ro Cu toate că unii necredincioși se bat cu pumnii în piept că nu cred în vreo forță divină, o bună parte din aceștia recurg la rugăciune când sunt la ananghie.
Un studiu efectuat recent ne indică faptul că necredincioșii ar putea fi mai credincioși decât par la prima vedere. Cel puțin acestea sunt rezultatele unui sondaj care a dorit să afle mai multe despre comportamentul ateilor și al agnosticilor în vremuri cu probleme.
Conform sondajului, aproximativ 25% dintre necredincioșii chestionați care ajung într-o criză personală sau care suferă o tragedie în viață recurg la rugăciune. Unii susțin că se roagă pentru confort propriu sau pentru a se simți mai puțin singuri.
Studiul a fost efectuat în Marea Britanie, unde oamenii au început să meargă din ce în ce mai puțin la biserică. În ultimii 35 de ani, numărul celor care merg regulat la slujbe a scăzut de la 6,5 milioane la trei milioane de practicanți. Cu toate acestea, mai bine de 50% dintre adulții britanici se roagă în mod constant, chiar dacă doar unul din trei face asta într-un loc precum o biserică.
O treime dintre cei chestionați susțin că se roagă dimineața sau înainte de a merge la culcare. Unii sunt mai predispuși să ceară ajutor divin chiar atunci când gătesc sau când fac antrenamente fizice. Unul din cinci oameni se roagă atunci când face diverse treburi gospodărești, iar 15% se roagă în drumul spre și de la locul de muncă.
Totuși, dintre cei care se roagă, doar ceva mai mult de jumătate cred că Dumnezeu îi aude cu adevărat. Dintre subiectele întâlnite în rugăciune, familia domină cu 70%. 42% dintre cei care se roagă i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru diverse, 40% au cerut să se însănătoșească, iar 40% s-au rugat pentru prieteni.
„N-ar trebui să fim mirați de descoperiri, care reflectă dorința de necunoscut a omului și dragostea de Dumnezeu între experiențele zilnice”, spune Rachel Treweek, episcop de Gloucester.
Sursa: playtech.ro
23.05.2018
20:02
12.05.2018
19:04
08.04.2018
18:05
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















