Care este în realitate PLANUL lui Putin. Pleacă de la Kremlin în 2024 sau e preşedinte pe viaţă?
2311
Anunţul demisiei în bloc a Guvernului din Rusia i-a şocat chiar şi pe cei mai înverşunaţi observatori ai situaţiei politice la Kremlin. Cu câteva ore înainte, Vladimir Putin îşi anunţase planul de reforme, prin care succesorul său la preşedinţia ţării ar fi avut mai puţină putere, în timp ce Parlamentul Rusiei şi prim-ministrul ar fi beneficiat de mai multă influenţă.
Putin le-a mulţimit membrilor demisionari ai Parlamentului pentru munca depusă de aceştia, dar a menţionat faptul că „nu au fost rezolvate chiar toate chestiunile”.
În ultimii doi ani, procentajul de aprobare al lui Vladimir Putin a scăzut drastic, în special din cauza reformelor nepopulare ale pensiilor şi a economiei care a stagnat. De asemenea, anul 2019 a fost afectat de proteste faţă de alegerile locale, în timp ce opoziţia din Rusia şi-a exprimat nemulţumirea faţă de preşedinte şi de politicienii aflaţi la putere de prea mult timp.
Cu toate acestea, în timp ce detaliile exacte ale demisiei în bloc - iniţiată de premierul în funcţie şi fostul preşedinte Dmitry Medvedev - au fost dezvăluite, a fost clar faptul că acesta nu este un protest faţă de propunerile de reforme ale lui Vladimir Putin.
În comunicatul transmis de Guvern privind demisia, Medvedev a indicat faptul că demersul a avut loc pentru a-i uşura viaţa lui Putin.
Medvedev a declarat că preşedintele a prezentat un „număr de modificări fundamentale ale Constituţiei” şi că „în acest context, este clar faptul că noi, guvernul... ar trebui să îi oferim preşedintelui ţării oportunitatea de a lua toate deciziile necesare acestor modificări”.
Acele schimbări par să facă parte dintr-o redistribuire a puterii, oferind Parlamentului puterea de a numi un premier, care mai apoi va numi un cabinet pentru a fi aprobat de către Parlament. „În acest caz, preşedintele va fi obligat să îi numească, astfel că nu va mai avea dreptul de a respinge candidaţii aprobaţi de Parlament”, a declarat Putin.
Constituţia Rusiei interzice preşedintelui Putin să mai candideze pentru un nou mandat în 2024. Cu toate acestea, Putin ar putea deveni premier, la fel cum a făcut în 2008, atunci când a „făcut schimb de roluri” cu Medvedev timp de patru ani.
„Părerea mea este ca aceasta este o înţelegere între Putin şi Medvedev," a spus Valeriy Akimenko, analist politic din Rusia care lucrează pentru Centrul de Cercetare a Studiilor Conflictuale. „Medvedev nu a fost un personaj independent şi nu a făcut valuri împotriva lui Putin, în timpul mandatului său de preşedinte. După cum a fost cazul în 2008, s-ar părea că este vorba de o nouă înţelegere între ei doi”, a continuat analistul.
Totuşi, nu toţi analiştii cred că este inevitabil ca Putin să se „instaleze” din nou ca premier.
„Există zvonuri că Putin va conduce noul Consiliul de Securitate în loc să devină prim-ministru”, a declarat un alt analist pentru CNN. „Dacă acest lucru se întâmplă, este posibil ca el să aibă ultimul cuvânt. Nu va interesat de detalii tehnice, dar totul va fi sub controlul lui”.
De asemenea, Putin trimite şi un mesaj către restul ţărilor din lume. O mai mare influenţă a lui Putin în Rusia reprezintă o mai mare influenţă şi la nivel internaţional. Rusia este determinată să depună eforturi extraordinare pentru a acţiona în calitate de rival faţă de influenţa SUA şi de a le da mai multe bătăi de cap americanilor şi aliaţilor.
Ce modificări propune Putin pentru Constituţia Rusiei
- În Rusia, Constituţia ar trebui să aibă prioritate faţă de legile internaţionale
- Duma de Stat ar trebui să primească dreptul de aprobare a candidaturii premierului (preşedintele va avea dreptul de a respinge prim-ministrul), iar Duma de Stat va putea şi să aprobe candidaturile vicepremierilor şi miniştrilor federali
- Persoanele care ocupă poziţii „importante pentru securitatea ţării” nu ar trebui să aibă cetăţenie sau rezidenţă în alte ţări.
- Un candidat la prezidenţiale ar trebui să fi locuit în Rusie cel puţin 25 de ani consecutivi şi să nu aibă cetăţenie străină.
- Consiliul Federaţiei Ruse va putea invita preşedintele să demită judecătorii federali, iar în unele cazuri, la propunerea preşedintelui, va avea dreptul să înlăture judecători de la Curtea Constituţională şi Curtea Supremă.
- Liderii forţelor de ordine ar trebui numiţi de preşedinte în acord cu Consiliul Federaţiei Ruse.
- Salariul minim nu va fi mai scăzut decât nivelul minim necesar pentru existenţă.
- Consolidarea indexării regulate a pensiilor.
- Consolidarea rolului guvernatorilor şi a Consiliului de Securitate.
- Consolidarea rolului Curţii Constituţionale.
Bryan MacDonald, jurnalist pentru publicaţia finanţată de stat Russia Today, scrie că sugestia ca viitorii preşedinţi ai Rusiei să fi locuit timp de 25 de ani consecutivi în ţară şi fără să aibă paşaport străin sau permis de rezident în alt stat, ar duce la interzicerea multor candidaţi ai opoziţiei, care preferă o abordare occidentală, la prezidenţiale. Astfel, Alex Navalny, care a studiat în SUA, nu ar putea candida.
Este de remarcat faptul că, în timp ce jurnaliştii şi analiştii politici din Occident susţin că Vladimir Putin are de gând să rămână într-un fel sau altul la conducerea Rusiei, analiştii politici ruşi sunt de părere că acesta îşi pregăteşte, de fapt, ieşirea din funcţia de preşedinte şi lider al ţării.
05.05.2026
18:26
97
ElevenLabs atrage BlackRock și vedete de la Hollywood într-o rundă de finanțare de 500 de milioane de dolari și ajunge la o evaluare de 11 miliarde
166
Chișinăul uniformizează treptat regimul fiscal și de mediu pentru agenții economici din regiunea transnistreană
05.05.2026
17:11
237
Coinbase concediază 700 de angajați și pariază pe inteligența artificială într-o restructurare amplă
05.05.2026
15:47
353
Sentință la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu și delapidare: 14 ani de închisoare pentru un inculpat, prescrierea pedepsei pentru altul și internare psihiatrică pentru al treilea
05.05.2026
14:27
471
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
05.05.2026
12:41
450
Ex-executor judecătoresc și doi complici, pedepse cu închisoarea și interdicții pentru licitații trucate și vânzarea la preț derizoriu a unui apartament
05.05.2026
12:18
376
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
401
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
417
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
455
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
05.05.2026
10:20
464
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
05.05.2026
08:43
448
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
18:26
22
ElevenLabs atrage BlackRock și vedete de la Hollywood într-o rundă de finanțare de 500 de milioane de dolari și ajunge la o evaluare de 11 miliarde
93
Chișinăul uniformizează treptat regimul fiscal și de mediu pentru agenții economici din regiunea transnistreană
05.05.2026
17:11
223
Coinbase concediază 700 de angajați și pariază pe inteligența artificială într-o restructurare amplă
05.05.2026
15:47
342
Sentință la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu și delapidare: 14 ani de închisoare pentru un inculpat, prescrierea pedepsei pentru altul și internare psihiatrică pentru al treilea
05.05.2026
14:27
456
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
05.05.2026
12:41
443
Ex-executor judecătoresc și doi complici, pedepse cu închisoarea și interdicții pentru licitații trucate și vânzarea la preț derizoriu a unui apartament
05.05.2026
12:18
367
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
394
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
412
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
451
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
05.05.2026
10:20
458
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
05.05.2026
08:43
446
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
07:30
481
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
05.05.2026
02:33
606
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
05.05.2026
01:21
607
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
557
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
04.05.2026
21:47
1371
Alarmă în Justiție: Amenințări cu MOARTEA și atacuri la adresa familiilor magistraților și procurorilor: „Aceste fapte trebuie stopate și sancționate”
04.05.2026
21:39
590
Hackerii exploatează în continuare vulnerabilitatea cPanel pentru a prelua controlul asupra a mii de site-uri web
04.05.2026
21:12
606
Startup-ul Sierra strânge 950 de milioane de dolari pentru a deveni standardul global în experiențe de client bazate pe AI
04.05.2026
20:36
621
Unicul expert al lui Elon Musk în procesul împotriva OpenAI avertizează asupra unei curse globale pentru AGI
04.05.2026
20:31
568
Cer senin și ușoară încălzire în Republica Moldova, marți, 05.05.2026
04.05.2026
19:38
591
Anthropic și OpenAI lansează vehicule de investiții pentru a accelera adoptarea serviciilor de inteligență artificială în marile companii
04.05.2026
19:11
579
41 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Geografie 2026 la Chișinău
04.05.2026
19:10
612
MEC a demis două educatoare și directorul interimar al grădiniței 133 din Chișinău după cazul de violență asupra copiilor
04.05.2026
18:50
653
Maia Sandu întărește cooperarea europeană împotriva traficului de droguri la summitul de la Erevan
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.22
1 RON
3.88
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














