Stiri
CARNAGIU în raionul Călărași: Patru persoane, inclusiv un copil, decedate, după ce o mașină a lovit o căruță. Victimele sunt membri ai aceleiași familii
Actualitate
20.10.2023
21:47
3109
3109
UPDATE // În urma accidentului au decedat un bebeluș de trei luni, părinții acestuia cu vârste de 21 și 28 de ani și bunica copilului, în vârstă de 64 de ani. La spital au ajuns bunicul cu vârsta de 63 de ani și cea de-a doua fetiță a părinților decedați, cu vârsta de 3 ani.
Patru persoane au decedat, printre care și un copil, în urma unui grav accident rutier produs în această seară în localitatea Bahmut din raionul Călărași.
Poliția a stabilit la fața locului că o Skoda Fabia a accidentat o căruță. Cele patru victime, membri ai aceleiași familii, erau în căruță. Alte două persoane au fost preluate de ambulanță și transportate la spital.
„Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul ieșind negativ. Bărbatului i-au fost prelevate probele biologice, pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele”, anunță Poliţia.
Oamenii legii documentează în aceste momente accidentul, iar traficul este redirecționat pe un drum adiacent.

Stiri relevante
10.04.2026
01:39
252
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
360
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
307
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
361
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
351
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
438
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
522
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
548
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
09.04.2026
17:50
484
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
445
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol

Top stiri
10.04.2026
01:39
210

317

269

333

322

416

504

532

469

432

16:57
464
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
508
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
09.04.2026
16:56
501
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
501
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
443
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
532
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
476
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
487
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
752
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
512
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
582
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
676
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
889
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
702
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
655
Horoscopul zilei 09.04.2026

Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi