Casa compozitorului Ceaikovski, distrusă de armata rusă în nord-estul Ucrainei
1287
Casa era situată la Trostianeț, un oraș care l-a găzduit cândva pe compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski. În vârstă de 24 de ani, celebrul compozitor romantic din secolul al XIX-lea a stat într-o vilă din orașul Trostianeț, care pe atunci făcea parte din Imperiul Rus. Aici a compus prima sa lucrare simfonică – uvertura „Furtuna” (1864).
Vila, ca și restul orașului Trostianeț, se află acum în ruină în urma cuceririi orașului la 1 martie 2022, în timpul invaziei rusești în Ucraina, scrie g4media.ro.
După o lună de ocupație, în care, potrivit unor relatări, civili au fost uciși de grenade de mână rusești, forțele ucrainene au folosit bombardamente grele pentru a recâștiga controlul asupra orașul Trostianeț.
Deși armata rusă a plecat acum după o lună de ocupație brutală, urme ale ocupației lor pot fi văzute peste tot; clădirile – inclusiv vila Ceaikovski – au fost distruse, iar litera „Z” a fost mâzgălită pe ruinele și mașinile din oraș.
De la începutul invaziei, în februarie, alimentele și apa au devenit extrem de rare în Trostianeț, care are o populație de 25 000 de locuitori.
Locuitorii trebuie acum să stea la coadă în fața Școlii de muzică pentru copii Ceaikovski, lângă muzeul cu același nume, pentru a colecta alimente.
În primele zile ale invaziei rusești, sala de concerte de la Școala de Muzică pentru Copii Ceaikovski a fost folosită pentru a înregistra voluntarii ucraineni pentru Forțele de Apărare Teritorială.
În timp ce așteptau la coadă pentru a colecta alimente, cetățenii au zărit reporteri de la posturi internaționale din orașul lor și au alergat la ei. O avalanșă de mărturii au fost date deodată reporterilor:
„Mi-au distrus casa”. „Mi-au furat totul, chiar și lenjeria de corp”. „Au ucis un bărbat pe strada mea”. „Ticăloșii mi-au furat laptopul și aftershave-ul”.
Primarul din Trostianeț a declarat că este prea devreme pentru a da o estimare a numărului de cetățeni ai orașului său care au fost uciși.
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















