Cât de mare este PERICOLUL de la Cernobîl după ce a început să FIARBĂ radioactiv o cameră de sub reactor

Explozia de la Cernobîl din 1986 a dărâmat ziduri și a sigilat multe camere și coridoare din centrala nucleară.

Tone de material radioactiv din interiorul unui reactor au fost împrăștiate în întreaga unitate și căldura generată de nisipul topit de pe pereții reactorului împreună cu betonul și oțelul au format substanțe asemănătoare lavei, intens radioactive, care s-au scurs la etajele inferioare.

Se crede că o astfel de cameră, cunoscută sub numele de camera 305/2 de sub reactor, conține cantități mari din acest material, dar este inaccesibilă și niciun om sau robot nu a mai ajuns acolo de la dezastrul din urmă cu 35 de ani.

Reacțiile nucleare, în creștere cu 40% în camera de la Cernobîl

Cercetătorii au detectat acum o intensificare a emisiilor de neutroni din cameră, nivelurile crescând cu aproximativ 40% de la începutul anului 2016. Acest lucru indică o reacție de fisiune nucleară în creștere, astfel că oamenii de știință încearcă să determine dacă această creștere va dispărea, așa cum s-a mai întâmplat în alte părți ale ruinelor de la Cernobîl, sau vor trebui să găsească o modalitate de a accesa camera și de a interveni.

Neil Hyatt de la Universitatea din Sheffield, Marea Britanie, care studiază eliminarea deșeurilor nucleare, compară situația cu „jarul dintr-o groapă pentru grătar” și afirmă că „este un memento pentru noi că nu este o problemă rezolvată, este o problemă stabilizată”, relatează New Scientist.

O posibilă explicație pentru această situație este că noua structură, plasată în 2016 deasupra ruinelor reactorului (sarcofagul de protecție), determină uscarea interiorului centralei. Atunci când combustibilul de uraniu sau plutoniu se descompun radioactiv, emit neutroni care pot iniția o reacție de fisiune dacă neutronii sunt capturați de un alt nucleu radioactiv. Cu toate acestea, cantități mari de apă încetinesc acești neutroni, împiedicând capturarea lor.

Adăpostul original, care a fost construit în grabă peste reactor în lunile care au urmat accidentului, s-a fisurat, ajungând să fie plin de găuri care au permis infiltrarea apei de ploaie și a păsărilor.

Apa de ploaie suprimă reacțiile nucleare

Dacă apa de ploaie a contribuit la suprimarea reacțiilor în camera 305/2, absența ei ca urmare a noii structuri ar putea însemna că nu mai există suficientă apă în cameră pentru a încetini neutronii suficient de mult.

În același timp, este posibil să fi rămas suficientă apă pentru a cauza probleme, pentru că, în cazul în care camera se usucă complet, neutronii ar fi apoi prea rapizi pentru a fi captați, prevenind și fisiunea. Astfel că apa ar putea fi la acest nivel critic.

„Vorbim despre rate foarte mici de fisiune, deci nu este precum un reactor nuclear care fierbe” a afirmat Hyatt.

Estimarea noastră privind materialele fisionabile din acea cameră este că putem fi destul de încrezători că nu se va obține o eliberare atât de rapidă de energie nucleară încât să aibă loc o explozie. Nu putem fi însă siguri”, a precizat el, adăugând că a mai văzut astfel de situații anterior.

„Rata de bază a neutronilor a crescut, s-a stabilizat și a scăzut din nou. Evident, asta sperăm să se întâmple”, a adăugat el.

Situația din camera de la Cernobîl este îngrijorătoare

Neil Hyatt a afirmat că situația reprezintă „un motiv de îngrijorare, însă nu de alarmă”, precizând că, dacă rata producției de neutroni va continua să crească, cercetătorii ar putea fi nevoiți să intervină. Acest lucru ar putea implica forarea în cameră, pentru a fi pulverizat acolo un fluid care conține o substanță precum nitratul de gadoliniu, care poate absorbi excesul de neutroni și ar sufoca reacția de fisiune.

Omul de știință Maxim Saveliev a lucrat la ultimul sarcofag pus peste reactorul de la Cernobîl și ulterior s-a alăturat Institutului pentru probleme de siguranță ale centralelor nucleare din cadrul Academiei Naționale de Științe din Ucraina. El spune că monitorizarea precisă este dificilă deoarece nu există un senzor de neutroni în apropiere de camera respectivă, iar oamenii de știință nu au nicio idee despre ce material se află între senzorii lor și combustibilul topit, ceea ce îngreunează prezicerea exactă a scalei problemei. „Avem doar presupuneri”, a afirmat el.

Potrivit acestuia, roboții ar trebui folosiți pentru a se apropia cât mai mult de camera 305/2 pentru a instala senzori de neutroni și de temperatură și, dacă este posibil, să ia mostre de material asemănător lavei și să instaleze un absorbant de neutroni solid, cum ar fi gadoliniu sub formă de metal.

Sursa: Descopera.ro