FOTO // Casa din Copăceni, raionul Sângerei, în care s-a născut Adrian Păunescu va fi inaugurată pe 26 august cu un spectacol artistic și în prezența fiului regretatului poet
4073
ICR Chișinău
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și fundația Copăceni VDR anunță inaugurarea complexului „Casa memorială Adrian Păunescu” din comuna Copăceni, raionul Sângerei.
Evenimentul va avea loc miercuri, pe 26 august, cu începere de la ora 11.00, în curtea și casa în care s-a născut scriitorul, publicistul, textierul și omul politic Adrian Păunescu.
În cadrul spectacolului cultural-artistic, actorul Nicolae Jelescu va susține un recital din poezia lui Adrian Păunescu: „Dor de Eminescu”, „Rugă pentru părinți”, „Telefon peste moarte”, „Dor de Bacovia”, iar cantautorul Andrei Păunescu, fiul poetului, va susține un recital.
Totodată, la inaugurarea Casei memoriale vor rosti mesaje de salut Maria Bajura, președintele Fundației Copăceni-VDR, reprezentantul Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru din Iași, care a efectuat lucrările de restaurare a casei, Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român Mihai Eminescu, Valeriu Rusu, șeful Direcției Cultură a Consiliului raional Sângerei, Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu.
Adrian Păunescu:
1943: La 20 iulie, Copăceni, jud. Bălți, Basarabia, s-a născut scriitorul, publicistul, textierul și omul politic Adrian Păunescu (născut Adrian Păun). Fiul lui Constantin Păunescu și al Floarei, învățători, de descendență olteană.
1960: Încheie studiile liceale la București, începute la Craiova. La 1 mai debutează ca poet în revista „Luceafarul”.
1963: Până în acest an îl găsim corector la București și Oradea.
1963-1968: Student la Facultatea de Limbă și Literatură română a Universității din București.
1965: Debut editorial cu vol. „Ultrasentimente". „Cel mai tânăr poet al acestei republici" își schita atunci un portret ce avea să se definitiveze în cărțile de mai târziu: cântăreț, prin excelență, al Cetății, într-o poezie discursivă, patetică, expresie a unui vitalism frenetic și al unei mari capacități de metaforizare. „Mieii primi" (1967) și mai ales „Fântâna somnambulă" (1968) accentuează aceste trăsături.
1966-1968: Lucrează la revista „Amfiteatru".
1968: I se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor.
1968-1970: Ocupă diverse funcții redacționale la „România literară".
1970: A publicat și un mic volum de proză fantastică și satirică, sub titlul „Cărțile poștale ale morții". Păunescu a devenit o figură importantă în mass-media românească. Cenaclul Flacăra și revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracție indiscutabilă asupra tineretului și a vieții publice din România, datorită combinației de idei de stânga, de inspirație occidentală și de naționalism. Numeroși muzicieni din genurile rock și folk pe care autoritățile comuniste îi puteau considera „subversivi” au fost lansați sau promovați de Păunescu prin recenzii ori prin introducerea lor în Cenaclul Flacăra.
1970-1972: În această perioadă ocupă diverse funcții redacționale la „Luceafarul''.
1973-1985: Redactor-șef al revistei „Flacăra".
1973-1985: Conduce cenaclul „Flacăra".
1977-1981: La ideea lui Dumitru Popescu, realizează la Televiziunea Română un ciclu de emisiuni de descoperire și valorificare a potențialului creator cultural național („Antena vă aparține”, „Antena Cântării României”, „Gala Antenelor”, „Descoperirea României”, „Redescoperirea României” etc.)
1982: Apare triplul album de discuri LP „Cenaclul Flacăra în concert”, iar în 1983 este realizată, fără a putea fi cuprinse decât puține filmări, pelicula de 70 de minute „Cenaclul Flacăra - „Te salut, generație în blugi”, interzisă imediat de autorități. În urma unor incidente înregistrate la un concert al Cenaclului Flacăra la Ploiești, activitatea cenaclului este interzisă până în 1990.
1985-1989: Numele său nu a mai putut apărea pe posturile de radio și televiziune, măsura restrictivă care continuă până în 1992.
1990: Din acest an activează ca director al ziarelor „Vremea" și „Totuși iubirea".
1992-1996: În această perioadă este senator.
1993-1996: Reprezentant al României în Consiliul Europei.
Din creatia lui Păunescu mai fac parte: "Aventurile extraordinare ale lui Hap și Pap" (1970), "Viața de excepții" (1971), "Istoria unei secunde" (1971), "Lumea ca altă lume" (1973), "Poezii de până azi" (1978), "Iubiți-vă pe tunuri" (1981), "Manifest pentru mileniul trei - volumul 1" (1984), "Manifest pentru mileniul trei" - volumul 2 (1986), "Locuri comune" (1986), "Infracțiunea de a fi" (1996), "Tragedia națională" (1997), "Deromanizarea României" (1998), "Cartea Cărților de Poezie" (1999), "Meserie mizerabilă, sufletul" (2000), "Măștile însîngerate" (2001), "Nemuritor la zidul morții" (2001), "Până la capat" (2002), "Liber să sufar" (2003), "Din doi în doi" (2003), "Eminamente" (2003), "Cartea Cărților de Poezie" (2003, ediție revazută, adaugită și actualizată), "Întoarcerea pe Atlantida" (2003), "Logica avalanșei" (2005), "Antiprimăvara" (2005), "Muguri pe ruguri" (2005), "Ninsoarea de adio" (2005), "Incă viu" (2005/2008), "Un om pe niște scări" (2006), "De mama și de foaie verde" (2006), "Copaci fara pădure" (2006), "Lehamite" (2006), "Doamne, ocrotește-i pe români !" (2006), "Suntem pe mana unor nebuni" (2006/2008), "Vagabonzi pe plaiul mioritic" (2007), "Ruga pentru parinți" (2007-2008), "Libertatea de unică folosință" (2007), "Poezia patriotică în luptă cu homunculii" (2009), "Vinovat de iubire" (2010), "Ultima noapte pe Atlantida", Poezii vechi și noi" (2010).
2010: La 5 noiembrie, la București, scriitorul român Adrian Paunescu trece în eternitate, după o perioadă în care a fost măcinat de o boală incurabilă.
06.01.2026
15:43
541
Zelenski, primit la Palatul Élysée: summitul Coaliţiei Voluntarilor încearcă să finalizeze garanţiile de securitate pentru Ucraina
06.01.2026
14:37
533
Exporturile de servicii, motorul principal al economiei moldovenești în 2025
06.01.2026
12:39
1579
ULTIMA ORĂ // Martor-SURPRIZĂ în dosar „frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRI despre întâlnirile dintre între Plahotniuc, Șor, Filat și alți participanți, în care au fost discutate detalii ale „furtului miliardului”
06.01.2026
12:36
615
Condamnare severă pentru abuz sexual asupra copiilor în nordul țării: 25 de ani de detenție pentru un bărbat acuzat de fapte grave
06.01.2026
09:35
734
Patru bărbați trimiși în judecată pentru corupție la cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău
06.01.2026
08:43
728
Horoscopul zilei 06.01.2026
06.01.2026
06:57
912
Ciocniri intense pe frontul ucrainean: 172 de confruntări și peste 140 de ocupanți neutralizați în direcția Pokrovsk
06.01.2026
04:51
763
Liderii mondiali se reunesc la Paris pentru a discuta garanțiile de securitate în contextul conflictului din Ucraina
06.01.2026
03:46
810
Chrystia Freeland, desemnată consilier economic de către Zelenski, părăsește funcțiile din Canada pentru a sprijini reconstrucția Ucrainei
05.01.2026
20:53
944
Miercuri, 6 ianuarie 2026: Creșteri semnificative de temperatură și vreme schimbătoare în Republica Moldova
06.01.2026
15:43
515
Zelenski, primit la Palatul Élysée: summitul Coaliţiei Voluntarilor încearcă să finalizeze garanţiile de securitate pentru Ucraina
06.01.2026
14:37
522
Exporturile de servicii, motorul principal al economiei moldovenești în 2025
06.01.2026
12:39
1561
ULTIMA ORĂ // Martor-SURPRIZĂ în dosar „frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRI despre întâlnirile dintre între Plahotniuc, Șor, Filat și alți participanți, în care au fost discutate detalii ale „furtului miliardului”
06.01.2026
12:36
603
Condamnare severă pentru abuz sexual asupra copiilor în nordul țării: 25 de ani de detenție pentru un bărbat acuzat de fapte grave
06.01.2026
09:35
725
Patru bărbați trimiși în judecată pentru corupție la cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău
06.01.2026
08:43
717
Horoscopul zilei 06.01.2026
06.01.2026
06:57
901
Ciocniri intense pe frontul ucrainean: 172 de confruntări și peste 140 de ocupanți neutralizați în direcția Pokrovsk
06.01.2026
04:51
753
Liderii mondiali se reunesc la Paris pentru a discuta garanțiile de securitate în contextul conflictului din Ucraina
06.01.2026
03:46
797
Chrystia Freeland, desemnată consilier economic de către Zelenski, părăsește funcțiile din Canada pentru a sprijini reconstrucția Ucrainei
05.01.2026
20:53
934
Miercuri, 6 ianuarie 2026: Creșteri semnificative de temperatură și vreme schimbătoare în Republica Moldova
05.01.2026
18:17
905
Tensiuni majore în Marea Baltică: cablu submarin între Lituania și Letonia, avariat fără impact imediat asupra comunicațiilor
05.01.2026
18:00
942
România și Moldova, mai aproape ca niciodată: Licitația pentru Tronsonul 4 al Autostrăzii Unirii A8 a fost lansată
05.01.2026
17:57
1047
Zelenski aduce schimbări majore: Maliuk, celebru pentru operațiuni curajoase împotriva Rusiei, înlocuit la conducerea SBU
05.01.2026
16:33
766
„Capitala Sportului 2026” – Oportunitate Națională pentru Dezvoltarea Sportivă a Comunităților Locale
05.01.2026
16:19
709
Alertă Cod Galben: Polei între 05.01.2026 și 06.01.2026
05.01.2026
16:19
1745
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
05.01.2026
15:41
902
Europa riscă să fie „terminată” fără unitate. Premierul polonez Donald Tusk: „Unul pentru toți și toți pentru unul. Altfel, suntem terminați”
05.01.2026
15:32
1880
Semnal de ALARMĂ dat de la București: „Rusia e capabilă oricând să întreprindă o „operațiune Maduro” în privința Maiei SANDU”
05.01.2026
12:30
1047
Tânăr de 24 de ani condamnat la închisoare pentru escrocherii pe WhatsApp: A înșelat un bărbat din detenție folosind identitatea falsă a unei persoane apropiate
05.01.2026
10:44
944
„Legea freelancerilor” simplifică munca independentă cu taxe unice și protecție socială în Republica Moldova
05.01.2026
09:25
821
288 de afaceri agricole sprijinite în cadrul Programului de Creditare Agricolă cu dobânzi avantajoase în 2026
05.01.2026
08:38
1039
Noul apel pentru finanțarea grupurilor de acțiune locală și aprobare a strategiilor de dezvoltare la nivel rural
05.01.2026
08:30
788
Horoscopul zilei 05.01.2026
05.01.2026
08:00
888
Ucraina sub amenințare: Atacurile rusești din Kiev provoacă victime și distrugeri
05.01.2026
07:59
1173
Trump contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin într-un atac cu drone
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.74
1 USD
16.90
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














