Casele din R. Moldova ale cetățenilor aflați la muncă peste hotare, ȚINTA hoților: Furau până și saltelele de pe paturi
2919
Mai multe locuințe din comuna Ghindești, raionul Florești, ale cetățenilor aflați la muncă peste hotare, au fost călcate de hoți în perioada decembrie 2016 - martie 2017.
Poliția anunță că a reținut doi suspecți - niște tineri de 22 și 26 de ani, locuitori ai satului Țâra, raionul Florești, care riscă să-și petreacă următorii patru ani în închisoare.
Potrivit oamenilor legii, aceștia ar fi prădat, pe timp de noapte, patru locuințe din comuna Ghindești și au luat de acolo tot ce le-a căzut sub mână.
Aceștia au furat două frigidere, un televizor, aragaz, scaune, saltele de pe paturi și alte obiecte de uz casnic. Prejudiciul cauzat se ridică la peste o sută de mii de lei.
O parte din bunurile furate a fost găsită la cei doi tineri acasă, iar pe altele au reușit să le vândă.
Tinerii și-au recunoscut vina și sunt cercetați penal în stare de libertate. Poliția încearcă să afle dacă aceștia ar mai fi și autori ai altor furturi din aceeași regiune.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM

















